Medicii Ioana și Dan revin acasă cu toată știința căpătată în Anglia. ”Aveam mereu frustrarea de a mă întoarce”
Your browser doesn't support HTML5 video.
România s-a dezvoltat în ultimii ani și e într-un continuu șantier. Sunt locuri de muncă și fonduri europene pentru instituții publice și private, iar apariția de spitale noi aduce înapoi și doctorii. În ultima perioadă s-au întors 1.000 în fiecare an.
Printre ei, un cuplu de medici specializați la Londra, acolo unde echipa ”România, te iubesc!” i-a întâlnit în urmă cu 5 ani.
În ultimii 20 de ani, România a oferit Occidentului mână de lucru ieftină. Imaginile cu românii agățați de gardurile ambasadei sau dormind pe trotuare au făcut istorie.
Mânați de sărăcie și de lipsa perspectivelor din țara noastră, au luat calea Italiei, românii au golit satele și mai ales fostele orașe industriale. Peste 3 milioane de români au emigrat doar între 2008-2022.
Marcel Ciolacu: ”Dacă îi adăugăm și pe cei aproape 1,2 milioane de români legați din Republica Moldova, ne apropiem de peste 6,5 milioane de români. Suntem fruntași la acest lucru în toată Europa".
În ultimii patru ani, numărul celor care s-au întors a fost mai mare decât al celor ce pleacă. Pandemia și declinul economic al țărilor cu mulți rezidenți români, dar și finanțările europene de sute de milioane de euro care intră în țară fac din România un loc la care să te întorci. Creșterea salariilor medicilor, apariția unor unități sanitare moderne în mediul privat și infuzia de fonduri prin PNRR au adus acasă, în fiecare an, mii de medici.
”Sunt sigur că va ieși ceva frumos”Soții Dumitrașcu au luat decizia în urmă cu doi ani, iar România are doi specialiști de renume în medicina fetală. Pregătiți în Marea Britanie, Ioana Biriș și Dan Dumitrașcu sunt azi parte a unei povești care vorbește despre speranța că în România se poate face medicină la cel mai înalt nivel.
Dan Dumitrașcu Biriș, medic primar de medicină fetală: "Profesia... nu știu... am iubit ce am făcut și mi-a plăcut enorm de mult să lucrez într-un sistem organizat, dar mereu aveam, cred că, frustrarea asta sau dorința de a mă întoarce acasă și de a dovedi că și la noi se pot face lucrurile la fel ca și în Anglia. Cred că, de fapt, asta e o chestiune de ego personal".
Pornind de la modelul londonez, la Timișoara se va construi un centru materno-fetal în care, odată ajunse, gravidele să aibă încredere că orice problemă în sarcină poate fi depistată la timp. Mai sunt câteva luni până la inaugurare, iar Dan, alături de colegii lui, inspectează șantierul. El va conduce acest loc.
Dan Dumitrașcu Biriș: "Încerc să mă inspir din ce am văzut în Marea Britanie, din ce am văzut în România în perioada în care am lucrat aici și sunt sigur că va ieși ceva frumos. Iar dacă noi reușim să implementăm asta aici în Timișoara, sunt sigur că lucrurile bune poate vor fi preluate apoi și în alte județe, poate chiar și la nivel național".
Primul care s-a întors a fost Dan, în 2022. L-a convins un fost coleg de facultate care îi admiră munca de la distanță. Știa că fusese studentul profesorului Kypros Nicolaides, pionierul medicinei fetale, cel care a înființat la Londra un institut de cercetare în domeniu, influențând practica la nivel mondial. Datorită lui, azi, cazurile de preeclampsie, una dintre principalele cauze de deces în rândul gravidelor, pot fi depistate timpuriu și tratate.
"-179 cu 144.
-Tensiune? Câte săptămâni?
-33
-Vai!
-Vii tu? O vezi? Îi spui ce să ia?
-Da! Că nu o pot lăsa acasă. Am tras de copil, era undeva percentila 6, l-am scos undeva la 10-12. Cel mai simplu la tensiunea asta e să meargă la spital".
La King's College, în Londra, ajunsese la cel mai înalt grad profesional: medic primar. Dar planurile conturate de prietenul lui, dorul de țară și sentimentul că e suspendat între două lumi aveau să-l aducă înapoi.
”Brexitul e bobârnacul de care aveam nevoie pentru a ne întoarce acasă””Reporter: Cum l-ați convins pe dr. Biriș să vină?
Dr. Bogdan Mureșan, medic primar ginecolog: Eu i-am făcut oferta. Dacă el nu vrea să vină...
Reporter: Ce ofertă i-ați făcut?
Dr. Bogdan Mureșan, medic primar ginecolog: Că vom face lucrurile cum se fac la Londra. Eu asta am sperat și asta am încercat să fac de cinci ani de zile. Din păcate, nu-i suficient să o fac jumătate, ar trebui să se facă peste tot.
