Semne de circulație triunghiulare. Care sunt indicatoarele rutiere care avertizează șoferii

62474794

Indicatoarele de avertizare au, în general, forma unui triunghi echilateral cu un chenar roșu. În interiorul triunghiului, pe un fond alb, sunt reprezentate diverse simboluri de culoare neagră care indică tipul pericolului ce urmează să fie întâlnit.

Scopul acestor indicatoare este de a avertiza participanții la trafic cu privire la existența unui pericol pe drum și de a specifica natura acestuia. Așadar, iată care este semnificația fiecărui semn de circulație triunghiular, conform drpciv-romania.ro.

Deși sunt mai puțin întâlnite în România, există și o serie de semne de circulație ciudate pe care ar trebui să le cunoașteți.

Semne de circulație triunghiulare

Curbă la stânga

Este amplasat la cel mult 200 m de o curbă la stânga. Conducătorul trebuie să circule cu viteză redusă în curbe, iar dacă vizibilitatea este redusă, toate manevrele (depăşirea, oprirea, staţionarea, mersul înapoi, întoarcerea) sunt interzise.

Citește și
Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani
Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Curbă la dreapta

Este amplasat la cel mult 200 m de o curbă la dreapta. Conducătorul trebuie să circule cu viteză redusă în curbe, iar dacă vizibilitatea este redusă, toate manevrele (depăşirea, oprirea, staţionarea, mersul înapoi, întoarcerea) sunt interzise.

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Curbă dublă sau o succesiune de mai mult de două curbe, prima la stânga

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul din imagine se instalează atunci când urmează o succesiune de curbe, din care prima la stânga, dacă distanţa dintre acestea e mai mică de 250 m. Se amplasează la 100-200 m înaintea primei curbe. Aceste indicatoare pot fi însoţite şi de panouri adiţionale, pe care este specificată distanţa până la terminarea sectorului de drum periculos, dacă lungimea acestuia depăşeşte 1000 m. Conducătorul trebuie să circule cu viteză redusă în curbe, iar dacă vizibilitatea este redusă, toate manevrele (depăşirea, oprirea, staţionarea, mersul înapoi, întoarcerea) sunt interzise.

Curbă dublă sau o succesiune de mai mult de două curbe, prima la dreapta

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul din imagine se instalează atunci când urmează o succesiune de curbe, din care prima la dreapta, dacă distanţa dintre acestea e mai mică de 250 m. Se amplasează la 100-200 m înaintea primei curbe. Aceste indicatoare pot fi însoţite şi de panouri adiţionale, pe care este specificată distanţa până la terminarea sectorului de drum periculos, dacă lungimea acestuia depăşeşte 1000 m. Conducătorul trebuie să circule cu viteză redusă în curbe, iar dacă vizibilitatea este redusă, toate manevrele (depăşirea, oprirea, staţionarea, mersul înapoi, întoarcerea) sunt interzise.

Curbă deosebit de periculoasă

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Acest indicator se montează în curbe cu raze mai mici de 100 m, sensul săgeţilor indicând sensul virajului. Conducătorul trebuie să circule cu viteză redusă în curbă, toate manevrele (depăşirea, oprirea, staţionarea, mersul înapoi, întoarcerea) fiind interzise.

Panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se instalează câte 5 astfel de panouri în curbe cu raze mai mici de 100 m sau în curbe periculoase precedate de aliniamente mai lungi de 1000 m. Sunt amplasate în zona exterioară a curbelor, vârful săgeţilor indicând sensul virajului.

Coborâre periculoasă

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul alăturat se amplasează la 100-200 m de începutul sectorului de drum, când panta depăşeşte 7%. Conducătorul auto nu este obligat să reducă viteza, dar nu are voie să staţioneze pe toată lungimea pantei. Dacă, în vârful pantei, vizibilitatea este redusă sub 50 m, toate manevrele sunt interzise. Dacă drumul nu este suficient de lat pentru a permite trecerea a două vehicule unul pe lângă celălalt, are prioritate cel care urcă faţă de cel care coboară.

