Galaxy S26 - tot ce trebuie să știi despre cel mai nou telefon Samsung: Impresiile lui Marian Andrei după un prim-contact

Samsung galaxy s26

Așa știi că a mai trecut un an: vine un nou Galaxy S. Am avut ocazia să le butonez aproximativ o oră și, de data aceasta, avem trei modele nou-nouțe: S26, S26+ și S26 Ultra.

Avem un design ușor diferit, culori noi și o ramă din aluminiu inclusiv pe Ultra, în locul titanului. Camerele nu mai sunt izolate individual, ci stau așezate pe aceeași insulă. Rama este acum în culoarea telefonului, ceea ce le dă un aspect mai unitar.

Samsung Galaxy S26 și S26+: design, ecran și specificații

S26 este telefonul cel mai mic. Atât el, cât și varianta Plus, vin cu Exynos 2600, care nu mai este atât de în urmă față de Snapdragon 8 Elite Gen 5, conform testelor Geekbench. Este construit pe tehnologie de 2 nanometri. Galaxy S26 este unul dintre cele mai performante telefoane compacte de pe piață, la 6,3 inch, cu tehnologie adaptivă pentru rata de refresh.

S26+ vine cu un ecran de 6,7 inch.

Sistemul de Ccamere la Galaxy S26 și S26+: Ce s-a schimbat?

Avem un sistem clasic triplu de camere: 12 MP pentru ultrawide, diafragmă f/2.2, 50 MP pentru wide, care face și 2x, și 10 MP pentru tele, 3x, diafragmă f/2.4. Nu căutați prea mult pe internet, este același sistem ca anul trecut.

Bateria celui mic crește la 4.300 mAh, un upgrade binevenit pentru cei care aleg varianta compactă.

Samsung Galaxy S26 Ultra: cel mai puternic telefon din gamă

Dacă vorbim despre Galaxy S26 Ultra, vorbim, ca de obicei, despre adevărata declarație de forță din gamă.

Designul este similar, dar colțurile sunt mai rotunde. Pare un detaliu minor, însă în mână se simte diferit, mai confortabil. Rama este din Armor Aluminum 3, iar Ultra primește și noul Gorilla Glass Armor 2 de la Corning. Telefonul este mai subțire, 7,9 mm, dar camerele ies mai mult în evidență, nu mai sunt atât de discrete.

Camerele Galaxy S26 Ultra: 200 MP și diafragmă f/1.4 pentru fotografii de noapte

Sistemul de camere este format din patru senzori: 50 MP ultrawide, 200 MP wide cu diafragmă f/1.4, 10 MP tele 3x și 50 MP tele 5x cu diafragmă f/2.9. Deschiderea mai mare pe camera principală ar trebui să ajute vizibil la fotografia și filmările de noapte.

Procesor Snapdragon 8 Elite Gen 5 și specificații tehnice S26 Ultra

Procesorul este Snapdragon 8 Elite Gen 5, pe 3 nanometri. În plus, anul acesta avem și o variantă cu 16 GB RAM pentru modelul de 1 TB. Apropo, toate telefoanele pornesc acum de la 256 GB stocare.

Privacy Display: cea mai importantă noutate a ecranului S26 Ultra

Ecranul este pe 10 bit, foarte luminos, și introduce o tehnologie interesantă numită Privacy Display. O avanpremieră care probabil va deveni standard, având în vedere că Samsung furnizează ecrane pentru mulți alți producători.

Poți activa funcția din setări, inclusiv doar pentru anumite aplicații, de exemplu WhatsApp. Din lateral sau de sus nu se mai vede nimic. Frontal, imaginea arată ușor diferit, deci pierde puțin din proprietăți, dar poate fi dezactivată rapid. Este mai elegant decât o folie privacy și, sincer, cred că aceasta este una dintre cele mai importante noutăți ale lui Ultra anul acesta.

Performanță, răcire și încărcare la Galaxy S26 Ultra

Pentru răcire, Samsung a pus un vapor chamber cu 20% mai eficient. Dacă te joci titluri solicitante, faci randare video sau filmezi cu noul codec proprietar Samsung, telefonul ar trebui să reziste mai bine la sarcini intense. Încărcarea urcă la 60 W, bateria rămâne la 5.000 mAh.

Înregistrare video profesională: LUT, APV și Compatibilitate DaVinci Resolve

Pe partea de video avem LUT integrat, inclusiv un profil Romantic, dar și înregistrare APV, de la Advanced Professional Video, codec anunțat inițial în 2023. Este compatibil momentan cu DaVinci pentru editare. Culori pe 12 bit și spațiu amplu de editare. Eu am licență de DaVinci și sunt chiar curios cât de multă flexibilitate reală oferă în post-producție.

Funcții AI Galaxy S26: Bixby, Gemini și Perplexity într-un singur telefon

La capitolul AI, avem trei asistenți: Bixby, Gemini și Plex de la Perplexity. Nu este încă foarte clar cum va fi diferențiat fiecare în utilizarea de zi cu zi, dar Samsung încearcă să ofere mai multe opțiuni în ecosistem. Pe lângă asta, avem aplicația Studio Creativ pentru generare de imagini, Now Brief cu informații personalizate și Now Nudge, care promite asistență proactivă, de exemplu atunci când apare o adresă într-un mesaj.

Samsung Galaxy Buds4 Pro: Design, sunet și concurență în true wireless

La eveniment am văzut și noile Buds4 Pro și Buds 4. Design reușit, sunet foarte bun și un case compact, ușor de folosit chiar și pe întuneric. Un competitor serios în zona true wireless și cu această generație.

Concluzie: merită Galaxy S26 Ultra în 2026?

Dacă ar fi să aleg rapid cele mai importante noutăți, aș spune deschiderea mai mare a camerei principale pe Ultra și funcția Privacy Display, care chiar aduce ceva diferit față de anul trecut.

Nu avem încă informații despre prețuri, iar unitățile testate nu sunt versiuni finale. O concluzie completă îmi voi forma după un test mai lung.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Telefoanele sub 100 de dolari devin tot mai rare. Cererea uriașă de cipuri pentru AI împinge prețurile smartphone-urilor

Smartphone-urile cu prețuri sub 100 de dolari încep să dispară rapid de pe piață, deoarece boom-ul inteligenței artificiale a provocat o scumpire puternică a memoriilor, făcând telefoanele ieftine tot mai puțin rentabile pentru producători, potrivit CNBC.

Soluția imediată pentru combaterea ambroziei stă într-o aplicație. Cum se poate accesa harta de raportare

Peste două milioane și jumătate de români sunt alergici la ambrozie. Iar problema este departe de a fi rezolvată - planta continuă să crească în foarte multe zone din țară.  

Cum ar arăta „apocalipsa IA", cu sisteme tot mai puternice. ChatGPT, Gemini, Claude și Grok au răspuns la aceeași întrebare

Cercetătorii care construiesc cele mai populare chatboturi își exprimă tot mai des îngrijorarea că IA ar putea răni oameni sau chiar să extermine viața pe Pământ.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.