Omagiu adus lui George Enescu, la Muzeul de Artă Imersivă, la 143 de ani de la nașterea sa

×
Codul embed a fost copiat

Fotografii ale compozitorului George Enescu au prins viață cu ajutorul inteligenței artificiale. Este un omagiu adus la 143 de ani de la nașterea celui mai important muzician român, și unul dintre cei mai de seamă ai secolului XX.

Proiecții cu fotografiile „în mișcare” anunță totodată o nouă ediție a Festivalului Internațional George Enescu.

George Enescu fost readus la viață pentru câteva clipe, în cadrul unui spectacol imersiv care a îmbinat arta digitală și muzica. A fost aleasă „Poema Română”, cea dintăi piesă orchestrală compusă de Enescu, care i-a adus, de altfel, și succesul la Paris.

Cristina Uruc, managerul Festivalului Internațional George Enescu: „Poema Română atunci când a fost scrisă de Enescu tânăr care avea mai puțin de 17 ani se înscria într-un curent în care compozitorii își descriau țara prin sunet. Și atunci Poema Română îmbină elemente folclorice cu elemente de muzică clasică, europeană, universală, dar și de folclor românesc, iar în final avem Imnul Regal, e și motivul pentru care Poema Română nu a fost cântată pe perioada comunismului”.

Muzica marelui compozitor, dirijor, pianist și violonist român a fost în centrul acestei proiecții, iar creatorii ei au folosit tehnologii de ultimă generație pentru a face trecerea de la real la imaginar.

Citește și
Șlagăre din cele mai frumoase poveşti muzicale, la Athenaeum Summer Festival
Șlagăre din cele mai frumoase poveşti muzicale, la Athenaeum Summer Festival

Alex Petroșanu, director de creație: „De la scene complexe de 3D, imersive, până la a da viață unor fotografii cu Enescu prin inteligență artificială. Cheia a fost compoziția lui Enescu, mai departe am încercat să presărăm niște simboluri”.

Mădălina Ivașcu, reprezentant muzeu: „Toate locurile au fost rezervate încă de la primele ore de când au fost disponibile biletele. În toamna aceasta vom lansa un show, primul show imersiv dedicat pictorilor români, în care vom prezenta lucrări de Aman, Tonitza, Luchian și Grigorescu, alături de 6 muzee din România care ne pun la dispoziție lucrările tocmai ca noi să putem să le animăm”.

Proiecția dedicată marelui compozitor anunță o nouă ediție a Festivalul Internațional George Enescu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Rebekka Hauri a aprins imaginația fanilor după o postare la piscină: „Te iubesc!”
GALERIE FOTO | Rebekka Hauri a aprins imaginația fanilor după o postare la piscină: „Te iubesc!”
Citește și...
Programul stagiunii 2024-2025, dedicată compozitorului George Enescu. Lista invitaților de marcă
Programul stagiunii 2024-2025, dedicată compozitorului George Enescu. Lista invitaților de marcă

Stagiunea de nivel internațional la Filarmonica George Enescu în 2024-2025 este dedicată lui George Enescu. Vasily Petrenko, Mikhail Pletnev, Charles Dutoit, Elisabeth Leonskaja, Renaud Capuçon, Daniel Hope, Julian Rachlin sunt printre invitați.

Șlagăre din cele mai frumoase poveşti muzicale, la Athenaeum Summer Festival
Șlagăre din cele mai frumoase poveşti muzicale, la Athenaeum Summer Festival

PARTENERIAT. Un program de concert spumos şi plin de ritm, cu muzică pentru scenă, de film, de operă și balet, va fi oferit astăzi, 26 iunie, și mâine, 27 iunie, de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Felix Mildenberger, la Ateneul Român.

Petreceți mini-vacanța de Rusalii la Athenaeum Summer Festival cu Vivaldi, muzica din filme celebre, vals și operă
Petreceți mini-vacanța de Rusalii la Athenaeum Summer Festival cu Vivaldi, muzica din filme celebre, vals și operă

PARTENERIAT: Anotimpurile lui Vivaldi, muzica din filme faimoase, muzică de dans și operă celebră fac parte din programul artistic pe care Filarmonica George Enescu îl oferă bucureștenilor în weekend.

Recomandări
Un nou război comercial între SUA și UE, după noile ”tarife-pedeapsă” anunțate de Donald Trump. Prima reacție europeană
Un nou război comercial între SUA și UE, după noile ”tarife-pedeapsă” anunțate de Donald Trump. Prima reacție europeană

Europa va „fi foarte fermă în apărarea dreptului internațional”, a avertizat președintele Consiliului European, António Costa, adresându-se Washingtonului.

Pericol pe șosele, din cauza gerului extrem. O șoferiță a scăpat la limită după ce o bucată de gheață i-a spart parbrizul
Pericol pe șosele, din cauza gerului extrem. O șoferiță a scăpat la limită după ce o bucată de gheață i-a spart parbrizul

A fost ger năprasnic în jumătate din țară și nu sunt semne că ne mai slăbește. În zori, la polul frigului, s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius. La țară, oamenii se tem să nu rămână fără lemne și să nu li se prăpădească animalele.

ANIMAȚIA exploziei din Alba Iulia. Un tânăr a suferit arsuri pe jumătate de corp, după ce apartamentul lui a sărit în aer
ANIMAȚIA exploziei din Alba Iulia. Un tânăr a suferit arsuri pe jumătate de corp, după ce apartamentul lui a sărit în aer

În Alba Iulia, doi oameni au fost răniți, iar câteva zeci s-au speriat îngrozitor și au ieșit în fugă pe scări. Blocul în care locuiesc a fost zguduit de o explozie violentă provocată, cel mai probabil, potrivit pompierilor, de o acumulare de gaze.