Urcare periculoasă

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se instalează la 100-200 m de începutul sectorului de drum, când panta depăşeşte 7%. Conducătorul auto nu este obligat să reducă viteza, dar toate manevrele sunt interzise. Dacă drumul nu este suficient de lat pentru a permite trecerea a două vehicule unul pe lângă celălalt, având prioritate cel care urcă faţă de cel care coboară.

Drum îngustat pe ambele părţi

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul se amplasează la 100-200 m de locul în care sectorul de drum începe să se îngusteze pe ambele părţi cu cel puţin jumătate de metru. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza, iar manevrele de oprire, staţionare, mersul înapoi şi întoarcerea sunt interzise. Indicatorul poate fi însoţit şi de indicatoare pentru reglementarea priorităţii de drum îngustat.

Drum îngustat pe partea dreaptă

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează la 100-200 m de locul în care sectorul de drum începe să se îngusteze pe partea dreaptă cu cel puţin jumătate de metru. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza, iar manevrele de oprire, staţionare, mersul înapoi şi întoarcerea sunt interzise. Indicatorul poate fi însoţit şi de indicatoare pentru reglementarea priorităţii de drum îngustat.

Drum îngustat pe partea stângă

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează la 100-200 m de locul în care sectorul de drum începe să se îngusteze pe partea dreaptă cu cel puţin jumătate de metru. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza, iar manevrele de oprire, staţionare, mersul înapoi şi întoarcerea sunt interzise. Indicatorul poate fi însoţit şi de indicatoare pentru reglementarea priorităţii de drum îngustat.

Acostament periculos

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul rutier se întâlnește de regulă în zone montane, unde acostamentul este denivelat față de partea carosabilă şi există pericolul răsturnării. La întâlnirea acestui indicator este interzisă manevra de întoarcere. Se mai întâlnește și în situațiile unde există pericolul de cedare sau alunecare a taluzului drumului.

Drum aglomerat

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de vehiculul care se deplasează în faţa sa. Se amplasează pe drumurile publice pe care traficul este intens.

Tunel

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul din imagine se găseşte la 50-200 m de intrarea în tunel. În tunel, conducătorul auto este obligat să reducă viteza şi toate manevrele (depăşirea, oprirea, staţionarea, mersul înapoi, întoarcerea) sunt interzise.

Pod mobil

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează la 100-200 m de podul mobil. Dacă podul este ridicat, oprirea este obligatorie. Pe pod, conducătorul auto este obligat să reducă viteza şi sunt interzise toate manevrele (depăşirea, oprirea, staţionarea, mersul înapoi, întoarcerea).

Ieşire spre un chei sau mal abrupt

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează la 100-200 m de chei sau mal abrupt pentru a atenţiona conducătorul auto ca, pe direcţia înainte, drumul se termină deasupra cheiului sau malului abrupt.

Drum cu denivelări

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Acest panou se amplasează la 50-200 m de locul periculos. Dacă lungimea sectorului de drum depăşeşte 0,3 km, indicatorul este însoţit de un panou adiţional pe care este specificată lungimea sectorului de drum cu denivelări. La întâlnirea acestui indicator, conducătorii auto sunt obligaţi să reducă viteza.

Denivelare pentru limitarea vitezei

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul rutier se întâlnește în zonele cu școli, grădinițe, treceri pentru pietoni, sectoare de drum îngustat, etc. Conducătorul auto este obligat să reducă viteza până la 30 km/h în localități și 50 km/h în afara acestora.

Drum lunecos

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se află montat la 100-200 m de sectorul periculos. Conducătorul auto este obligat să reducă viteza, să circule cu atenţie sporită, să nu bruscheze volanul şi comenzile autovehiculului, şi să evite folosirea frânelor.

Împroşcare cu pietriş

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează la 100-200 m de sectorul de drum periculos. Poate fi însoţit de indicatorul Interzis autovehiculelor de a circula fără a menţine între ele un interval de cel puţin ...m, deoarece există riscul ca pietrişul de pe partea carosabilă să fie aruncată de roţile vehiculului către ceilalţi participanţi la trafic. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza şi să păstreze o distanţă faţă de vehiculul care circulă în faţa sa.

