Criză de medici radiologi și de aparatură de imagistică în spitalele din România. „A trebuit să mergem la București”

×
Publicitate

Zeci de spitale din toată țara nu au nici acum un computer tomograf sau un RMN, astfel că pacienții care au nevoie de investigații imagistice sunt lăsați pe cont propriu.

Nu sunt aparate ori specialiști care să știe să le folosească sau și mai rău, nu au fost emise toate autorizațiile. Responsabilii promit din nou investiții de această dată, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Pacienții care ajung la Spitalul Municipal Urziceni și au nevoie de computer tomograf sunt trimiși către alte unități sanitare. A fost și cazul unui bărbat suspect de AVC, care în cele din urmă a ajuns la Spitalul Universitar din București.

Fiica pacientului: „Medicul de gardă a încercat să ne ajute și să ne acorde timpul necesar pentru un diagnostic corect, dar din păcate nu dispune de aparatura necesară. Nu aveau CT. A trebuit să mergem la București”.

Situația este confirmată și de alți bolnavi care ajung acolo.

Reporter: „Dacă ar trebui să faceți un CT?
Pacient: Nu e aici, la București mergem”.

În spitalul din Urziceni, un oraș cu aproape 18.000 de locuitori, există un Computer Tomograf dar stă în folie de plastic.

Primul computer tomograf cumpărat în Spitalul Municipal Urziceni așteaptă autorizația de la CNCAN pentru a putea fi pus în funcțiune. Este nevoie însă și de medic radiolog care să aibă competența necesară. Abia când cele două situații vor fi rezolvate, sute de pacienți vor putea face investigațiile aici.

Dr. Dan Andraș, director medical Spitalul Municipal Urziceni: „Pentru CT sunt trimiși ori la Slobozia, ori la un spital de urgență din București. Această investigație este folosită zilnic de atât de secțiile de medicină internă, cât și de secțiile de chirugie și ginecologie.
Reporter: Și îi trimiteți în alte spitale?
Dr. Dan Andraș, director medical Spitalul Municipal Urziceni: Da”.

Situația din Urziceni nu este singulară. În foarte multe orașe cu zeci de mii de locuitori, spitalele nu au aparatura necesară. Le este greu și pacienților din Teleorman care au nevoie de CT.

La Spitalul din Zimnicea nu există un asemenea aparat, iar în Alexandria gărzile nu pot fi întotdeauna acoperite.

Iar acolo unde exista aparatură, nu sunt medici care să știe să o folosească. Legea le permite spitalelor să încheie contracte cu clinici private pentru a face de exemplu investigații de imagistică pacienților, cu decontare de la Casa de Sănătate, însă în multe orașe mici nu există nici clinici private.

Așa că pacienți vor fi nevoiți să străbată zeci de kilometri pentru unele investigații în spitale mari, tot mai aglomerate. Cum este cazul Capitalei care preia bolnavi din multe orașe mici din sudul țării.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cei mai implicați medici în tratarea bolnavilor cu AVC, premiați la Gala „NOI pentru EI”. „Românii au nevoie de ajutor”

Cei mai implicați medici în tratarea bolnavilor cu AVC au fost premiați, aseară, în cadrul Galei "NOI pentru EI".

De ce unii oameni slăbesc și alții nu. Ce au descoperit oamenii de știință

Alegerile pe care le facem în privința regimului alimentar și exercițiilor fizice contribuie în mare măsură la determinarea greutății corporale. Însă rezultatul mai depinde de ceva, au descoperit oamenii de știință.

Constatări surprinzătoare ale unui studiu danez. Legătura dintre dispozitivele de contracepţie și cancerul de sân

Constatările unui studiu indică faptul că riscurile de cancer de sân asociate dispozitivelor intrauterine sunt probabil similare cu cele asociate altor tipuri de contraceptive hormonale.  

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen va propune un Consiliu European de Securitate și un protocol după modelul articolului 4 NATO

Ursula von der Leyen va propune o schimbare radicală a arhitecturii de securitate a Europei și a alianței occidentale NATO atunci când va lua cuvântul, miercuri, în Parlamentul European pentru a vorbi despre Starea Uniunii. 

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.