Bărbatul a rămas suspendat la patru metri înălțime, prins că într-o menghină și a fost dat jos de pompieri.
Intimplarea s-a petrecut în Roman, la marginea orașului, pe domeniul public. În imaginile surprinse de un trecător se vede cum tânărul, conștient, atârna printre crengi, cu jumătate de corp sub bucata de trunchi pe care tocmai o tăiase cu drujba și care căzuse peste el. Cineva a sunat la 112, pentru ajutor.
Iulian Pricope, ISU Neamţ: „Se afla în copac la o înălţime de aproximativ patru metri prinsă sub un trunchi tăiat. Copacul era căzut şi peste o ţeavă de gaze. Pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei de sub copac”.
Bărbatul de 22 de ani a fost dus de urgență la spital, cu traumatisme la trunchi și la un picior.
Toader Cărpuş, director de îngrijiri medicale, spitalul Roman: „Se evidenţiază pneumotorax stâng, fracturi costale stângi şi traumatism la membrul inferior stâng. Pacientul rămâne internat în secţia chirurgie pentru supraveghere şi tratament de specialitate”.
Tânărul este în afara oricărui pericol, spun medicii. În schimb, el a fost amendat cu o mie de lei, pentru că a tăiat fără drept copacul de pe domeniul public. A scăpat de dosar penal, pentru că nu a apucat să plece cu arborele acasă, așa cum ar fi vrut.