Ce a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale

Calin Georgescu
Facebook.com

Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, a reușit să capteze atenția opiniei publice și a presei internaționale prin obținerea unui rezultat neașteptat.

Candidatul este descris drept surpriza alegerilor, în materiale scurte, în principal reluate de pe agențiile de presă internaționale.

„Rezultatele lui Georgescu au fost o surpriză, deoarece sondajele îi dădeau șanse mici. El a făcut campanie pe TikTok, a susținut valorile tradiționale, dar a glorificat și armata României, care a trecut de partea naziștilor în cel de-al Doilea Război Mondial, și consideră că apartenența la NATO nu poate garanta securitatea României, pledând pentru o alianță cu Rusia”, a scris agenția Ria Novosti despre Călin Georgescu, într-o știre citată și site-ul cotidianului Kommersant.

Tot Ria Novosti trecea în revistă, în primele ore de după închiderea urnelor, și rezultatele obținute de Călin Georgescu în mai multe județe din România.

Rezultatele alegerilor prezidențiale din România, în presa străină

Ultranaţionalistul Călin Georgescu, „venit de nicăieri”, îi devansează în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu şi pe liberala Elena Lasconi, scrie POLITICO.

Citește și
Călin Georgescu
Cele mai căutate cuvinte în DEX după ce Călin Georgescu a ieșit pe primul loc în urma rezultatelor provizorii

Mai tranșantă, agenția France Presse, scrie despre un adevărat „cutremur electoral” în România, mai ales în ceea ce privește susținerea Ucrainei pe viitor de către țara noastră, conform News.ro.

Cutremur electoral în România: un candidat pro-rus la care nimeni nu se aştepta să câştige a ajuns în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică cu premierul proeuropean Marcel Ciolacu, potrivit rezultatelor parţiale, scrie agenţia France-Presse.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
Rezultate alegeri prezidențiale, turul 1: Georgescu și Lasconi, în lupta finală pentru Cotroceni
Rezultate alegeri prezidențiale, turul 1: Georgescu și Lasconi, în lupta finală pentru Cotroceni

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale. Acesta se va lupta cu Elena Lasconi pentru fotoliul de la Cotroceni, în al doilea tur, ce va avea loc duminică, 8 decembrie.

Cele mai căutate cuvinte în DEX după ce Călin Georgescu a ieșit pe primul loc în urma rezultatelor provizorii
Cele mai căutate cuvinte în DEX după ce Călin Georgescu a ieșit pe primul loc în urma rezultatelor provizorii

Candidatul independent Călin Georgescu conduce în continuare cu 22,86% din voturile exprimate, după centralizarea a peste 99% din procesele verbale.  

Bucuria de la sediile USR și PSD după anunțarea exit-poll-urilor s-a terminat rapid. Călin Georgescu este în turul 2
Bucuria de la sediile USR și PSD după anunțarea exit-poll-urilor s-a terminat rapid. Călin Georgescu este în turul 2

A fost bucurie la sediile USR și PSD după anunțarea exit-poll-urilor care păreau că îi trimit pe Marcel Ciolacu și Elena Lasconi în turul al doilea.

Marcel Ciolacu, învins de Călin Georgescu cu peste 20.000 de voturi în Prahova, unde PSD are şefia Consiliului Judeţean
Marcel Ciolacu, învins de Călin Georgescu cu peste 20.000 de voturi în Prahova, unde PSD are şefia Consiliului Judeţean

Candidatul PSD, Marcel Ciolacu, a pierdut primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Prahova, fiind învins de independentul Călin Georgescu cu peste 20.000 de voturi.

Rezultate alegeri prezidențiale în Sibiu. Călin Georgescu şi Elena Lasconi sunt primii doi clasaţi în primul tur
Rezultate alegeri prezidențiale în Sibiu. Călin Georgescu şi Elena Lasconi sunt primii doi clasaţi în primul tur

Independentul Călin Georgescu şi preşedintele USR, Elena Lasconi, sunt primnii doi clasaţi în primul tur al alegerilor prezidenţiale în judeţul Sibiu, fiind urmaţi de Marcel Ciolacu şi George Simion.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital
Cine este eroul care și-a riscat viața pentru a salva fetița căzută într-un lac în Craiova. Primele declarații din spital

Indianul de 47 de ani care fără să stea pe gânduri și-a pus viața în pericol ca să salveze o fetiță căzută într-un lac înghețat va fi făcut cetățean de onoare al Craiovei. Deocamdată, este internat, la fel și copila.