Poliţia Română, noi precizări în cazul acuzaţiilor USR şi al sancţiunilor date pentru „continuarea propagandei electorale”

62499576
Inquam Photos / Octav Ganea

Poliţia Română a făcut, sâmbătă noapte, noi precizări în cazul acuzaţiilor USR privind amendarea unor simpatizanţi ai Elenei Lasconi.

Instituţia a precizat, într-o informare de presă, că acţionează strict în baza legii, fără a face discriminări în funcţie de apartenenţa politică a celor implicaţi.

„Reiterăm că potrivit art. 55 lit. t) din Legea nr. 370 din 20 septembrie 2004, pentru alegerea Preşedintelui României, constituie contravenţii, dacă acestea nu constituie infracţiuni: „continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia(…)”. Potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public. Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislaţiei în vigoare”, menţionează Poliţia Română.

Potrivit aceleiaşi surse, în cursul zilei de sâmbătă, au fost date 119 sancţiuni pentru continuarea propagandei electorale, dintre care 82 de avertismente şi 37 de amenzi.

„Subliniem faptul că majoritatea măsurilor luate, respectiv aproape 70%, au fost cu avertisment, scopul acestora fiind de a se respecta cadrul legal şi de a preîntâmpina comiterea unor noi fapte, nu de a fi aplicate sancţiuni pecuniare”, arată Poliţia.

Reprezentanţii instituţiei pecizează că sancţiunile au fost „aplicate reprezentanţilor şi simpatizanţilor mai multor formaţiuni politice şi candidaţi”.

„De altfel, inclusiv în urma sesizărilor acestui partid politic, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale. Poliţia Română acţionează strict în baza Legii, fără a face discriminări, în funcţie de apartenenţa politică a celor implicaţi. Scopul acestor activităţi este asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi respectarea cadrului legale care reglementează manifestările publice, inclusiv în mediul online”, mai menţionează Poliţia Română.

USR l-a acuzat, sâmbătă, pe ministrul liberal Cătălin Predoiu că se foloseşte de Poliţia Română pentru „cenzurarea internetului” şi „intimidarea alegătorilor”. Formaţiunea a susţinut că, înainte cu câteva ore de începerea votului, au apărut „mai multe cazuri de abuz din partea Poliţiei în multe dintre oraşele şi judeţele din România”.

Sâmbătă seară, Poliţia Română a avut o primă reacţie la aceste acuzaţii, precizând că, potrivit legii, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise este interzisă, inclusiv pe reţelele de socializare, considerate spaţiu public, printr-o decizie din 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest context, tot sâmbătă seară, primarul Timişoarei, Dominic Fritz (USR), a comentat pe Facebook situaţia privind amendarea de către Poliţie a unor persoane care au făcut postări cu Elena Lasconi, îndemnându-şi prietenii să nu se teamă de poliţişti.

„(...) pentru că, într-adevăr, campania pentru prezidenţiale s-a încheiat, dar campania pentru parlamentare este în plină desfăşurare, ţin să precizez: Elena Lasconi, preşedinta USR, nu candidează la Parlamentul României. Daţi share dacă veţi apăra democraţia mâine şi în 1 decembrie prin votul vostru şi nu vă este frică de poliţie”, a comentat primarul Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

Comentariul era însoţit de o poză în care Dominic Fritz apărea alături de Elena Lasconi şi se încheia cu un PS: „Poza legală este cu preşedinta USR, Elena Lasconi, în clădirea Parlamentului, iar eu o folosesc strict în contextul campaniei pentru parlamentare”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
AFP: Alegeri în România - Candidatul extremei dreapta ar putea ajunge la putere

Românii votează duminică în primul tur al alegerilor prezidenţiale, într-un climat social tensionat care ar putea favoriza candidatul extremei drepte şi ar marca o turnură iliberală în această ţară est-europeană, relatează France Presse.  

Primarul Dominic Fritz: ”Un cetățean a fost amendat pentru o postare despre Elena Lasconi pe Facebook”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz (USR), a comentat pe Facebook situaţia provocată de amendarea de către Poliţie a unor persoane care au publicat pe această rețea socială mesaje de susținere pentru Elena Lasconi.

AUR depune plângere penală împotriva ministrului de Externe: ”Fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale” din diaspora

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe Luminiţa Odobescu pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”.

Recomandări
Măsuri anunțate de ministrul Educației, după dezastrul PISA. Elevii cu medii sub 7, pregătiri la Română și Matematică

Toți elevii cu medii sub 7 vor avea parte de pregătiri suplimentare la Limba și literatura română și la Matematică, a anunțat ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, ca măsură după rezultatele dezastruoase de la testele PISA. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Schimbare radicală în activitatea instanțelor din România. Cum se vor judeca de acum dosarele

Toate judecătoriile, tribunalele şi curţile de apel din România vor aplica, începând de marţi, 15 septembrie, o nouă procedură de gestionare a activităţii în funcţie de capacitatea de procesare a fiecărei instanţe.