Haos la ghișee. Autoritățile au anunțat că fac pașapoarte de Ziua Copilului, dar au uitat să spună că e cu bonuri de ordine

×
Publicitate

Ceartă și mulți nervi de 1 iunie la Serviciul de Pașapoarte din Timișoara. Autoritățile au anunțat că vor avea program normal, chiar dacă oficial e zi liberă.

Angajatii au vrut astfel să îi preia fără programare pe cei mici, pentru depunerea dosarului de eliberare a pașaportului. Numai că nimeni nu le-a spus părinților că locurile sunt limitate. Încă de dimineață, sute de persoane s-au înghesuit la o coadă imensă.

Autoritățile din Timiș au anunțat zilele trecute că vor să le facă un cadou copiilor de 1 iunie: vor putea să își facă pașaport fără programare. Iar, miercuri, când au deschis ghișeele, la coadă erau prezenți părinți cu sute de copii.

”De ce nu ați suplimentat măcar cu 50 de numere?
Polițist: Și cine lucrează? Nu sunt oameni.
- Auzi, omule, mie îmi trage din salariu jumate. De ce nu mai aduce unu aici?
- 2, 3,10
".

Femeie: “Am copiii treziți de la ora cinci, nu suntem de aici din oraș. Nu ni s-a spus că trebuie numere de ordine, nu au spus la toată lumea, nici pe site, nici când am ajuns aici, și erau 600 de persoane cu copii aici. Ca să ne spună când am ajuns aici în față că s-au dat cele 100 de numere de ordine”.

”Iei banii la 600 de persoane și tu faci 100”

Bărbat: „Noi trebuie să plecăm, dar uitați am venit aici de la ora 7, o coadă imensă ce a fost, am înțeles că de la ora 3 au intrat pe aici. Noaptea prin parcări s-au făcut liste, cei de pe liste au luat bonurile alea de ordine, trebuia în anunț să specifice că sunt doar 100”.

Inițial au fost deschise doar două ghișee, însă după ce au văzut coada de la intrare, reprezentanții Serviciului de Pașapoarte au mai deschis unul, însă tot nu a fost suficient.

Bărbat: „Iei banii la 600 de persoane, și tu faci 100. Păi și ceilalți ce facem? Așteptăm iar trei luni? Nu mai veneam cu copilul, l-am trezit la 5 dimineața, de ce?”

Chiar dacă nu au prins număr de ordine, oamenii au stat în speranța că vor fi preluați și așa.

Femeie: „Acum am stat și soțul m-a chemat că a zis că mai bagă între numerele de ordine. Și așa am reușit să ne băgăm în față, deci am avut noroc”.

Autoritățile spun că nu s-au așteptat la un asemenea aflux de persoane.

Daniel Leahu - Șef Serviciul Pașapoarte: “Nu a fost explicit 100 de locuri, noi oricum am suplimentat de dimineață și am crezut că o să putem să îi luăm pe toți, dar s-au prezentat prea mulți din păcate”.

Cât sunt valabile pașapoartele pentru copii

La Serviciul de Pașapoarte din Timișoara, următoarele programări la ghișeu se pot face doar în luna august. Până atunci toate locurile sunt ocupate.

Cozi au fost şi la serviciile de paşapoarte din Capitală, dar aici autorităţile au gestionat mai bine situația.

Mamă: ”Cum tânărul este aici personajul principal, am venit în speranţa să putem intra, să îi putem face paşaport mai repede".

”Reporter: Unde pleci în vacanţă?
Copil: În Grecia, cu verişorul meu.
Reporter: Te bucuri mult?
Copil: Foarte! Mi-aş dori să văd peştii aceia frumoşi".

”Reporter: Unde mergeţi?
Mamă: În Rhodos. Prima dată cu avionul, cu fetiţa în vacanţă”.

Numai în Capitală, peste 300 de părinţi au depus în prima parte a zilei cereri pentru eliberarea paşapoartelor copiilor. Aici, în Sectorul 6, autorităţile au fost nevoite să deschidă mai multe ghişee din cauza cozilor care s-au întins pe mai multe rânduri.

Jean Badea, subprefectul Capitalei: "În mod excepţional, astăzi am deschis birourile de paşapoarte doar pentru copii şi am suplimentat numărul de ghişee de la patru ghişee la şase ghişee aici şi în celălalt spaţiu avem deschise cinci ghişee".

Pentru copii sub 12 ani pașaportul este valabil 3 ani și 5 ani pentru cei care au între 12 şi 18 ani.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62263248
Chirurg celebru din Timișoara, arestat după 25 de șpăgi de la bolnavii de cancer. Nu-i ajungeau venituri legale de 5.000 E

Un cunoscut chirurg oncolog din Timișoara, șef de secție și în trecut director al spitalului din localitate, a fost arestat după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la bolnavii de cancer pe care îi trata.

62263230
O șoferiță a scăpat ca prin minune după ce mașina ei a fost lovită de un TIR. Femeia încetinise la o trecere de pietoni

O șoferiță de 20 de ani a scăpat ca prin minune cu răni ușoare, după ce mașina în care se afla a fost lovită în plin de un camion, pe o șosea din Bistrița-Năsăud.

61925783
Traian Băsescu nu a plecat din vila de protocol. Fostul președinte poate fi evacuat

Fostul presedinte al Romaniei, Traian Băsescu, trebuie să plece astăzi din vila de protocol care îi fusese atribuită în cartierul Primăverii din București. În caz contrar, va fi evacuat.  

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.