VIDEO cu locuința de 9 metri pătrați închiriată de o tânără în Paris. Din pat iese direct pe acoperiș

62519078

O tănără plătește chirie 500 euro pentru o locuință de 9 metri pătrați în Paris și a arătat online cum arată încăperea, stârnind rumoare printre cei care au privit imaginile.

Baia locuinței în care locuiește Sarlotte are 5,6 metri pătrați, astfel că pentru restul lucrurilor i-a mai rămas foarte puțin spațiu. „Bucătăria” este doar un dulăpior, patul este la mezanin și urcă la el pe o scară înaltă, iar deasupra capului are un geam care duce direct pe acoperiș.

„Sunt foarte fericită, e complicat, mi-ar plăcea un loc mai mare, dar mă simt bine aici”, a mărturisit tânăra de pe acoperișul clădirii, în timp ce admira Turnul Eiffel.

În comentarii oamenii s-au întrecut în păreri, unii afirmând că este ilegal ca o locuință așa mică să poată fi închiriată, sau că este inuman să trăiești în asemenea condiții. 

Citește și
Încondeierea ouălor de Paște, arta de pe vremea străbunicilor. Copiii maramureșeni au învățat tradiții pascale vechi
Încondeierea ouălor de Paște, arta de pe vremea străbunicilor. Copiii maramureșeni au învățat tradiții pascale vechi

@lamaisonvictoria_ 500€ pour 9m2 dans le 17ème arrondissement de Paris.  Merci @sarlotte pour cette découverte. ✨ #paris #hometour ♬ son original - La Maison Victoria
Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Încondeierea ouălor de Paște, arta de pe vremea străbunicilor. Copiii maramureșeni au învățat tradiții pascale vechi
Încondeierea ouălor de Paște, arta de pe vremea străbunicilor. Copiii maramureșeni au învățat tradiții pascale vechi

Tradițiile de Paște din satele maramureșene, păstrate cu grijă de secole, pot fi descoperite în aceste zile la Arad. Expoziția cuprinde și ateliere pentru copii, unde aceștia învață să încondeieze ouă cu frunze și coji de ceapă.

O universitate din China transformă grătarul în profesie. Programul combină gătitul cu noțiuni de business
O universitate din China transformă grătarul în profesie. Programul combină gătitul cu noțiuni de business

O universitate din centrul Chinei a lansat un program de diplomă unic, dedicat în întregime grătarului, cu ambiția de a transforma un domeniu tradițional de tip street-food într-o profesie respectată și bine plătită, potrivit publicației VN Express. 

Cele mai neplăcute 5 locuri dintr-un avion. Cum să le eviți dacă dorești un zbor liniștit
Cele mai neplăcute 5 locuri dintr-un avion. Cum să le eviți dacă dorești un zbor liniștit

Rezervarea unui zbor este o parte esențială a planificării vacanței, însă un detaliu important este adesea trecut cu vederea: locul din avion. Deși poate părea neimportant, alegerea scaunului îți poate influența semnificativ experiența.

Recomandări
Noi reguli pentru șoferi privind amenzile au intrat în vigoare. Cât timp vor putea achita doar jumătate din sumă
Noi reguli pentru șoferi privind amenzile au intrat în vigoare. Cât timp vor putea achita doar jumătate din sumă

Noi reguli privind amenzile și reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere au intrat în vigoare de vineri, 27 martie 2026.

Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract
Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei lucrează la un mecanism care să alerteze consumatorii când se apropie de plafonul de consum prevăzut în contract.  

Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ

Mai multe atenționări de Cod Galben sunt valabile de vineri până luni, vizând intensificări ale vântului, precipitații însemnate și condiții de iarnă la altitudini mari. Codurile sunt valabile în perioada 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00.