50 Cent a făcut show în București. Rapperul a avut o intrare spectaculoasă pe scena de la Romaero Băneasa
Your browser doesn't support HTML5 video.
Artistul american a avut o intrare spectaculoasă pe scena de la Romaero Băneasa. Iar fanii au fost în extaz. Băiat: „50 Cent, bine ai venit în România, crede-mă, te iubim mult de tot. De obicei când mă trezesc de dimineață, îmi pun 50 Cent în mașină și îmi pornește ziua, efectiv.” Aflat în primul rând, un băiețel, care a cântat fără încetare, aproape că a rămas fără voce. A fost adus de părinți la concert - drept cadou pentru ziua lui de naștere. Iar puștiul și-a ales ținuta cu grijă.
Băiețel: „Ca să mă cheme pe scenă. Foarte șmecher.” Și nu a fost singurul care a vrut să se facă remarcat. Băiat: „E foarte mișto, 50 Cent e cel mai tare. De mult îl ascult.” Băiat: „Știu că poartă durag și-am vrut să-mi pun și eu.” Mulți dintre cei din public au retrăit anii adolescenței ori ai tinereții. Reporter: Am văzut că dansați foarte bine.
Femeie: „Eee, când eram tânără.” Femeie: „Frumos, că-s tineri mulți.” Bărbat: „Am crescut cu el. L-am ascultat și acuma în mașină, ca să ne readucă aminte de acum 20 de ani.” Femeie: „Cred că pe la 18 ani ascultam muzica lui.”
Bărbat: „Ce-am făcut, am lăsat 4 copii acasă, ai noștri, și am venit să ne facem de cap.” Băiat: „Ascult de când fratele meu s-a dus la concert, când a venit în 2006 și a fost foarte, foarte impresionant concertul. Îl apreciez foarte mult pe 50 Cent.” Fată: „Superb, superb. Aștept de mulți ani concertul.” Unii au venit de la sute de kilometri departare pentru a-l asculta pe 50 Cent. Fată: „Suntem din Chișinău, Moldova. Am venit pentru că e o nostalgie, am crescut cu cântecele lui 50 Cent. Ne-aducem aminte de copilărie.” Băiat: „Am venit din Grecia pentru concertul ăsta." Concertul din București face parte din turneul „The Final Lap Tour” - cu peste 100 de spectacole în 35 de țări și mai bine de un milion de bilete vândute.