Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poliţia Română, noi precizări în cazul acuzaţiilor USR şi al sancţiunilor date pentru „continuarea propagandei electorale”

Poliţia Română a făcut, sâmbătă noapte, noi precizări în cazul acuzaţiilor USR privind amendarea unor simpatizanţi ai Elenei Lasconi.

Instituţia a precizat, într-o informare de presă, că acţionează strict în baza legii, fără a face discriminări în funcţie de apartenenţa politică a celor implicaţi.

„Reiterăm că potrivit art. 55 lit. t) din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004, pentru alegerea Preşedintelui României, constituie contravenţii, dacă acestea nu constituie infracţiuni: „continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia(…)”. Potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public. Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislaţiei în vigoare”, menţionează Poliţia Română. Potrivit aceleiaşi surse, în cursul zilei de sâmbătă, au fost date 119 sancţiuni pentru continuarea propagandei electorale, dintre care 82 de avertismente şi 37 de amenzi. „Subliniem faptul că majoritatea măsurilor luate, respectiv aproape 70%, au fost cu avertisment, scopul acestora fiind de a se respecta cadrul legal şi de a preîntâmpina comiterea unor noi fapte, nu de a fi aplicate sancţiuni pecuniare”, arată Poliţia. Reprezentanţii instituţiei pecizează că sancţiunile au fost „aplicate reprezentanţilor şi simpatizanţilor mai multor formaţiuni politice şi candidaţi”. „De altfel, inclusiv în urma sesizărilor acestui partid politic, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale. Poliţia Română acţionează strict în baza Legii, fără a face discriminări, în funcţie de apartenenţa politică a celor implicaţi. Scopul acestor activităţi este asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi respectarea cadrului legale care reglementează manifestările publice, inclusiv în mediul online”, mai menţionează Poliţia Română.

USR l-a acuzat, sâmbătă, pe ministrul liberal Cătălin Predoiu că se foloseşte de Poliţia Română pentru „cenzurarea internetului” şi „intimidarea alegătorilor”. Formaţiunea a susţinut că, înainte cu câteva ore de începerea votului, au apărut „mai multe cazuri de abuz din partea Poliţiei în multe dintre oraşele şi judeţele din România”.

Sâmbătă seară, Poliţia Română a avut o primă reacţie la aceste acuzaţii, precizând că, potrivit legii, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise este interzisă, inclusiv pe reţelele de socializare, considerate spaţiu public, printr-o decizie din 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Citește și
alegeri sectie vot
Alegeri prezidențiale 2024, turul 1. EXIT-POLL: Ciolacu și Lasconi în turul doi. Cozi la mai multe secții de votare

În acest context, tot sâmbătă seară, primarul Timişoarei, Dominic Fritz (USR), a comentat pe Facebook situaţia privind amendarea de către Poliţie a unor persoane care au făcut postări cu Elena Lasconi, îndemnându-şi prietenii să nu se teamă de poliţişti.

„(...) pentru că, într-adevăr, campania pentru prezidenţiale s-a încheiat, dar campania pentru parlamentare este în plină desfăşurare, ţin să precizez: Elena Lasconi, preşedinta USR, nu candidează la Parlamentul României. Daţi share dacă veţi apăra democraţia mâine şi în 1 decembrie prin votul vostru şi nu vă este frică de poliţie”, a comentat primarul Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Comentariul era însoţit de o poză în care Dominic Fritz apărea alături de Elena Lasconi şi se încheia cu un PS: „Poza legală este cu preşedinta USR, Elena Lasconi, în clădirea Parlamentului, iar eu o folosesc strict în contextul campaniei pentru parlamentare”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult