De 1 Iunie, 850 de copii și-au petrecut ziua în aer. La Tuzla, tortul a venit cu elicopterul

×
Publicitate

850 de copii și-au petrecut ziua în aer. Și-au făcut poze cu pilotul și au văzut cum arată de sus orașele Bucureșți, Brașov și Iași.   

Și la Tuzla, pe aerodrom, sărbătoriții zilei au primit tort adus cu elicopterul, în timp ce la Palatul Parlamentului au admirat aparatul de zbor al SMURD-ului.

Henri Coandă, cel mai mare aeroport din țară, a fost plin de copii. Mulți au călătorit pentru prima dată cu avionul, așa că emoțiile au fost mari. La fel și așteptările.

Opt zboruri au fost organizate de Tarom de Ziua Copilului. Șase i-au plimbat pe cei mici de la București până la Brașov, unde au văzut munții. Alte două zboruri au fost organizate în Iași și Timișoara. Un bilet pentru copii a costat 150 de lei, părinții au plătit dublu.

Marius Popescu, purtător de cuvânt al TAROM: ”Aproape toate biletele le-am vândut cu două-trei zile înainte de această zi. Au fost undeva la 1.300 de pasageri transportați astăzi, de 1 Iunie, mai bine de 850 din aceștia sunt copii”.

La Tuzla, 40 de copii au mâncat tort adus cu elicopterul. La manșă a fost Valentina, mama unuia dintre ei.

Valentina Voicu Bălan, pilot: „Este a două oară când livrez tort pentru copii și la primul eveniment când am făcut acest lucru mi-a plăcut foarte mult. După ce am lăsat tortul, am aterizat tortul am largat cablul și când m-am îndepărtat am văzut cum toți copiii alergau la tort.”

Au avut voie și să se joace printre avioanele și elicopterele parcate în hangarul bazei aeriene. Iar, la Palatul Parlamentului, copiii au admirat elicopterul SMURD. Alții au zburat cu un simulator.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62263247
De 1 iunie, în toată România au fost organizate mii de evenimente pentru sărbătoriții zilei
De 1 iunie, în toată țara au fost organizate, poate, mii de evenimente pentru sărbătoriții zilei. Parcurile au fremătat de bucurie, muzică și super-eroi, iar, la muzee, juniorii au avut intrare liberă.
61913914
S-a redeschis circulația mașinilor pe Transalpina. Zăpada aproape a dispărut
Circulația a fost redeschisă de miercuri pe Transalpina, după ce, în perioada sezonului rece, pe porțiunea dintre Rânca și Obârșia Lotrului, accesul mașinilor a fost interzis.  
62263036
Nava școală ”Mircea” este Ambasador al României la capitolul sustenabilitate
Nava școală "Mircea" a fost desemnată Ambasador al României la capitolul sustenabilitate.