Căderi de pietre

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Este instalat la 100-200 m de locul periculos. Poate fi însoţit de un panou adiţional pe care este inscripţionată lungimea sectorului de drum periculos, dacă acesta depăşeşte 300 m. Conducătorul auto este obligat să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită.

Presemnalizare trecere pietoni

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se instalează la 50-200 m de o trecere de pietoni, pe drumurile intens circulate, pe sectoarele de drum unde vizibilitatea este redusă sau în afara localităţilor. Conducătorul auto este obligat să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită. Acest indicator nu se instalează cand locul amplasării sale coincide cu locul amplasării indicatorului Copii.

Copii

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Conducătorii auto întâlnesc acest indicator pe sectoarele de drum frecvent circulate de copii (aflate în imediata apropiere a grădiniţelor, şcolilor şi a locurilor de joacă). Conducătorul este obligat să reducă viteza sub 30 km/h în intervalul 7-22 şi să circule cu atenţie sporită.

Biciclişti

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează la 100-200 m de locul în care drumul public se intersectează cu o pistă pentru biciclişti. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza.

Animale

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Acest indicator se montează la 100-200 m de sectorul de drum periculos, unde există riscul ca animalele să traverseze sau să circule pe drumul public. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită.

Lucrări

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul se instalează la 20-200 m de sectorul de drum pe care se execută lucrări. Fondul de culoare galbenă semnifică caracterul temporar al lucrării. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza.

Semafoare

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul se instalează la 30-200 m de locul în care se află semaforul, dacă se consideră că prezenţa semaforului ar putea surprinde conducătorii auto.

Aeroport

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează pe drumurile publice ce trec pe sub culoarele aeriene din apropierea aeroporturilor, pentru a atenţiona conducătorul auto de zgomotul puternic sau de zborurile la joasă înălţime a avioanelor.

Vânt lateral

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Acest indicator se amplasează în locurile unde există frecvent curenţi puternici de aer care pot afecta circulaţia rutieră. Conducătorii auto trebuie să fie atenţi la trecerea pe lângă un autovehicul cu gabarit mare deoarece se poate forma fenomenul de absorbţie.

Circulaţie în ambele sensuri

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul din imagine este întâlnit la ieşirea de pe un drum public cu sens unic. Are rolul de a atenţiona conducătorul auto că pe sectorul de drum următor se va circula în ambele sensuri.

Alte pericole

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează cu 50-200 m înaintea locului periculos, în orice situaţie periculoasă care nu este prevăzută cu un indicator de avertizare specific. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza şi să circule cu atenţie sporită.

Accident

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul se instalează înaintea locului unde s-a produs un accident de circulație ce este în curs de investigare. În zona de acțiune a indicatorului, legea impune obligativitatea deplasării cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități și 50 km/h în afara localităților.

Intersecţie de drumuri

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Este amplasat numai în afara localităţilor, la 50-200 m înaintea unei intersecţii nedirijate de drumuri din aceeaşi categorie.

Intersecţie cu un drum fără prioritate

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se instalează în afara localităţilor, pe drumurile cu prioritate, la 100-200 m de intersecţia cu un drum fără prioritate şi are rolul de a confirma prioritatea celui care întâlneşte acest indicator.

Intersecţii cu drumuri fără prioritate, decalate

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se instalează în afara localităţilor, pe drumurile cu prioritate, la 100-200 m de intersecţia cu un drum fără prioritate şi are rolul de a confirma prioritatea celui care întâlneşte acest indicator.

Presemnalizare intersecţie cu sens giratoriu

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează cu 50-200 m înaintea intersecţiilor cu sens giratoriu. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza.

Trecere la nivel cu o cale ferată cu bariere sau semibariere

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează la 50 m (în oraş)/ 150 m (în afara localităţilor) înainte de trecerea la nivel cu o cale ferată cu bariere sau semibariere. Conducătorul auto este obligat să reducă viteza la întâlnirea acestui indicator.

