Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Polițiști din Botoșani condamnați să dea înapoi brânza pe care au luat-o ca șpagă

Doi polițiști din Botoșani au fost condamnați, printre altele, să dea înapoi și brânza primită ca șpagă, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Suceava. Șase inculpați au primit definitiv pedepse cu suspendare, alți 15 fiind încă judecați.

Șase inculpați dintr-un dosar de corupție instrumentat de DNA Suceava au primit pedepse definitive cu suspendare și muncă în folosul comunității, doi dintre polițiștii condamnați fiind obligați, în plus, să restituie până și brânza pe care au primit-o ca șpagă, scrie Monitorul de Botoșani.

Cei doi agenți au luat șpagă în vara anului 2020 un caș de 5 kilograme, iar acum trebuie să restituie contravaloarea acestuia în bani, la prețul de atunci al kilogramului de brânză, respectiv 30 de lei. Așa se face că fiecare polițist va plăti statului câte 75 de lei, reprezentând jumătatea de caș mâncată de fiecare.

Șpăgi între 100 lei și 100 de euro

Patru polițiști și doi șoferi din lotul celor 21 de inculpați trimiși în judecată de DNA au fost condamnați la pedepse cu suspendare cuprinse între 1 an și 4 luni și 3 ani, întrucât toți și-au recunoscut faptele.

Potrivit DNA, 16 polițiști din cadrul IPJ Botoșani au luat în perioada iunie-noiembrie 2020 șpăgi între 100 lei și 100 de euro de la 56 de șoferi opriți în trafic pentru a nu le sancționa diferite abateri, precum depășirea vitezei legale.

Citește și
spaga
Ce a făcut un sucevean după ce a dat șpagă 1.500 de euro ca să promoveze proba teoretică a examenului pentru permisul auto

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult