Data Electric Castle 2020, anunțată oficial. Bilete, vândute începând de marți

electric castle

A opta ediție a festivalului Electric Castle va avea loc în perioada 15-19 iulie 2020, iar biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 22 octombrie, au anunțat organizatorii prin intermediul unui comunicat.

Primele 10.000 de abonamente vor putea fi achiziționate într-o promoție specială la doar 399 lei, după epuizarea acestora prețul fiind de 499 lei, se menționează în comunicat.

Organizatorii au anunțat că spațiul festivalului va crește semnificativ.

Odată cu regândirea campingului, festivalul va câștiga aproximativ 30% în suprafața totală, ceea ce va permite introducerea de noi scene care vor completa line up-ul cu noi genuri muzicale, dar și explorarea zonei naturale de aici, prin integrarea de noi spații.

Organizatorii au decis ca, pentru ediția din 2020, campingul să fie complet regândit și să devină „festivalul din festival”. Noul concept de camping va păstra cele mai populare facilități de până acum – baruri și opțiuni culinare dedicate, locuri speciale pentru grătare și spații de relaxare –, dar va aduce și noutăți, precum o scenă și line-up dedicat exclusiv celor care vor locui în mini-orașul Electric Castle.

Citește și
electric castle, loredana, festival, Bring Me the Horizon
Trupa Bring Me the Horizon a făcut senzație la Electric Castle. Reacția publicului

„Provocarea va fi să abordăm toate aceste schimbări în mod sustenabil”, crede Andi Vanca, director comunicare Electric Castle.

La ediția din anul 2019 au participat peste 230.000 de persoane, iar 15.000 dintre acestea au ales să stea în zona de camping.

Detaliile legate de structura abonamentelor pentru 2020 se regăsesc pe electriccastle.ro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Electric Castle, ziua a patra de festival. Care a fost atmosfera la Castelul Banffy
Electric Castle, ziua a patra de festival. Care a fost atmosfera la Castelul Banffy

Electric Castle, ziua a patra de festival. Care a fost atmosfera la Castelul Banffy

Trupa Bring Me the Horizon a făcut senzație la Electric Castle. Reacția publicului
Trupa Bring Me the Horizon a făcut senzație la Electric Castle. Reacția publicului

Sâmbătă noapte, zeci de mii de oameni neobosiți au dansat și au cântat în fața scenelor de la Electric Castle pe care au urcat nume sonore din țară și de peste hotare.

Electric Castle, o experiență spectaculoasă. Imagini inedite de la festival
Electric Castle, o experiență spectaculoasă. Imagini inedite de la festival

Energia celor mai bine de 40.000 de oameni prezenți pe domeniile castelului Banffy a fost din plin resimțită de artiștii care, an de an, remarcă atât atmosfera de la castel, cât și primirea specială pe care le-o oferă fanii din România. 

Cine este DJ-ul care a pus manele la Electric Castle: ”Miroseam un drogat de la 1 km”
Cine este DJ-ul care a pus manele la Electric Castle: ”Miroseam un drogat de la 1 km”

A 3-a noapte de distracție la festivalul Electric Castle din Cluj a fost una cel puțin surprinzătoare pentru publicul venit să vadă LIVE trupe celebre precum Limp Bizkit sau Florence & The Machine.

Recomandări
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich

După controversele legate de zborul întârziat al președintelui Nicușor Dan de la Paris, ministrul Apărării a venit cu explicații.

Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii
Jumătate de țară, paralizată de viscol și nămeți. Drumuri închise, șoferi blocați și cursuri suspendate din cauza vremii

Jumătate de țară este sub un strat consistent de zăpadă. Mulți șoferi au rămas blocați în nămeți ori au derapat și s-au accidentat.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Rusia a lovit în noaptea de joi spre vineri „ţinte strategice” din Ucraina cu ajutorul rachetei hipersonice Oreşnik, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat, citat de AFP.