Sfântul Ştefan este sărbătorit pe 27 decembrie. Ce ar trebui să facă persoanele cu probleme de sănătate, conform tradiției

Sfântul Ștefan
StirilePROTV

Sfântul Ştefan, primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Hristos, devenind primul martir al Bisericii, este sărbătorit de creştini în a treia zi de Crăciun.

 

Sfântul Ştefan este considerat primul care a vestit şi a mărturisit credinţa în Iisus Hristos, iar pentru aceasta a fost ucis cu pietre.

De origine iudeu, Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim. Sfântul Ştefan a ajutat la împărţirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. El s-a bucurat de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit arhidiacon. Numele său este însă de origine greacă, însemnând "coroană".

Sfântul Ştefan era un bun cunoscător al Vechiului Testament, precum şi al învăţăturilor lui Iisus Hristos. El a fost judecat de Sinedriu pentru blasfemie la adresa lui Moise şi a lui Dumnezeu.

Sfântul Ştefan a fost scos afară din cetate şi omorât cu pietre, devenind astfel primul martir creştin. În timp ce era ucis, el a cerut iertare pentru cei care îl omorau. Potrivit tradiţiei, trupul său a fost înmormântat într-o peşteră de Gamaliel.

Citește și
Blue Monday
Blue Monday 2026. De ce este ziua de astăzi considerată cea mai deprimantă zi a anului. Cum influențează starea de spirit

Potrivit tradiţiei, persoanele cu probleme de sănătate trebuie să aducă în casă, în ziua Sfântului Ştefan, o icoană a acestuia. De altfel, se consideră că icoana Sfântului Ştefan este bine să fie dăruită pentru sporul casei şi pentru sănătate, iar persoanele care sunt certate să se împace.

Nu există obiceiuri speciale pentru ziua Sfântului Ştefan, dar ţăranii - ca şi orăşenii - o ţin. Sunt mulţi cei care poartă numele Sfântului şi de aceea îl respectă ca pe un sfânt patron.

"Mai de preţ este un nume bun decât untdelemnul cel binemirositor“, spune Ecclesiastul. Pe vremuri numele era ales cu mare grijă. Nou-născutul primea un nume de sfânt (care îi devenea sfânt patron) sau unul cu rolul de a speria duhurile necurate, precum Urs, Lup, Grozavu, Stoian. Onomasticile în sat se topeau întru câtva în sărbătoarea Sfântului. De pildă, în ziua de Sângiorz, între multe altele, erau sărbătoriţi şi oamenii care purtau numele de Gheorghe. Oraşul, sărac în sărbători, dar atent cu individul, dă mare importanţă onomasticilor, deşi în viaţa de zi cu zi numele de sfinţi sunt abandonate în favoarea unor diminutive. Cine mai are curajul să se numească azi Gheorghe, chiar dacă aşa „este scris“ în acte? Spui Geo, spui Gigi, spui George. Gheorghe eşti numai de ziua ta, ba nici atunci.

Sfântul sărbătorit în a treia zi de Crăciun a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru credinţa lui a fost ucis cu pietre. În timp ce pietrele îl loveau, Ştefan se ruga pentru cei care le aruncau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.” Sacrificiul lui a dat roade imediat. Un tânăr care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre a fost tulburat de moartea mucenicului. După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, tânărul, pe nume Saul, l-a urmat şi a devenit Apostolul Pavel", scrie Irina Nicolau în "Ghidul sărbătorilor româneşti".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
GALERIE FOTO Au intrat buldozerele în „Ștefan cel Mare”! Imaginile unei zile istorice pentru Dinamo
Citește și...
Blue Monday 2026. De ce este ziua de astăzi considerată cea mai deprimantă zi a anului. Cum influențează starea de spirit
Blue Monday 2026. De ce este ziua de astăzi considerată cea mai deprimantă zi a anului. Cum influențează starea de spirit

Termenul „Blue Monday” desemnează a treia zi de luni din ianuarie, anul acesta, 19 ianuarie 2026. Aceasta a devenit cunoscută drept „cea mai deprimantă zi a anului”.

Clasamentul celor mai scumpe țări din lume. Cele cinci locuri unde traiul costă cel mai mult
Clasamentul celor mai scumpe țări din lume. Cele cinci locuri unde traiul costă cel mai mult

Costul vieții diferă considerabil în întreaga lume din cauza mai multor factori, inclusiv costurile locuințelor, alimentelor, transportului, asistenței medicale, taxării și puterii generale de cumpărare.

Caz medical extrem de rar. O femeie din Brazilia a rămas însărcinată în timp ce era deja gravidă. „A fost o mare sperietură”
Caz medical extrem de rar. O femeie din Brazilia a rămas însărcinată în timp ce era deja gravidă. „A fost o mare sperietură”

Kathleen Nicole Ramos Santos a fost uluită după ce i s-a confirmat că este însărcinată pentru a doua oară – în timp ce îl aștepta deja pe primul copil, într-un eveniment extrem de rar.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.