Profesorii care învață metodele moderne de predare, în satele din Moldova. Cel mai important e să fii atent la emoții

O metodă adusă în discuţie şi de Ministerul Educaţiei, care promite prin noua lege a învăţământului o reforma profundă a sistemului, care ar trebui să se încheie peste şapte ani.

Ministerul Educaţiei a păstorit până acum zeci de cursuri de formare pentru profesori, care sunt încurajaţi să se pregătească tot timpul şi să fie la curent cu ce e nou. În realitate, puţini le iau în serios. Şi totuşi, la cel mai mare program finanţat de Uniunea Europeană, cu peste 40 de milioane de euro, s-au înscris peste 50.000 de cadre didactice. Pe lângă faptul că a pus la dispoziţie o platformă digitală de unde oricine poate prelua resurse ca să predea la clasă, programul şi-a propus să înveţe profesorii să aplice mai bine programele şcolare.

Una dintre temele de discuţie lansată de coordonatoarea programului din Călăraşi a fost să noteze provocările de la clasă. Cel mai animat a fost grupul din care făceau parte şi preoţii.

Marian Cârlig, distins cu premiul Merito pentru priceperea de a duce mai aproape ştiinţa de copii, spune că „din cauză” se poate transforma în „datorită” şi îi îndeamnă pe cei prezenţi să aducă tehnologia la clasă. Colegilor le prezintă un film în care doi copii nu ştiu să folosească telefonul vechi, sugerându-le că metodele la clasă sunt cu disc, iar copiii le vor digitale.

Citește și

„România, te iubesc!”. Povestea românului care ajută sătenii din județul Sibiu să-și repare colibele

Marian Cârlig: „În clasă avem elevi din generația Z. Singer din generația Alpha, sunt elevi care își doresc cu totul altceva. Sunt elevi care își doresc informația la un click distanță. Că le convine sau nu, nu le convine.”

Marian Cârlig le vorbeşte despre aplicaţiile prin care el ajunge la copii. De exemplu, Luca i-a povestit într-o filmare despre Lupul cel Mic şi Lupul cel Mare, iar învăţătorul i-a răspuns tot printr-un mesaj video. Astfel că tema pare o joacă.

Există profesori care au ales să se adapteze vremurilor noi. Cristian Hatu le-a dus profesorilor de chimie şi fizică metoda investigaţiei, prin care îi provoacă pe elevi să devină detectivi. Să-şi pună întrebări şi să găsească singuri răspunsurile, ca să scrie formula.

Cristian Hatu, fondator al Centrului de Evaluare și Analize Educaționale: „Îi arunci pe copii direct în problemă”

Pe Laurențiu Badea îl găsim la clasa a XII-a. Le predă copiilor teoria relativităţii, iar ei, în grupuri de patru, se apucă de treabă.

Profesorul descoperă că un grup de fete a găsit formula corectă.

După 20 de minute de dezbatere, rezulta o formulă pe care o elevă o scrie pe tablă. Iar răspunsul, profesorul îl traduce în viaţa reală.

Cristian Hatu este cel care a adus metoda investigaţiei în şcolile din România. El a reuşit să scaleze programul adoptat azi de 70% dintre profesorii de fizică, iar cei de chimie vin şi ei tare din urmă. Pentru că au înţeles că trebuie să ţină pasul cu vremurile.

Cristian Hatu: „Sunt puşi faţă în faţă cu un fenomen pe care nu l-au mai văzut până atunci”.

În mijlocul verii, clădirea Universității Ştefan cel Mare din Suceava răsună de vocile a zeci de aspiranţi sau cadre didactice cu experienţă, venite din toată ţara ca să deprindă arta de a fi profesor.

„Dacă aş sta în vârful muntelui, ce aş vrea să știe ei după două săptămâni, când mă despart de ei, care va fi contribuţia mea în viaţa lor?”- se întreabă un profesor.

Pornind de la această întrebare, timp de patru săptămâni participă la workshop-uri asistaţi de specialişti formați de Teach for România, o organizaţie neguvernamentală care formează viitorii lideri în educaţie şi care luptă să combată analfabetismul funcţional.

