Liderul partidului DREPT face apel la susţinerea Elenei Lasconi şi cere demisia şefilor serviciilor secrete

62493506

Liderul partidului DREPT, Vlad Gheorghe, a făcut luni un apel pentru susţinerea candidatei USR la prezidenţiale, Elenei Lasconi, şi cere demisia şefilor serviciilor secrete.

"Rezultatul alegerilor de ieri a fost şocant pentru toţi românii. Un candidat pro-rus a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. PSD şi PNL, prin dispreţul şi şantajul la adresa alegătorilor, au aruncat ţara în braţele ruşilor. Suntem acum confruntaţi cu un scenariu de coşmar. Trebuie să ne mobilizăm rapid pentru a ne întoarce de la marginea prăpastiei", a declarat Gheorghe, potrivit unui comunicat de presă.

Pentru Parlament, adaugă el, trebuie susţinute partide pro-europene, iar la prezidenţiale - "opţiunea democratică, pro-europeană Elena Lasconi".

"Faptul că în finala prezidenţială a ajuns un candidat rusofil, legionar şi antisemit este un eşec grav al partidelor vechi, dar şi al serviciilor secrete, a căror treabă nu este să răspundă la comandă politică, ci să vegheze la sănătatea democraţiei şi a instituţiilor din România. SRI, SIE şi celelalte structuri de forţă au eşuat în a executa principala lor misiune de protecţie a ţării şi de aceea partidul DREPT solicită demisia şefilor acestor instituţii", a transmis Vlad Gheorghe.

După 99% dintre secții numărate, rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale, primul tur, îl plasează pe candidatul independent Călin Georgescu pe primul loc, iar pe Elena Lasconi, președintele USR, pe locul al doilea.

 
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
62500756
„Victoria șoc” a lui Georgescu, în presa străină. „Niciodată nu am văzut o asemenea creștere comparativ cu sondajele”
”Surpriză” și chiar ”șoc” - sunt cuvintele prin care presa occidentală descrie rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale din România
62251502
Vîlceanu: Trebuie să îşi asume răspunderea toată echipa. Demisia acum, toţi!
Deputatul Dan Vîlceanu a declarat, luni, la sediul PNL, după rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, că trebuie să îşi asume răspunderea toată echipa PNL de conducere. 
62500556
Analistul Cristian Pîrvulescu, despre surpriza rezultatelor din turul I: PSD a căzut în groapa pe care a săpat-o altora
Politologul Cristian Pîrvulescu spune că marea surpriză a rezultatelor din turul întâi al prezidenţialelor este că PSD-ul nu e în turul doi pentru prima oară după '90.