Experiență inedită de 1 iunie. Copiii au avut ocazia să zboare cu balon cu aer cald
Your browser doesn't support HTML5 video.
Zeci de copii și adulți au stat câteva ore la coadă, pentru câteva minute de adrenalină pură. Cei mici s-au arătat de-a dreptul fascinați, deși vremea le-a cam pus bețe în roate.
Primii care au încercat balonul cu aer cald au fost copiii din Asociația Magic. Au avut o zi plină care a culminat cu cel mai așteptat moment - zborul cu balonul! Au așteptat cu emoții să se umfle baloanele, și au ramas surprinși de dimensiunile lor.
„Sunt absolut impresionați, mai devreme auzisem că nu arată ca la desene animate, ceea ce nu știu dacă e un lucru bun sau rău”, a spus o reprezentantă Asociația Magic.
Copiii au pregătit și dorințe pentru ziua lor, pe care le-au pus în câteva baloane mai mici și le-au dat apoi drumul din balonul cu aer cald, sperând să se îndeplinească.
„Să am câteva Pop It-uri, să am o păpuşă cu multe accesorii, să am multe jucării”, a spus o fetiță.
„Mi-am pus dorința să am un Lamborghini când o să fiu mare și să devin cântăreț”, a spus un băiețel.
Și adulții și-au rezervat bilete pentru zborul cu balonul și au stat câteva ore la coadă. Unii au venit chiar din provincie special pentru asta.
„Nu suntem nici din București, unii dintre noi au venit din Braila, alții au luat trenul de Brașov”, a spus o persoană.
Din pacate au plecat înapoi dezamagiți.
„Ne pare rău, voiam să fie un 1 iunie mai special , dar n-a fost să fie”, a continuat.
Din cauza condițiilor meteo nefavoriabile, balonul nu s-a putut ridica la 50 de metri cum li s-a promis oamenilor inițial, dar cei mici s-au bucurat oricum să aibă o experiență indită chiar de ziua lor. Au existat, insă, și mai mulți adulți nemulțumiți.
„Condițiile metrorologice ne-au permis doar până la această înălțime, deoarece siguranța este prioritară când vine vorba de oameni și zbor”, a spus un pilot de balon.
Baloanele vor fi acolo tot restul săptămânii, iar organizatorii promit să-i distreze pe toti cei doritori - evident, dacă vremea va permite....