Mădălina este o fostă corporatistă care a lăsat totul în urmă, pentru că vrea să simtă că face ceva cu sens, iar Lili Anghel este mentorul care azi îi îndrumă pe cei care visează la o carieră în învățământ. Tot murmurul din amfiteatru se va transforma în numai patru săptămâni în planuri de lecție pe care le vor preda copiilor la clasa

Din spatele clasei, Lili își urmărește studenta şi scrie de zor.

În Academie, profesorii învață că cel mai important e să fii atent la emoțiile copilului. Pentru că fiecare moment dificil din călătoria lui prin școală, poate fi legat de o poveste dureroasă despre care nu vorbește.

Anca Popa, reprezentanta „Teach for Romania”: „Educaţia sa se plieze pe nevoile copilului”

Conform unui studiu World Vision, unul din zece copii de la ţară nu merge la școală, iar doi din zece spun că n-au ce mânca, uneori. Un sfert dintre ei nu sunt ajutați niciodată la teme şi se simt discriminați. Profesorii Academiei sunt îndemnaţi să privească spre fiecare copil, pentru ca el să se simtă auzit.

Lili Anghel, învățătoare: „Pentru că îmi pasă de ei. Că mă duc la clasă şi că sunt acolo pentru ei. Am înțeles că fac tot posibilul ca ei să ajungă oameni în viață, să reușească. Am întâlnit în viața mea, pe parcursul meu, pe parcursul vieții, întâlnesc oameni care au crezut în mine și care acum m-au sprijinit și m-au ajutat. și vreau să multiplic binele pe care l-am primit și să fac același lucru. Și copiii simt asta, că sunt acolo pentru ei.”

Liliana Anghel are 50 de ani, şi jumătate din viaţă şi-a petrecut-o la catedră. S-a născut în satul Curcani din Călărași, într-o familie de oameni simpli, care n-au avut acces la educaţie. La Teach a fost încurajată să-şi accepte etnia.

Lili Anghel, învățătoare: „Am cunoscut discriminarea până în adâncul sufletului meu, și nu o dată, și nu de două ori. De foarte multe ori, în clasa a 9-a, când mă duc la liceu. N-a fost nici fata asta cu mine în camera de cămin. Până la urmă, s-au așezat lucrurile. În clasa a patra, un coleg, când ne verifica la batistuțe, „A este OK!”, și un coleg s-a întors și a zis: „Unde-i tovarășul, că ne vedeți ce mâini negre are”. Și multe alte aspecte de genul ăsta, frământat. Au fost multe momente în care nu eram culoarea pielii, și am venit aici din mai multe motive, dar aici nu m-am descoperit pe mine. Am înțeles asta aici, la Teach. Și am curajul să spun da, sunt de etnie romă”.

Lili a terminat liceul agricol din Budești, şi pentru că nu existau profesori suficienţi la școală, doi ani a predat ca suplinitoare, matematica. Apoi a făcut Colegiul Pedagogic şi a devenit învăţătoare. Ştie că ea poate fi omul providențial din viețile a mii de copii considerați fără șanse. Pentru că ar fi putut fi unul dintre ei.

-Cine credeți că e cel mai mândru din lume de ce ați ajuns?

-Mama mea. Și-a dorit foarte mult să învăț carte. Se mândrește foarte mult. Nu există persoană pe care să o cunoască, să le spună: Fata este învățătoare. Vă aștept să vă aflați în Călărași.

Începe să plângă.

La Budeşti am ajuns într-o zi de luni. Am găsit o clasă luminoasă, decorată cu desene şi mesaje despre regulile grupului. Pe un panou, copiii desenează o liniuţă atunci când le încalcă, iar asta înseamnă cinci lei mai puțin la bugetul de excursie pe care o plănuiesc pentru vacanţă. E un exerciţiu prin care pruncii înţeleg că atunci când încalci o regulă, îi poţi afecta şi pe ceilalţi.

