„Felicitări Ilianei Iotova pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale”, a notat Von der Leyen pe X.
Ea a precizat că aşteaptă cu nerăbdare să continue colaborarea cu Iotova. „De la securitate şi apărare până la competitivitatea noastră şi independenţa energetică, aştept cu nerăbdare să continuăm colaborarea noastră”, a spus Von der Leyen. „Pentru o Bulgarie puternică într-o Europă puternică”, a adăugat ea, citată de News.ro.
Cu un rezultat între 52,5 şi 59% potrivit acestor sondaje, ea îl devansează semnificativ pe rivalul său Andrei Ghiurov, fost prim-ministru interimar susţinut de opoziţia pro-occidentală, care ar fi adunat între 38 şi 44% din sufragii, scrie France Presse.
Reuters, care citează la rândul său două exit-poll-uri, o creditează pe Iotova cu 51% din voturi, şi pe Ghiurov, cu între 43 şi 45%.
Rezultatele finale sunt aşteptate luni, după numărarea tuturor voturilor. Votul s-a încheiat la ora locală 20:00 (18:00 GMT).
Exit-poll-urile estimează rata de participare la între 27 şi 29%, puţin mai mare decât în primul tur de pe 25 octombrie, când s-a înregistrat un record de prezenţă scăzută de 23%.
Asen Vasilev, liderul partidului Continuăm schimbarea, una dintre formaţiunile care l-au susţinut pe Andrei Ghiurov, a recunoscut imediat victoria Ilianei Iotova, notează Agerpres.
"Să aşteptăm rezultatele definitive. Cred că distanţa va fi mult mai strânsă dar, eu personal, nu mă aştept ca să schimbe câştigătorul", a declarat el presei, relatează AFP.
Din punctul de vedere al sociologului Boriana Dimitrova, de la institutul Alpha Research, Iotova a convins prezentându-se ca o "preşedintă a păcii", în contextul în care votul s-a derulat pe fondul îngrijorărilor în materie de securitate, după o serie de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră.
"Coarda sensibilă a fricii de război a fost exploatată", a subliniat analista, care constată şi faptul că partidul prim-ministrului Rumen Radev, Bulgaria progresistă, care a susţinut-o pe Iliana Iotova, a reuşit să-şi remobilizeze alegătorii, după un prim tur strâns.
Votul prezidenţial are loc în contextul unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în largul coastei Bulgariei în ultima lună, care au declanşat condamnări internaţionale şi preocupări privind efectele în creştere ale războiului din Ucraina.
Peste 20 de marinari sunt prezumaţi morţi, iar loviturile au determinat guvernul să caute sprijin din partea aliaţilor pentru a spori securitatea maritimă. Miercuri, o navă container grecească s-a scufundat după ce a fost lovită de drone, reaminteşte Reuters