VIDEO șocant. Momentul în care o fetiță în vârstă de 2 ani cade de la etajul unui bloc în București. Un obiect ar fi salvat-o

×
Publicitate

Un incident șocant s-a produs luni, după ce o fetiță în vârstă de aproximativ 2 ani a căzut de la etajul 1 al unui bloc situat în sectorul 1 din București.

În scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj medical, care i-au acordat victimei primele îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Potrivit unor surse, fetița era conștientă după impactul cu solul, fără leziuni vizibile.

De asemenea, conform surselor, fata ar fi căzut de la o distanță de aproximativ 4 metri, după ce s-a urcat, în joacă, pe un pervaz din locuința sa.

Căderea fetiței ar fi fost atenuată de o tablă aflată cam la jumătatea distanței dintre asfalt și pervaz.

Potrivit unor surse medicale, fetița ar fi suferit o fractură craniană și a rămas internată la o secție de neurochirugie.

De asemenea, se pare că, în momentul producerii accidentului, în casă se afla tatăl victimei, doi frați ai copilului, precum și o femeie care avea grijă de copii.

Poliția cercetează acum acest caz, în vederea stabilirii condițiilor în care s-a produs incidentul.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62441920
Un constănțean s-a sinucis după ce și-a dat foc la casă și mașină. Înainte de asta, a sunat la 112 să anunțe incendiul
Tragedie în județul Constanța. Un bărbat de 44 de ani a fost găsit spânzurat în magazia casei după ce ar fi dat foc la întreaga locuință.  
62441915
Bărbatul resuscitat la Brașov după ce s-a înecat cu mâncare a murit 2 ore mai târziu. Mobilizarea impresionantă, în zadar
Mobilizare medicală impresionantă pentru salvarea unui bărbat, care s-a înecat cu mâncare la un restaurant din Brașov.
62277761
Caz șocant. Un bărbat a anunțat pe Facebook că oferă aproape 6.000 de euro oricui îi va ucide tatăl. Ce a urmat
Un bărbat din Marea Britanie a anunțat pe Facebook că oferă 5.800 de euro (5.000 de lire sterline) oricui îi va omorî tatăl. Individul a fost condamnat pentru crimă după ce și-a ucis singur părintele în bătaie.