Reporter: Da, faceți lucrurile cum se fac la Londra în sistemul privat, pentru că în sistemul de stat nu se fac cum se fac la Londra.
Dr. Bogdan Mureșan, medic primar ginecolog: Sau? Asta zic. N-am acces, n-am lucrat în viața mea numai la spitale de stat. Pe vremea mea era aproape imposibil să ajungi la spital de stat să te angajezi".
Dar asta e o atitudine occidentală. Există concurență peste tot, dar ideea de echipă e sfântă. E echipa noastră, iar faptul că și Ioana s-a alăturat, inclusiv prin poziția și specialitatea deosebită pe care a avut-o, e un plus pentru noi. Cardiologia fetală, subspecialitatea lui Ioana, e extrem de rară în România.
Pe Ioana și Dan, echipa "România, te iubesc!" i-a întâlnit la Londra, în urmă cu 5 ani. Anglia era în prag de Brexit, iar ei își puneau pentru prima dată problema întoarcerii acasă după 2 ani de trăit în Irlanda și 8 în Anglia.
"Brexitul, din punctul meu de vedere, cred că e bobârnacul de care aveam nevoie ca să luăm decizia dacă ne întoarcem acasă".
Dan își dorea să se întoarcă, Ioana ar fi rămas pentru fetița lor.
Dr. Ioana Dumitrașcu Biriș, medic specialist de cardiologie fetală: ”Chiar dacă pentru noi era simplu să ne întoarcem pentru ea, ne gândim că ne întoarcem și e întreabarea de ce sunt aici”.
Azi, Vivian, în vârstă de 7 ani, citește povești într-un apartament din Timișoara și se pregătește pentru apariția unui nou copil în familie, deoarece Ioana este însărcinată.
”Ioana e singura din România”Ioana pleacă la București, la Spitalul Filantropia, unde oferă consultații o dată pe săptămână. Joia face parte din comisia de cazuri complexe. O rezidentă citește fișele pacientelor care au sarcini cu risc, iar specialiștii iau împreună cele mai bune decizii pentru ele.
"Am găsit o tahicardie impresionantă. Fătul sănătos e fătul 2. Dacă putem lua în calcul nașterea graduală".
Colegele doctorițe au convins-o să vină după ce s-au cunoscut la un curs în Anglia. Ioana e singurul specialist cardio-fetal cu diplomă din România care depistează malformațiile bebelușului încă din primele săptămâni de sarcină.
"Partea de chirurgie fetală e rară, Ioana e singura din România. Experiențele pot fi transpuse așa... Ce am început să facem aici cu Ioana se adresează unei probleme care în România e problema îngrijirii copiilor cu boală congenitală de cord. Partea de îngrijire prenatală e deja făcută ca în Marea Britanie".
La etaj, în secție, o așteaptă un cuplu care are emoții. La primele ecografii, Ioana a văzut lichid în jurul inimii bebelușului.
"Deja văd o îmbunătățire a lichidului din jurul inimii. Artera asta pare un pic mai mică, dar viteza cu care sângele circulă e bună. Ar trebui să monitorizăm pentru că ele pot fi progresive și evolutive".
În cei 12 ani petrecuți în Anglia, Ioana a înțeles că, în relația cu pacientul, comunicarea este esențială.
1.000 de medici români se întorc acasă în fiecare anDr. Ioana Biriș: "Cumva, îmi imaginam că pot să mă întorc și cu examenul meu european de acreditare și să pot să-mi echivalez această a doua supraspecialitate. A trebuit aproape 7-8 luni să fac stagii și să culeg tot felul de semnături. Dacă nu era Dan care să mă încurajeze, nu m-aș fi întors".
N-au avut loc în spitale, tineri fiind, dar poate și-l găsesc acum, în calitate de mari specialiști în fața cărora Anglia și-a scos pălăria. În casa lor închiriată din România, un tablou le reamintește care e, de fapt, motivul și misiunea lor.
"Exact motivul pentru care m-am întors acasă. O sarcină dificilă pentru care am luptat și eu, și Ioana, și mămica. Cumva, genul ăsta de povești ne aduce aminte. Este cel mai impresionant. În România și cumva importanța unor specialiști în tot felul de bucățele. Când voi avea îndoieli, mereu mă voi uita la tabloul ăsta și atunci voi ști că sunt pe drumul cel bun. Da, impresionant".
Ioana și Dan sunt doi dintre cei 1.000 de medici întorși în fiecare an. Școliți în străinătate, aduc Occidentul într-un sistem sanitar care păstrează încă semnele comunismului. Dar prin fiecare întoarcere a lor acasă, România se mai vindecă puțin.
Sursa: Pro TV
Etichete: timisoara , Marea Britanie , medici , acasa , intors
Dată publicare: 03-11-2024 18:28