Veste rea pentru românii din Gaza. Evacuarea lor a fost blocată, momentan, pentru că granița cu Egiptul a fost închisă

62400804
Agerpres

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că evacuarea celor 51 de români și membri de familie din Fâșia Gaza nu se mai poate realiza miercuri, 8 noiembrie, deoarece punctul de trecere de la Rafah a fost închis.

Cetățenii români respectivi primiseră acordul autorităților israeliene și egiptene pentru tranzitarea punctului de trecere a frontierei dintre Gaza și Egipt.

”Astfel, evacuarea grupului sus-menționat va fi posibilă la o dată ulterioară, după redeschiderea punctului de trecere Rafah. Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu cetățenii români și membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza.

De asemenea, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo și Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene până la finalizarea operațiunilor” - se arată în comunicatul MAE.

Primul grup de români a fost evacuat, marți, din Fâșia Gaza. Este vorba despre 93 de cetățeni români și familiile acestora care au fost preluați din punctul de trecere a frontierei Rafah de către reprezentanții Ambasadei României în Egipt.

Cetățenii evacuați urmează să ajungă în România prin intermediul unor zboruri speciale, potrivit MAE. Aceștia ar urma să ajungă în România miercuri seară, conform unor surse diplomatice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62400764
O familie din Mureș s-a trezit în curtea casei cu o ursoaică însoțită de puiul ei. Momentul, surprins de camere

Panică într-o familie din Mureș care s-a trezit în curtea casei cu o ursoaică însoțită de puiul ei aproape de miezul nopții.

62386360
Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, rămâne în arest preventiv. Decizia nu este definitivă

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai care s-a soldat cu moartea a doi tineri, rămâne în arest preventiv, a decis, miercuri, Judecătoria Mangalia.

62400788
Sistemele reflectorizante de pe un drum din Gorj, furate la doar două zile de la montare. „Așa e la noi”

Performanță ruşinoasă pe un drum din Gorj. Hoții au reușit la doar două zile după montarea sistemelor reflectorizante de pe marginea șoselei să le și fure.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.