Cine este DJ-ul care a pus manele la Electric Castle: ”Miroseam un drogat de la 1 km”

62064080
Facebook.com

A 3-a noapte de distracție la festivalul Electric Castle din Cluj a fost una cel puțin surprinzătoare pentru publicul venit să vadă LIVE trupe celebre precum Limp Bizkit sau Florence & The Machine.

Astfel, vineri seara, un DJ a pus o melodie interpretată de Adrian Minune, după care organizatorii evenimentului i-au mulțumit pe Facebook pentru această ”ultimă prestație la Electric Castle”.

DJ-ul are numele de scenă Tommy Cash, are 27 de ani și este de origine estoniană.

Născut în 1991, Tomas Tammemets este un muzician de rap și artist conceptual. El are origini estoniene, rusești, ucrainene și kazahe, însă se consideră în primul rând cetățean estonian, apoi est european în suflet și scandinav în C.V.

A crescut într-un apartament mic, cu o singură cameră, din capitala Estoniei, Tallinn, într-un cartier cu populație predominantă rusească.

Într-un interviu din 2013, Tommy Cash spunea că, deși acel cartier în care a crescut a fost un ”ghetto”, i-a plăcut să trăiască acolo.

În alt interviu din 2017 el spunea că zona în care a copilărit a fost ”partea Detroit” a orașului: ”Totul era mic, îngust, cu case de lemn putrezit și tot timpul un miros urât pe străzi. Jur că puteam să miros un drogat de la un kilometru și să-ți zic exact ce drog folosea”.

Tommy Cash mai spune că a învățat ”bine” la școală până la vârsta de 15 ani, când a început să fumeze cannabis, fapt care l-a ”ejectat” din sistemul de educație.

În 2018, Cash și-a lansat propria colecție de haine, care imită stilul occidental, dar cu influențe estice, amestecate cu ... glume.

În noiembrie 2018, el și-a lansat al 2-lea album, ”¥€$”, care a primit cronici pozitive de la publicații precum Clash și PAPER.

Pe Instagram, Tommy Cash este urmărit de 523.000 de fani, iar cel mai vizionat videoclip al lui pe YouTube are până la această oră 10 milioane de vizualizări. 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62064052
Noul film Netflix care i-a înspăimântat atât de tare pe fani încât n-au mai putut dormi
Un film nou apărut pe Netflix a declanșat o reacție imediată în rândul fanilor, care s-au declarat atât de înspăimântați încât nu pot să mai doarmă.
62064019
Reacția cântărețului Michael Bolton după ce a ajuns în România. Concertează la Cluj
Mii de oameni sunt așteptați sâmbătă seară la Sala Polivalentă din Cluj - Napoca la concertul cunoscutului artist Michael Bolton. Ajuns deja în România, a transmis un mesaj fanilor.
62063984
Noapte de poveste la Electric Castle. Fanii au urmărit spectacolul cu lacrimi în ochi
Explozie de emoții în a treia noapte de Electric Castle. Oamenii adunați la Castelul Banffy din Bonțida s-au bucurat de muzică și au trăit intens, uneori până la lacrimi, fiecare moment.