Viața personală a lui Alexandru Ioan Cuza. De la căsătoria cu Elena Cuza, la relația tumultuoasă cu Maria Obrenovici

62318949
StirilePROTV

Alexandru Ioan Cuza este cunoscut în primul rând pentru cariera sa politică și pentru realizarea Micii Uniri din 24 ianuarie 1859, dar a rămas cunoscut în istorie și datorită vieții personale tumultuoase. 

Alexandru Ioan Cuza a fost căsătorit cu Elena Rosetti, dar pe perioada căsniciei, domnitorul a avut mai multe aventuri cu femei celebre de la vremea respectivă.

Cine era Elena Rosetti

Elena Rosetti-Solescu s-a născut pe 17 iunie 1825, la Iași, în familia postelnicului Iordache Rosetti Stolescu și a Catincăi Rosetti.

Elena și-a petrecut copilăria la moșia părinților de la Solești,  alături de cei trei frați: Constantin, Dumitru, Theodor și de sora Zoe.

Elena a primit o educație aleasă, sub supravegherea directă a mamei sale, după care, la vârsta de șapte ani, a început să învețe la moșia de la Șcheia a unchiului său Constantin Sturdza, împreună cu copii acestuia și alte rude apropiate.

Citește și
Dragobete 2026. Cum să sărbătorești iubirea în România și care e diferența dintre Dragobete și Valentine's Day
Dragobete 2026. Cum să sărbătorești iubirea în România și care e diferența dintre Dragobete și Valentine's Day

Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena în anul 1844

La vârsta de 15 ani, Elena s-a mutat la Iași unde l-a cunoscut pe Alexandru Ioan Cuza.

Cei doi au ajuns să se căsătorească. Nunta a avut loc pe 30 aprilie 1844, la Iași.

Alexandru Ioan Cuza era o fire extrovertită, impulsivă, căruia îi plăcea să petreacă timp în compania oamenilor. Elena, pe de altă parte, fiind crescută de o mamă aprigă și autoritară, era o persoană foarte domoală, retrasă, cumpătată și lipsită de încredere în forțele proprii.

La scurt timp după ce Cuza a fost numit pârcălab la Galaţi, în 1852, au apărut primele neînţelegeri în căsnicia lor.

Datorită farmecului său aparte, Cuza reușea să atragă în jurul lui foarte multe femei din înalta societate gălățeană și ieșeană.

Numeroasele sale infidelităţi au devenit subiect de bârfă și au ajuns și la urechile mamei Elenei.

În acea perioadă, infidelitatea, în special cea a soţului, era considerat un lucru normal, ba chiar era socotită drept ceva absolut necesar, potrivit historia.ro.

De regulă, ea nu ducea la divorţ, cu condiţia să fie făcută cu un dram de tact şi cu discreţie pentru a proteja partenera.

În cazul Elenei, infidelitățile lui Cuza i-au provocat umilință și i-au pus în pericol sănătatea.

Cuza i-a sugerat Elenei să plece la Paris. Aceasta s-a conformat și a plecat să se liniștească.

Ulterior, la insistenţele Catincăi Rosetti, Elena a revenit în ţară, în 1853, dar a continuat să petreacă mai multă vreme la Soleşti decât cu soţul ei la Galaţi.

Amanta Maria Obrenovici

Perioada de liniște a Elenei nu a durat mult, pentru că în viața domnitorului a apărut Maria Obrenovici. Cu 10 ani mai tânără decât soția lui Cuza, atractivă, cochetă, inteligentă, calculată şi ambiţioasă, aceasta  a reuşit să-l seducă numaidecât pe principe.

Având în vedere împrejurările, Elena a hotărât să-şi găsească liniştea interioară într-un nou exil la Paris, ratând câteva dintre evenimentele majore din viața lui Alexandru Ioan Cuza.

Alexandru Ioan Cuza și Elena Cuza au avut doi copii

Marea mâhnire a Elenei era că nu reușea să aibă copii.

Atunci când sora ei mai mică, Zoe, căsătorită cu Iordache Lambrino, a murit la naşterea celui de al treilea copil, Elena a hotărât să-i adopte copiii. 

Elena i-a mai adoptat și pe cei doi copii pe care Cuza i-a avut cu Maria Obrenovici. Inițial, Cuza i-a prezentat pe cei doi copii ca fiind  nişte orfani rămaşi singuri pe lume în timpul inundaţiei din 1985 în București.

Până la urmă, gestul Elenei a salvat căsnicia. Cuza îi iubea foarte mult pe cei doi băieți, iar faptul că Elena a acceptat să-i crească l-a determinat pe Cuza să o prețuiască mai mult.