Trecere la nivel cu o cale ferată fără bariere

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul se amplasează la 50 m (în oraş) / 150 m (în afara localităţilor) înainte de trecerea la nivel cu o cale ferată fără bariere. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să oprească, înainte de a traversa calea ferată, pentru a se asigura.

Trecere la nivel cu linii de tramvai

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Se amplasează cu 50-200 m înaintea intersecţiilor în care tramvaiele urmează să vireze la dreapta ori la stânga. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul auto este obligat să reducă viteza şi să acorde prioritate tramvaiului.

Maşini şi utilaje agricole

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Acest indicator rutier se întâlnește de obicei în localitățile rurale și îl avertizează pe conducătorul auto că prin zonă circulă frecvent mașini și utilaje agricole.

Presemnalizarea unei amenajări rutiere care oferă şi posibilitatea întoarcerii vehiculelor

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Acest indicator rutier se întâlnește pe drumurile publice care oferă posibilitatea conducătorilor de vehicule, să execute manevra de întoarcere. Nu este un sens giratoriu și nu aveți prioritate de trecere față de vehiculele care circulă din sens opus. Pentru întoarcere trebuie să le acordați acestora prioritate de trecere.

Baliză direcţională care indică ocolirea obstacolului prin stânga

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul avertizează conducătorul de vehicul că obstacolul întâlnit se va ocoli pe partea stângă.

Baliză direcţională care indică ocolirea obstacolului prin dreapta

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Indicatorul avertizează conducătorul de vehicul că obstacolul întâlnit se va ocoli pe partea dreaptă.

Baliză bidirecţională

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Avertizează conducătorul de vehicul că va întâlni obstacole pe drumul public, atât pe partea dreaptă, cât şi pe partea stângă, iar circulaţia se va face prin mijloc.

Panouri suplimentare pentru trecerea la nivel cu calea ferată

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Sunt montate înaintea trecerii la nivel cu calea ferată. Primul panou (cel cu trei benzi) se montează la 150 m de calea ferată, al doilea (cel cu două benzi) - la 100 m, iar ultimul (cel cu o singură bandă) - la 50 m de calea ferată. La întâlnirea indicatorului cu trei benzi, conducătorul auto este obligat să reducă viteza. La întâlnirea ultimului indicator, cel cu o singură bandă, conducătorul auto nu mai are voie să execute nicio manevră (depăşirea, oprirea, staţionarea, mersul înapoi, întoarcerea). În oraş, din cauza condiţiilor de trafic, nu se instalează decât cel de-al treilea panou.

Panouri suplimentare la nodurile rutiere de pe autostrăzi

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Panourile se montează la 300 m (primul panou), 200 m (al doilea panou) şi la 100 m (al treilea panou) de următoarea bifurcaţie de pe o autostradă.

Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Amplasat la 6-10 m de trecerea la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere, indicatoarul obligă conducătorul de vehicul să oprească în locul cu vizibilitate maximă, dar fără a depăşi acest indicator, pentru a se asigura că nu se apropie niciun tren.

Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere

SEMNE DE CIRCULATIE TRIUNGHI

Amplasat la 6-10 m de trecerea la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere, indicatorul obligă conducătorul de vehicul să oprească în locul cu vizibilitate maximă, dar fără a depăşi acest indicator, pentru a se asigura că nu se apropie niciun tren.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani
Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani

Cercetătorii au descoperit în Indonezia cel mai vechi exemplu cunoscut de artă rupestră din lume, conturul pictat al unei mâini umane.

Prădătorul din Coreea care a invadat Marea Neagră: „Seamănă cu o scorpie”
Prădătorul din Coreea care a invadat Marea Neagră: „Seamănă cu o scorpie”

Pentru că marea noastră este tot mai caldă, se adaptează specii noi. Peștele de stâncă, denumit și rockfish coreean, pare că o duce bine.  

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul rămâne una dintre cele mai luminoase și profunde figuri ale creștinismului, un teolog de geniu și un apărător neînfricat al adevărului de credință. Biserica îl pomenește cu evlavie pe 21 ianuarie 2026.



Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.