93 de cetățeni români și rudele lor, evacuați din Gaza, au ajuns în România. Printre ei se află inclusiv bebeluși

×
Publicitate

93 de cetățeni români și rudele lor, evacuați din Gaza, au ajuns miercuri seara în România. Sunt primii dintre ai noștri care au reușit să scape din Fâșie, după ce, în înfruntările dintre armata israeliană și teroriștii Hamas, au murit mii de civili.

Cursa specială TAROM care i-a adus în țară a aterizat la Baza 90 din Otopeni.

romani, Gaza

Pe lista pasagerilor se afla inclusiv bebeluși. Alți 51 de cetățeni români și familiile lor așteaptă, încă, la granița cu Egiptul.

Primii români cu dublă cetățenie și rudele lor au ieșit din Gaza, marți-noapte, pe la punctul de frontieră Rafah de la granița cu Egiptul. Doar 93 de oameni au reușit să scape, deocamdată.

romani, Gaza

Până la Cairo, cetățenii români și familiile lor au fost însoțiți de o echipă consulară mobilă din partea ministerului nostru de externe. De acolo, ajung în România cu mai multe curse speciale operate de TAROM. Până acum, cel mai mic pasager nu are nici măcar două luni, iar cel mai vârstnic are 79 de ani.

romani, Gaza

În avionul care i-a adus acasă pe refugiați s-a aflat și premierul României Marcel Ciolacu, care a mers special în Egipt ca să îi întâlnească.

La bord s-au aflat și cetățeni ai Republicii Moldova, evacuați, la rândul lor, din Fâșia Gaza. Sunt sprijiniți tot de ministerul nostru de Externe.

Alți 51 de români cu dublă cetățenie au primit acordul autorităților egiptene și israeliene să iasă din fâșie.

Deocamdată așteaptă la graniță.

Român din Gaza: ”Stăm pe stradă pur și simplu, oamenii sunt pe stradă, așteptăm de azi-dimineața și degeaba. Nici un răspuns nu a venit și sunt mulți oameni care stau aici și sunt bolnavi, nici nu au medicamente, nici nu le putem oferi medicamente, sunt cu inima, cu tensiunea, cu diabet și nu putem aștepta doar în soare, murim de cald.”

Refugiații provin din familii mixte formate din palestinieni care au studiat la noi și s-au însurat cu românce.

Româncă din Gaza: ”Nu ne mai putem întoarce în Gaza, pentru că-i dezastru, peste tot sunt tancuri, situația e foarte grea, nu mai e nimic pe aici, nici apă, nici mâncare. E criză umanitară. Deja se trage și în spitale... vrem neapărat să ieșim, dar suntem legați de ieșirea răniților de aici din Gaza și nu ne dau voie să ieșim.”

Medic palestinian cu cetățenie română: ”E catastrofă, ce să vă spun?!? Eu sunt cu soția și cu cinci copii. Nu știm de unde cad rachetele, lumea fuge pe stradă. Ca medic, trec granița plângând, credeți-mă pe cuvânt! Mi-ar fi plăcut să ajut oamenii de aici, pentru că sunt civili, sunt nevinovați. Pentru copiii mei, am preferat să plecăm cu toții.”

La începutul războiului, peste 260 de cetățeni români au cerut să fie evacuați din Gaza.

Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe: ”În ultimele zile, inclusiv după demararea evacuării, am primit un număr important de alte solicitări de evacuare, în plus față de cele existente și acestea se află în acest moment în proces de verificare.”

Pentru că situația din regiune se schimbă de la o oră la alta, planurile de evacuare sunt adaptate constant.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62400765
Alertă de gripă aviară în Neamț. Zeci de lebede au fost găsite moarte pe lacul Bâtca Doamnei

După alerta de gripă aviară de acum câteva zile din Olt, acum și în județul Neamț a apărut aceeași problemă.

62400804
Veste rea pentru românii din Gaza. Evacuarea lor a fost blocată, momentan, pentru că granița cu Egiptul a fost închisă

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că evacuarea celor 51 de români și membri de familie din Fâșia Gaza nu se mai poate realiza miercuri, 8 noiembrie, deoarece punctul de trecere de la Rafah a fost închis.

62400764
O familie din Mureș s-a trezit în curtea casei cu o ursoaică însoțită de puiul ei. Momentul, surprins de camere

Panică într-o familie din Mureș care s-a trezit în curtea casei cu o ursoaică însoțită de puiul ei aproape de miezul nopții.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.