Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Misterul „Călcâiului de la Aiud”, piesa din metal cu origini necunoscute, descoperită întâmplător de câțiva muncitori

Un obiect misterios a fost descoperit în 1973 pe malul râului Mureș de o echipă de muncitori, într-o carieră de pietriș. Obiectul, numit „Călcâiul din Aiud” a stârnit o serie de controverse.  

Nu se știe exact ce anume căutau acești muncitori atunci când au dezgropat un obiect care părea să nu aibă nici o dată, nici un scop și nici o explicație.

obiectul cântărea aproape două kilograme și a ajuns o sursă de discuții și de teorii ale conspirației. În jurul bucății de metal, erau un aliaj compus din 90% aluminiu, staniu şi alte 11 materiale, au susținut inginerii din Baia Mare şi de experţii de la ,,Alro” Slatina au fost formate mai multe ipoteze. De asemenea, cu el au mai fost descoperite și două oase preistorice ale unui rinocer lânos scrie alba24.ro.

Într-un interviu acordat pentru History, Anna Gruia, istoric, a recunoscut că, chiar și după standardele muzeale, obiectul este ciudat.

„În calitate de istorici, nu îl considerăm un obiect istoric cu care suntem obișnuiți. Nu știm la ce a fost folosit și recunoaștem aceste incertitudini cu privire la datarea sa, dar și la compoziția sa", a explicat ea, scrie grunge.com.

Citește și
ambulanta
VIDEO șocant. Momentul în care o fetiță în vârstă de 2 ani cade de la etajul unui bloc în București. Un obiect ar fi salvat-o
Nu are vechime 

Ceea ce face ca acest obiect să fie atât de curios este faptul că pare să nu aibă nicio vechime. Probabilitatea ca un obiect din zilele noastre să fie găsit alături de oasele unui animal care a dispărut acum mai bine de 11.700 de ani. 

 Teoriile privind originile sale variază de la invazii extraterestre până la conservarea complexă, dar nu există nicio explicație fermă. De fapt, Anna Gruia susține că un motiv pentru care acest obiect nu este expus este faptul că istoricii nu știu cum să îl explice publicului.

Ce s-ar fi aflat în anii 2000

Mihai Wittenberger, un cercetător din Cluj, a încercat să deslușească misterul „Călcâiului din Aiud”. El a crezut că obiectul este o piesă dintr-un avion deoarece era din aluminiu și nu ar fi putut fi găsit atât de adânc în pământ decât dacă ar fi căzut de la o înălțime foarte mare.

A pozat obiectul din diverse unghiuri și a expediat pozele către diverse companii producătoare de avioane din țară și străinătate. Prima reacție a venit din partea rușilor de la IAK, care au sugerat că piesa ar putea aparține trenului de aterizare al unui Messerschmitt (avion de vânătoare german din al Doilea Război Mondial).

Ulterior, a trimis imaginile în Germania pentru confirmare, iar răspunsul a fost clar și precis: este vorba despre o placă extractoare pentru roata din față a modelului Messerschmitt ME 262, componenta trenului de aterizare responsabilă cu plierea roții în timpul zborului.

Cea mai probabilă explicație pentru desprinderea plăcii în timpul zborului este că aceasta s-a deteriorat sau a fost afectată, nefiind raportate niciun fel de prăbușiri în zonă sau alte resturi ale fuselajului care să fie găsite.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult