Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani

Descoperirea datează din urmă cu 67.800 de ani, transmit miercuri AFP şi Reuters, preluate de Agerpres. Descoperirea oferă noi informaţii cu privire la rutele de migraţie ale omului modern.

Descoperirea a fost realizată într-o peşteră calcaroasă numită Liang Metanduno, pe Muna, o insulă satelit din largul peninsulei sud-estice a marii insule Sulawesi – cunoscută pentru bogata sa artă rupestră –, parte a arhipelagului indonezian, situat între Brunei şi Moluce, la nord de Australia.

„Lucrăm în Indonezia de mult timp. În 2014, am datat unele picturi cu cel puţin 40.000 de ani în urmă. Apoi, altele, cu 45.000 de ani în urmă. Şi apoi, anul trecut, am datat unele cu o vechime cuprinsă între 52.000 şi 53.000 de ani, ceea ce le făcea cele mai vechi din lume, înainte de noua noastră descoperire”, a declarat pentru AFP arheologul canadian Maxime Aubert, de la Universitatea Griffith din Brisbane, Australia, coautor al studiului publicat miercuri în revista ştiinţifică Nature.

În ultimii ani, eforturile lui Maxime Aubert şi ale colegilor săi de la universităţile australiene şi de la Agenţia Naţională de Cercetare şi Inovare din Indonezia (BRIN) au revoluţionat ceea ce se ştia despre originile artei rupestre.

Considerată mult timp a fi exclusiv europeană, legată în special de descoperirile din peşterile Lascaux (o vechime de 23.000 de ani) şi apoi din peştera Chauvet (36.000 de ani), originile artei rupestre s-au mutat spre Asia şi, în acelaşi timp, au fost revizuite, fiind acum mai apropiate de data estimată a emigrării lui Homo Sapiens (omul modern) din Africa, în urmă cu 70.000 de ani.

De atunci, echipa şi-a continuat cercetările, urmărind evoluţia artei şi migraţiile omului modern. „Am decis să ne îndreptăm spre peşterile de pe insula Muna, în sud-estul insulei Sulawesi, la sfatul lui Adhi Agus Oktaviana, autor principal al studiului”, a explicat Maxime Aubert.

Palmele ascuțite, specifice zonei

Cercetătorii au descoperit „amprente de palme în negativ, realizate cu şablon, probabil cu ocru roşu, iar pe una dintre ele degetele au fost retuşate pentru a deveni ascuţite, ca nişte gheare, un stil de pictură care se întâlneşte doar în Sulawesi”, a subliniat el.

„Era aproape ca şi cum ar fi încercat în mod deliberat să transforme această imagine a unei mâini umane în altceva – poate o gheară de animal. În mod evident, aveau o semnificaţie culturală mai profundă, dar nu ştim care era aceasta. Bănuiesc că avea ceva de-a face cu relaţia simbolică complexă a acestor popoare antice cu lumea animalelor”, a declarat Adam Brumm, arheolog la Universitatea Griffith din Australia, coautor al studiului.

Acest contur de palmă este mai vechi decât o pictură rupestră care înfăţişează trei figuri umane interacţionând cu un porc, datată cu cel puţin 51.200 de ani în urmă, descoperită în situl Leang Karampuang din sud-vestul Sulawesi. Ea este, de asemenea, mai veche decât arta rupestră sub forma unui contur de palmă descoperit la Maltravieso, în Spania, care datează de acum aproximativ 64.000 de ani şi a fost atribuit neandertalienilor.

Cum funcționează datarea cu uraniu-toriu

Pentru a stabili vechimea, echipa internaţională de cercetători a recurs la datarea cu uraniu-toriu. Aceasta constă în prelevarea de carote cu diametrul de 5 mm din „cave popcorn” („popcorn din peşteri”), aglomerări de calcit care se formează strat după strat pe pereţii peşterilor şi, prin urmare, peste picturi.

În aceste aglomerări se găseşte uraniu, în diferite stadii de precipitare în funcţie de straturi, apoi toriu, un element mai stabil. „Cunoaştem foarte precis ritmul de precipitare al uraniului”, a subliniat Maxime Aubert. „Acest lucru ne oferă o vârstă minimă la care stratul ajunge deasupra picturii şi o vârstă maximă când se formează dedesubt”.

În cazul de faţă, contururile de palme s-au dovedit a avea o vechime de cel puţin 67.800 de ani, cu 15.000 de ani mai vechi decât precedentul punct de referinţă.

Cercetătorii au putut stabili, de asemenea, că grotele de pe Muna au fost folosite pentru picturi rupestre în mai multe perioade şi pentru o lungă perioadă de timp, „unele dintre picturi fiind acoperite de altele, realizate 35.000 de ani mai târziu”.

Această descoperire oferă şi un subiect de reflecţie asupra primelor migraţii umane către Australia.

Până în prezent, două rute sunt luate în considerare pentru a explica trecerea Homo sapiens din Asia în Australia. Pe ruta nordică, „oamenii care veneau din Asia mergeau pe jos până în Borneo şi apoi ajungeau pe apă în Indonezia, înainte de a se deplasa de la o insulă la alta până în Papua. Apoi puteau ajunge în Australia pe jos, deoarece în acea perioadă nivelul mării era mai scăzut, iar Papua şi Australia formau un singur continent, Sahul”, potrivit lui Maxime Aubert.

Pe de altă parte, ruta sudică i-a dus pe oameni din Asia prin Sumatra, Java şi apoi Bali, înainte de a se îndrepta, pe apă, spre Timor şi Australia.

„Cu aceste picturi, avem prima dovadă că omul modern se afla pe aceste insule indoneziene la acel moment. Acest lucru întăreşte ideea că oamenii au ajuns în Australia prin Papua, posibil cu aproximativ 65.000 de ani în urmă”, a afirmat cercetătorul, fără a exclude, însă, posibilitatea ca alte populaţii să fi ajuns în acelaşi timp pe cealaltă rută.