Pedeapsa primită de bărbatul din Satu Mare care și-a ucis părinții și bunica

61925046

Bărbatul care, la sfârşitul anului trecut, şi-a ucis părinţii şi bunica a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare la închisoare pe viaţă. Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Satu Mare a decis, joi, condamnarea lui Răzvan Rentea la închisoare pe viaţă pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.

Instanţa a constatat că partea civilă a renunţat la pretenţiile formulate.

Bărbatul este obligat la plata sumei de 7.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Decizia Tribunalului Satu Mare nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare la Curtea de Apel Oradea.

Citește și
Nicolae Robu, declarat nevinovat definitiv în dosarul de corupţie privind înstrăinarea patrimoniului: „Fapta nu există”
Nicolae Robu, declarat nevinovat definitiv în dosarul de corupţie privind înstrăinarea patrimoniului: „Fapta nu există”

În luna noiembrie a anului trecut, Răzvan Rentea, în vârstă de 34 de ani, a fost acuzat că şi-ai ucis părinţii - Gheorghe Rentea, 58 de ani, şi Niculina Rentea, 55 de ani, dar şi bunica - Viorica Apan, 79 de ani. Crima ar fi fost comisă seara, iar cadavrele au fost descoperite dimineaţa de către un vecin. Bărbatul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
Nicolae Robu, declarat nevinovat definitiv în dosarul de corupţie privind înstrăinarea patrimoniului: „Fapta nu există”
Nicolae Robu, declarat nevinovat definitiv în dosarul de corupţie privind înstrăinarea patrimoniului: „Fapta nu există”

Nicolae Robu, fost primar al Timișoarei, a fost declarat nevinovat definitiv de Curtea de Apel Timișoara în dosarul de corupție în care DNA îl acuza că ar fi înstrăinat locuințe din patrimoniul municipal.

Ultimele interviuri pentru șefia Parchetelor. Actualul procuror general, Alex Florenţa, propune schimbarea competenței DIICOT
Ultimele interviuri pentru șefia Parchetelor. Actualul procuror general, Alex Florenţa, propune schimbarea competenței DIICOT

Interviurile pentru desemnarea conducerilor Parchetului ICCJ, DNA şi DIICOT, se încheie joi cu cei cinci candidaţi înscrişi pentru funcţia de procuror-şef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Patru procurori, evaluați miercuri pentru șefia DIICOT. Printre ei, actualul procuror-șef Alina Albu. Un candidat s-a retras
Patru procurori, evaluați miercuri pentru șefia DIICOT. Printre ei, actualul procuror-șef Alina Albu. Un candidat s-a retras

Patru candidați concurează miercuri pentru funcția de procuror-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), în fața comisiei de la Ministerul Justiției.  

Recomandări
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”

Sunt ore tensionate pentru românii aflați în statele din Golf. 

Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?
Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?

Potrivit experților, Statele Unite și Israel vor căuta să încheie cât mai rapid conflictul, pentru a nu transforma Iranul într-un nou Irak sau Afganistan. 

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran.