Actorul Bogdan Stanoevici a murit de Covid-19. Nu credea că virusul este periculos

×
Publicitate

Actorul Bogdan Stanoevici a murit după ce s-a infectat cu SARS COV 2. Fost ministru și candidat la președinție, Stanoevici ar fi ajuns inițial la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală la jumătatea lunii noiembrie.

Suferea deja de o formă severă a bolii și după săptămâni de spitalizare la ATI a fost transferat la CC Iliescu, unde a primit imediat oxigen.

Starea lui s-a agravat în continuare, a fost intubat, iar medicii au încercat să-l salveze cu ajutorul unui plămân artificial. Din păcate, n-a răspuns la niciun tratament.

Bogdan Stanoevici a ajuns la Spitalul Sfântul Pantelimon la jumătatea lunii noiembrie, diagnosticat cu COVID 19. Surse medicale spun că a avut nevoie de suport cu oxigen pentru că avea o formă severă a bolii. Cei apropiați au aflat târziu că este bolnav.

Marian Râlea, prieten: Am făcut facultatea împreună, am fost și foarte buni prieteni, am și jucat în seriale, era un luptător, noi am sperat și ne-am rugat. Avea telefonul închis, aflam câte ceva, încercam să ne interesăm la spital și toate veștile erau triste, nimeni nu ne putea spune că e mai bine. Am încercat să-l sunăm și ne-am alertat și atunci am aflat că e internat, dar veștile erau bune, a trecut peste acea perioadă mai departe, nu știm ce s-a întâmplat.
Reporter: Știați să fi avut și alte boli?
Marian Râlea: Nu, adică nu atât de grave”.

Citește și
Un militar de 30 de ani a murit după ce a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin cu apă, la Baza 86 Aeriană Borcea
Un militar de 30 de ani a murit după ce a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin cu apă, la Baza 86 Aeriană Borcea

Când stătea i s-a agravat, medicii l-au intubat. Ulterior a fost transferat la Spitalul CC Iliescu, unde a fost conectat la un aparat care înlocuiește funcția pulmonară.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Pantelimon susține că transferul s-a făcut la jumătatea lunii decembrie. Pentru că în spațiul public a apărut informația că în Sfântul Pantelimon ar fi luat o infecție intraspitalicească, am încercat să confirmăm informația cu reprezentanții spitalului.

”- Întrebarea mea e dacă se confirmă că el ar fi contactat în spital această infecție, această bacterie.
- Vă sfătuiesc să vorbiți cu domnul manager
”.

Deși am solicitat un punct de vedere oficial, reprezentanții spitalului au refuzat să răspundă. Bogdan Stanoevici a fost unul dintre cei care au contestat public măsurile de protecție impuse de autorități.

Imunizarea de turmă e o realitate prin care trebuie să trecem. Ce vor ei? Ne-au pus deja botniță, iar acum vor să facă din noi ce naziștii au făcut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.

 

”Majoritatea ar fi murit oricum”

 

Pe rețelele de socializare le-a vorbit celor ce-l urmăreau despre inutilitatea măștii.

Pentru mine este o botniță. Nu vă apără de coronavirus, oameni buni. Dar n-am spus niciodată să nu o purtați. Purtați-o. Cei care vreți să o purtti, purtați-o, eu mă crucesc în continuare când văd pe stradă tineri purtând mască pe stradă, ca să ce?”.

Stanoevici nu nega existenta virusului, însă susținea că nu e periculos. Într-o altă postare afirma că doar cei foarte bolnavi sunt uciși de Sars-Cov-2.

Chiar el era în putere înainte de a se infecta cu noul coronavirus și a participat la campania electorală pentru parlamentare.

Majoritatea celor declarați decedați ar fi murit oricum, poate să pară cinic, toți cei care au murit peste 80% aveau boli foarte grave, unele în stare terminală”.

Marian Râlea: "Nu am avut discuții despre lupta asta a lui, o singură dată l-am rugat să se gândească mai bine și el a spus: ce mai am de pierdut?".

Bogdan Stanoevici avea 62 de ani și a fost actor. Iubitorii de film l-au văzut printre altele în ”Trandafirul Galben”, ”Secretul lui Nemesis” și ”Noi cei din linia întâi”, dar și în seriale de televiziune.

În ultima perioadă intrase în politică. A fost ministrul Românilor de Pretutindeni în Guvernul Ponta III, directorul circului Globus și a candidat la ultimele alegeri prezidențiale și parlamentare. A fost căsătorit și avea un copil care trăiește la Paris.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam, cadou de 200.000 de euro: Jake Paul și-a răsfățat „regina”
Jutta Leerdam, cadou de 200.000 de euro: Jake Paul și-a răsfățat „regina”
Citește și...
Un militar de 30 de ani a murit după ce a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin cu apă, la Baza 86 Aeriană Borcea
Un militar de 30 de ani a murit după ce a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin cu apă, la Baza 86 Aeriană Borcea

Un militar în vârstă de 30 de ani a murit, marţi seară, la Baza 86 Aeriană Borcea, primele informaţii arătând că el a încercat să salveze un câine căzut într-un bazin cu apă. 

MAE, atenţionare de călătorie: Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, la granița cu Bulgaria, va fi închis pe ambele sensuri
MAE, atenţionare de călătorie: Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, la granița cu Bulgaria, va fi închis pe ambele sensuri

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, întrucât circulaţia va fi închisă, joi, pe ambele sensuri de mers pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, din cauza unor lucrări de reparaţii.

Războiul din Orient pune în pericol aducerea Luminii Sfinte de Paște în România. Pelerinajele spre Ierusalim, anulate
Războiul din Orient pune în pericol aducerea Luminii Sfinte de Paște în România. Pelerinajele spre Ierusalim, anulate

Tensiunile din Orientul Mijlociu și închiderea spațiului aerian provoacă neliniște în rândul celor care așteaptă Lumina Sfântă, în noaptea de Înviere, adusă de la mormântul Sfânt.

Recomandări
Surse: SUA cer României permisiunea să folosească baza Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu
Surse: SUA cer României permisiunea să folosească baza Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu

Statele Unite ar fi cerut permisiunea să folosească baza de la Mihail Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu.

Bugetul de stat pe 2026. Cine sunt pensionarii care ar putea primi ajutoare de 1.000 de lei. Pensiile rămân înghețate
Bugetul de stat pe 2026. Cine sunt pensionarii care ar putea primi ajutoare de 1.000 de lei. Pensiile rămân înghețate

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul bugetului pe anul acesta. Pensiile rămân înghețate, dar cei cu venituri mici vor primi ajutoare de la stat. Sunt bani în plus pentru Apărare, Educație și Energie.

Pentagonul anunță cea mai intensă zi de bombardamente în Iran. Teheranul îl amenință pe Trump, războiul escaladează
Pentagonul anunță cea mai intensă zi de bombardamente în Iran. Teheranul îl amenință pe Trump, războiul escaladează

Șeful Pentagonului a promis pentru marți cea mai intensă zi de bombardamente americane în Iran.