În plus, el ar fi considerat că soţia lui era o mamă mult mai bună decât ar fi fost Maria.

Cine a fost Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza, numele care a rămas legat de nașterea României moderne, s-a născut în 1820 la Bârlad. Copilăria și adolescența și le-a petrecut în Franța, unde și-a format o cultură generală solidă. Însă, destinul său avea să fie legat de tumultul politic al României.

Întors în țară, Cuza s-a implicat activ în mișcarea revoluționară de la 1848, demonstrând un curaj care avea să-l caracterizeze întreaga viață. După eșecul revoluției, a trăit în exil, dar nu și-a pierdut niciodată speranța într-o Românie unită și independentă.

Șansa sa a venit în 1859, când a fost ales domnitor al Moldovei și, puțin mai târziu, al Țării Românești. Acest eveniment istoric a marcat începutul unirii celor două principate române. Cuza a avut viziunea și energia necesare pentru a consolida noul stat.

Domnia lui Cuza a fost o perioadă de transformări profunde. El a inițiat o serie de reforme economice, sociale și politice, care au pus bazele modernizării României. Reforma agrară, prin care țăranii au primit pământ, a fost una dintre cele mai importante. De asemenea, Cuza a investit în educație și a încurajat dezvoltarea industriei.

Cu toate realizările sale, domnia lui Cuza nu a fost lipsită de controverse. Stilul său de conducere autoritar și unele decizii controversate au dus la o creștere a opoziției. În cele din urmă, a fost forțat să abdice în 1866.

Deși a fost îndepărtat de la putere, Cuza a rămas o figură emblematică a României. Numele său este legat de unul dintre cele mai importante momente din istoria țării: Unirea Principatelor Române și nașterea statului național român.

Articol recomandat de sport.ro
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Italienii au reacționat în două cuvinte după ce a fost anunțată înlocuirea lui Cristi Chivu la Inter
Citește și...
Dragobete 2026. Cum să sărbătorești iubirea în România și care e diferența dintre Dragobete și Valentine's Day
Dragobete 2026. Cum să sărbătorești iubirea în România și care e diferența dintre Dragobete și Valentine's Day

Pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, ziua iubirii în tradiția populară. Este o sărbătoare veche, legată de începutul primăverii și de renașterea naturii, dar și de promisiuni făcute din inimă. 

Ritualul focului înainte de postul Paștelui. Ce spune tradiția păstrată de generații
Ritualul focului înainte de postul Paștelui. Ce spune tradiția păstrată de generații

Postul Paștelui începe, luni (23.02.2026), unul dintre cele mai lungi și aspre din calendarul ortodox. În Oltenia, oamenii au aprins duminică seară focuri imense pentru a intra cu sufletul curat în această perioadă de rugăciune.

Turiști atrași de ninsorile abundente au luat cu asalt muntele. DN1, aglomerat pe ambele sensuri de mers
Turiști atrași de ninsorile abundente au luat cu asalt muntele. DN1, aglomerat pe ambele sensuri de mers

La munte, pârtiile arată ca-n povești, mai ales că a continuat să ningă și în ultimele 24 de ore. În Poiana Brașov, turiștii, neobosiți, au oscilat între schi și ringuri de dans.

Recomandări
Patru ani de război în Ucraina. Bilanțul unui conflict care a schimbat arhitectura de securitate a Europei
Patru ani de război în Ucraina. Bilanțul unui conflict care a schimbat arhitectura de securitate a Europei

Este 24 februarie 2026. Se împlinesc exact 4 ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina vecină. Kremlinul continuă războiul brutal, omoară civili și folosește chiar și iarna ca armă. Frontul a obosit, se poartă negocieri, dar pacea e departe.

Guvernul renunță la prevederea ca șoferii care nu își plătesc amenzile să rămână automat fără permis auto
Guvernul renunță la prevederea ca șoferii care nu își plătesc amenzile să rămână automat fără permis auto

La propunerea Ministerului Justiției s-a scos din OUG privind reforma administrației prevederea care spune că șoferii care nu își plătesc amenzile rutiere în termen de 90 de zile riscă suspendarea automată a permisului de conducere.

Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți
Românii și-au schimbat modul în care cumpără locuințele. Tot mai mulți clienții vin la negocieri cu ingineri și arhitecți

Se schimbă modul în care își cumpără românii locuințele. Înainte să plătească zeci sau sute de mii de euro, tot mai mulți cumpărători analizează atent și cântăresc fiecare detaliu.