Un olandez a fost uimit de gestul unui român. Și-a schimbat complet părerea despre România

62425829

Gestul frumos făcut de un român pe nume Ioan Comaniciu, în vârstă de 31 de ani, plecat la muncă peste hotare, a determinat un olandez să își schimbe părerea proastă despre România.

 

Totul s-a întâmplat într-o dimineață în care Raymond s-a trezit cu un mesaj în căsuța vocală, primit de la un număr de telefon românesc.

„Mulți oameni au o anumită teamă față de România din cauza reputației sale, dar eroul meu a infirmat toate preconcepțiile”, a povestit bărbatul stabilit în Olanda pentru wegdamnieuws.nl.

Bărbatul din Delden spune că într-o seară a cinat acasă la un coleg, după care a plecat la o plimbare cu bicicleta. Acesta ar fi momentul în care bărbatul crede că și-a pierdut portofelul.

A doua zi însă, dimineața devreme, cu puțin înainte de ora 07:00, acesta a primit un mesaj pe telefon de la un număr românesc în care era anunțat că i-a fost găsit portofelul.

Citește și
Propolis – superalimentul naturii: beneficii, utilizări și cum te poate ajuta
Propolis – superalimentul naturii: beneficii, utilizări și cum te poate ajuta

Câteva ore mai târziu a primit un alt telefon, de data aceasta de un localnic care îl anunța că un român i-a găsit portofelul și că l-a lăsat la un magazin.

Ioan Comaniciu are 31 de ani și a plecat la muncă în Olanda din Sâmbăta de Sus, iar în prezent lucrează la brutăria Nollen și locuiește în Stegenhoek.

„Am colegi drăguți, un angajator drăguț și, de asemenea, îmi place foarte mult. În România eram pe linia de asamblare, dar aici este diferit. Sunt aici de un an și jumătate, dar sper să rămân mult timp", a spus el.

Impresionat de gestul românului, olandezul a vrut să-i mulțumescă personal. Din acel moment el și-a schimbat complet părerea despre persoanele din România. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
Propolis – superalimentul naturii: beneficii, utilizări și cum te poate ajuta
Propolis – superalimentul naturii: beneficii, utilizări și cum te poate ajuta

Propolisul este o substanță produsă de albine pentru protejarea stupului, utilizată de oameni ca remediu încă din antichitate, datorită proprietăților sale medicinale. 

O englezoaică angajează o persoană care să o însoțească la mese și excursii în Monaco. O va plăti cu 50.000 de lire pe an
O englezoaică angajează o persoană care să o însoțească la mese și excursii în Monaco. O va plăti cu 50.000 de lire pe an

O femeie din UK promovează o oportunitate unică de angajare pentru o singură persoană, care să o însoțească la cine, ieșiri la cumpărături și călătorii în Monaco. 

Secretul bucătarilor italieni: făina de roșii, ingredientul care transformă orice rețetă de focaccia, paste sau sosuri
Secretul bucătarilor italieni: făina de roșii, ingredientul care transformă orice rețetă de focaccia, paste sau sosuri

Pulberea de roșii deshidratate, cunoscută drept făină de roșii, este un produs care, datorită versatilității sale, îți permite să asezonezi preparatele foarte ușor. 

Recomandări
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”
Românii blocați în Orientul Mijlociu se tem pentru viețile lor: „Nu ne-am gândit niciodată că o să atace vreodată Dubaiul”

Sunt ore tensionate pentru românii aflați în statele din Golf. 

Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?
Expert: Pericolul nuclear din Iran e real. A fost încălcată și Carta Națiunilor Unite, dar ce mai contează în această epocă?

Potrivit experților, Statele Unite și Israel vor căuta să încheie cât mai rapid conflictul, pentru a nu transforma Iranul într-un nou Irak sau Afganistan. 

Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”
Nicușor Dan: ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”

Președintele Nicușor Dan a transmis duminică faptul că ”România este în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”, în contextul războiului din Iran.