Corespondent Știrile PRO TV: „Zeci de pompieri aduși la fața locului intervin pentru localizarea acestui incendiu izbucnit puțin înainte de ora 7:00, în zona unor saloane de evenimente, cel mai probabil în zona de bucătărie, spun martorii, care au și alertat forțele de intervenție. Au ajuns aici mai multe mașini de stingere cu apă și spumă, precum și scări pe care pompierii le-au folosit pentru a urca pe acoperișul clădirilor afectate de acest incendiu, care a provocat și continuă să provoace daune materiale. Din fericire, spun cei care intervin, la momentul izbucnirii flăcărilor, nicio persoană nu se afla în zonă, așa că nimeni nu are de suferit. Însă, tocmai pentru a limita pagubele, pompierii intervin. Și asta pentru că încă mai există focare care trebuie localizate și apoi lichidate. De altfel, după finalizarea acestei operațiuni, în cadrul căreia pompierii au apelat inclusiv la hidranții din zonă, dar și la apa din piscina aflată în interiorul complexului, va avea loc și o investigație pentru ca pompierii să își dea seama care a fost, mai exact, cauza care a provocat acest incendiu.”