(P) OMNIASIG – 30 de ani de încredere și protecție. Sincronizați pentru viitor

×
Publicitate

OMNIASIG Vienna Insurance Group aniversează 30 de ani de activitate pe piața din România.

În tot acest timp, compania a devenit unul dintre cei mai mari, importanți și mai stabili asiguratori din România, cu aproape 4 milioane de dosare de daună gestionate în acești 30 de ani, aproape 35 de milioane de polițe emise, 18,4 miliarde lei plătiți ca despăgubiri clienților în toată această perioadă și peste 1.200 de profesioniști în toată țara.

OMNIASIG marchează 30 de ani de prezență pe piața de asigurări din România. Aniversarea nu este doar o privire către trecut, ci și un angajament ferm pentru viitor. Sub conceptul „SINCRONIZAȚI pentru VIITOR”, compania transmite ideea de evoluție constantă și adaptare la noile realități economice, sociale și tehnologice, dar și la așteptările în continuă schimbare ale clienților.

Compania s-a transformat și reinventat odată cu nevoile clienților

„SINCRONIZAȚI pentru VIITOR” înseamnă alinierea experienței acumulate cu dinamica prezentului și cu nevoile de mâine – un parteneriat de încredere care protejează oamenii, bunurile și planurile lor pe termen lung.

Compania este, de trei decenii, alături de clienți, parteneri și comunitate, iar astăzi continuă să investească în soluții digitale, sustenabile și inovatoare.

Până în prezent, OMNIASIG a gestionat aproape 4 milioane de dosare de daună și a plătit peste 18 miliarde de lei în despăgubiri asiguraților săi. Compania s-a digitalizat, a simplificat experiența clienților și și-a diversificat portofoliul: de la asigurări auto, la locuințe, sănătate și călătorie.

R: Cum ați reușit să marcați cei 30 de ani de activitate pe piața asigurărilor și care este direcția pe care OMNIASIG o urmează pentru viitor?

Mihai Tecău, CEO OMNIASIG Vienna Insurance Group: În acești 30 de ani, am fost alături de milioane de oameni în momentele lor de cumpănă. Am contribuit la revenirea lor dupa situații dificile și, odată cu experiența noastră, am consolidat o echipă care nu oferă doar soluții, ci susținere reală. Aniversarea aceasta nu este doar despre trecut, ci despre promisiunea noastră pentru viitor: să fim mereu acolo unde clienții au nevoie de noi, mai aproape, mai empatici, mai agili. Suntem pregătiți să răspundem noilor provocări, să inovăm, să ne sincronizăm cu ritmul vieții de azi și de mâine. Pentru că, dincolo de cifre și polițe, misiunea noastră rămâne aceeași: să protejăm oamenii și tot ce au ei mai important.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62580516
(P) Primele imagini cu cartierul de fashion din Nibiru, noul magnet al litoralului românesc

Nibiru lansează primele imagini oficiale cu Fashion District, cartierul dedicat brandurilor de fashion locale și internaționale, noul punctul zero al stilului pe litoralul românesc.  

62579960
(P) Prea mult conținut digital poate cauza depresie și anxietate, dar zâmbetele și conexiunile readuc echilibrul emoțional

Utilizarea excesivă a rețelelor sociale și a conținutului digital este corelată cu probleme de sănătate mintală, de la tulburări de somn până la anxietate și depresie, arată studiile recente.

62579952
(P) Cum ne pregătim pentru situații medicale neașteptate? De la prevenție, la planificare financiară

Sănătatea a devenit, mai ales în ultimii ani, un subiect central de discuție pentru majoritatea românilor.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.