Dumitru Buzatu, trimis în judecată. Fostul baron PSD e de 3 luni în arest, după flagrantul cu șpaga de 1,2 milioane lei

62390706
Agerpres

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, arestat preventiv în luna septembrie pentru luare de mită, în urma unui flagrant.

Expertul Radu Judele, cercetat în acelaşi dosar şi aflat în arest la domiciliu pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost, de asemenea, trimis în judecată.

Dosarul a fost transmis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Potrivit DNA, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri europene, între Consiliul Judeţean Vaslui şi o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziţie publică ce avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui.

”În cursul anului 2021, în condiţiile în care lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul societăţii comerciale respective, martor în cauză, şi inculpatul Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor de aproximativ 3.000.000 euro şi implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.

În acest context, Consiliul Judeţean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică, administrată de inculpatul, expert, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate”, arată DNA.

Baronul PSD Buzatu a cerut o șpagă de 3 milioane de euro

După întocmirea raportului de expertiză, în perioadele 27 - 29.06.2022 şi 07.02.2023 - 26.04.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertize efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul Judeţean Vaslui şi implicit de "a favoriza" societatea martorului, în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de aproximativ 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini.

De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai fi promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenţi din cadrul Consiliului Judeţean Vaslui şi că-i va determina pe aceştia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.

În context, expertul a primit în datele de 02.03.2023 şi 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.

”După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat Consiliului Judeţean Vaslui documentaţia tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită şi acceptată de către factorii decidenţi din cadrul instituţiei publice, printre care şi inculpatul Buzatu Dumitru.

În contextul menţionat, în perioada 08.05 - 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, ar fi pretins, indirect, de la acelaşi om de afaceri sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea de circa 3.000.000 euro menţionată mai sus ce reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de firma omului de afaceri”, precizează procurorii DNA.

Buzatu, prins în flagrant cu mita de 1,25 milioane lei

La data de 22 septembrie, Dumitru Buzatu ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În cauză, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra a 20 bunuri imobile (apartamente, case, construcţii, terenuri) ce aparţin celor doi inculpaţi.

De asemenea, s-a mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor sume de bani, ridicate de la Buzatu cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Zece arestări în scandalul șpăgilor la angajarea în Spitalul ''Mavromati'' din Botoşani

Fostul manager al Spitalului ''Mavromati'' din Botoşani, Doina Caba, dar şi directorul de îngrijiri al aceluiaşi spital, Coca Stela Crîşmaru, au fost arestaţi preventiv în scandalul de corupţie care afectează cea mai mare unitate spitalicească din judeţ.

Judecătorii germani cred că fostul edil Cătălin Cherecheș ar putea fugi din nou. De ce nu vrea să fie închis în România

Cătălin Cherecheș rămâne în închisoare în Germania. Judecătorii Tribunalului din Munchen au fost de părere că există un risc crescut ca fostul primar să fugă din nou.

Alina Gorghiu: Unul dintre cei mai periculoşi prădători sexuali din România a fost adus în ţară pentru a-şi executa pedeapsa

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu a anunțat miercuri că unul dintre cei mai periculoşi prădători sexuali din România a fost adus în această noapte în ţară pentru a-şi executa pedeapsa iar alături de el, au fost aduşi alţi 4 fugari.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.