„Cum vă simțiți azi? Și până dimineața următoare, de s-ar putea să nu vă simțiți. Asta mi-a zis Alex, iar tu te simți minunat. Cum ne mai simțim fericiți? Că, când vorbeam de simțuri, ce simțim, simțim bucurie, simțim tristețe, simțim poate supărare, poate. Pot să mă simt un pic somnoros. Ce mai simțim?” li se adresează învățătoarea.

Sunt 17 copii cu tot atâtea poveşti, şi știe că ce sădește ea în mintea loc, acum, în clasele primare, va rămâne pentru totdeauna. Toți elevii din clasa ei știu să scrie şi să citească. E un câștig uriaș, având în vedere că studiile arată că doar 34% dintre copiii de la sate sunt ajutați de părinți la teme.

„Te opresc un pic când citim, cum citim. Tare și clar. Da, bravos! Foarte bine! Zara îi plăcea să citească”- spune ea în clasă.

Din spatele clasei, o urmărește atent Georgiana Giba, manager educațional, care asistă la orele celor formați în Teach, să vadă în ce măsură aplică metodele şi filosofia organizației. Lili le cere copiilor, la ora de matematică, să-şi imagineze că se duc să cumpere un burger de la un magazinul lui Ionuţ, din centru. Le împarte bani, şi-i invită să-şi calculeze singuri sumele cheltuite şi restul primit. Apoi pune o întrebare care e deseori pe buzele copiilor.

-La ce ne ajută matematica?

-Să socotim când mergem la magazin, să nu ne fraierească

Georgiana Giba, manager „Teach for Romania”: „Ne uităm la câteva direcții: proiectare, planificare, implementare, cum duce la copii ceea ce a gândit şi cultura clasei”.

„Doamna mereu ne surprinde”- spun copiii.

Lili Anghel, învățătoare: „Primesc inimioare, și în fiecare zi scrisori că mă iubesc. Dar într-o zi de 8 martie, am găsit pe tablă o inimioară în care scria „Te iubim foarte mult pentru că ne respecți.” Dacă acel copil de clasa a doua a înțeles că eu, ca adult, te respect, consider că mi-am îndeplinit misiunea asta, pentru că pe asta se bazează relația noastră, și pe respect.”

400 de profesori şi învățători din toată ţara au învățat până acum cultura reușitei la „Teach for Romania”, prin care niciun copil nu e lăsat în urmă, iar filosofia lor a ajuns la 4.000 de copii. Pentru că România creşte odată cu visurile lor.

Reporter: Dacă ar fi să definim sistemul de educație, un moment în sistemul de educație românesc?

Gina Nechifor, învățătoare: „L-aș defini așa, ca o industrie, o uzină care trebuie reformată. E mare, mare nevoie de schimbare aici. Eu știu cum eram. Și pot să spun că eram un om rău și un om nepregătit, pentru că am muncit și am absolvit școli bune, și a fost învățare continuă. Însă trebuie lucrat la resursa umană. Eu cred că aici este secretul, la resursa umană, jos, pentru că resursa umană este cea care îi contaminează pe cei din jur cu valorile adevărate. Și asta te învață. Te învață cineva.”

Reporter: Cine ne mai salvează pe noi ca naţie?

Învățătoare: „Noi, profesorii. Se spune că e nevoie de un sat întreg ca să creşti un copil. Eu cred că e nevoie de un stat întreg”.

O meserie nobilă, plătită prost, pentru că în fiecare an, guvernanţii au luat bani de la educaţie să-şi acopere incapacitatea de a colecta sume la buget. Când guvernanţii vor înţelege să facă din educaţie o prioritate naţională, viitorul se va scrie altfel. Până atunci, îl scriem cu greşeli, fără litere mari, fără cratimă şi cu multe puncte de suspensie. Când tu, ca stat, decizi să-ţi ratezi dezvoltarea alocând cel mai mic procent din PIB educaţiei, înseamnă că te condamni singur la sărăcie şi subdezvoltare.