Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Victoraș Micula a căutat informații despre Codin Maticiuc în baza de date a MAI. Ce voia polițista care îi oferise acces

Victoraș Micula a căutat în baza de date a Poliției informații confidențiale despre numeroase VIP-uri, printre care Codin Maticiuc. Milionarul a avut acces printr-o polițistă din Oradea, care la rândul ei căuta date despre colegele iubitului său.

Polițista din Oradea care i-ar fi oferit lui Victoraș Micula acces la baza de date a MAI a fost trimisă în judecată într-un nou dosar, după cel în care este judecată, din decembrie 2020, pentru acces ilegal la sistemul informatic, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu şi complicitate la acces ilegal la sistemul informatic, scrie Bihoreanul.

Tânăra care ocupa funcția de agent șef adjunct la Biroul Ordine Publică din cadrul Poliției Oradea este acuzată că, în 2018, i-a permis lui Victoraș Micula să acceseze baza de date a MAI.

Cu această ocazie, Micula și-a căutat propriile date, cele ale părinților săi, dar și ale unor VIP-uri, precum Codin Maticiuc ori cântăreața de muzică populară Vlăduța Lupău.

 

Citește și
micula
Explicaţia uluitoare a lui Victoraş Micula, prins de poliţie pe stradă, noaptea. "Sunt vicepreşedinte"
Polițista a căutat informații despre colegele iubitului ei, din gelozie

 

În paralel, polițista profita de privilegiul său și, ignorând cu bună știință și repetat toate regulile care o obligau să folosească programul informatic al MAI doar în interes de serviciu şi să păstreze confidenţialitatea datelor, căuta informații dintre cele mai diverse.

”Practic, inculpata a utilizat datele ca pe propriul său bun, de care poate dispune la discreţie, deseori la ore târzii din noapte”, arată actul de acuzare al procurorilor.

Polițista a căutat astfel informații personale despre Victoraș Micula, apropiații acestuia ori pur și simplu despre femeile de care era acesta interesat. Apoi, femeia a căutat date despre șeful iubitului ei, la rugămintea acestuia, dar și despre un coleg cu care el intrase în conflict. A căutat chiar și informații despre o șoferiță care parcase pe locul iubitului, pentru ca acesta să-i poată cere socoteală.

 

Micula s-a dat polițist și a participat la o acțiune oficială

 

Polițista a continuat să folosească baza de date a MAI pentru satisfacerea propriei curiozități și a căutat astfel informații despre o persoană de la care urma să cumpere lemne, dar și despre colegele iubitului ei, din gelozie.

Polițista este judecată în noul dosar pentru 11 infracţiuni de acces ilegal la un sistem informatic, dintre care 2 în formă continuată, plus încă 2 infracţiuni de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Reamintim că Victoraș Micula este acuzat că a accesat ilegal baza de date a Poliției pentru a obține informații confidențiale despre mai multe persoane, iar la un moment dat a participat chiar și la o acțiune a Poliției Române, costumat într-o uniformă oficială și o cagulă. Milionarul a făcut percheziții corporale și i-a convins pe toți că este polițist.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult