Accident cu un autocar şi două autoturisme. în Iași. A fost activat Planul roșu

Accident Iasi
ISU Iasi

Un accident rutier în care au fost implicate un autocar şi două autoturisme s-a produs, luni dimineaţă, în localitatea Podu Iloaiei, autorităţile din Iaşi activând Planul roşu de intervenţie.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, a fost necesară suplimentarea resurselor alocate la faţa locului, precizează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Salvatorii ieşeni intervin cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple şi o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă, iar în sprijin, la locul indicat a fost alocat şi un echipaj aparţinând serviciului judeţean de ambulanţă, potrivit Agerpres.

Conform datelor comunicate de ISU Iaşi, în autocar în care se aflau 55 de persoane.

"Din primele informaţii sunt 3 victime conştiente, neîncarcerate, cu atac de panică", mai arată sursa citată.

Citește și
Orientul Mijlociu fierbe. Uciderea liderului Hezbollah lasă Occidentul neputincios în timp ce Israelul urmărește victoria
Articol recomandat de sport.ro
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Citește și...
O șoferiță din Vrancea a lovit 7 mașini parcate pe o stradă din Focșani. Ce amendă a primit
O șoferiță din Vrancea a lovit 7 mașini parcate pe o stradă din Focșani. Ce amendă a primit

O șoferiță din Vrancea a făcut prăpăd pe o stradă din municipiul Focșani. Femeia a lovit șapte autoturisme parcate regulamentar.

Recomandări pentru șoferi, în condiţiile avertizărilor de ploi torenţiale. Ce avertizează Poliţia Română
Recomandări pentru șoferi, în condiţiile avertizărilor de ploi torenţiale. Ce avertizează Poliţia Română

Poliţiştii le recomandă şoferilor şi pietonilor să adopte o conduită preventivă în trafic, în condiţiile avertizărilor meteorologilor privind vijelii şi ploi torenţiale.

Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba
Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba

Căldura și seceta din acest an s-au dovedit prielnice pentru culturile mai puțin tradiționale. În județul Dolj, renumiții pepeni de Dăbuleni au un concurent serios: curmalele.

Recomandări
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor

Se fac pregătiri intense pentru viitura de pe Dunăre care se va suprapune de duminică, 29 septembrie, și cu ploi torențiale aduse în țara noastră de un ciclon mediteranean.

Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău
Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău

După scumpirile serioase din ultimii ani, prețurile materialelor de construcții încep să se potolească.

Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”
Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”

Hezbollah a confirmat moartea liderului său, șeicul Hassan Nasrallah, după ce aviația israeliană a bombardat buncărul unde a fost localizat, într-o suburbie a Beirutului.