(P) Irina Rimes și-a invitat fanii la dans prin intermediul #FreeClipChallenge. „Căștile au rămas la locul lor”

62445378

Când vine vorba de lumea showbiz-ului, Irina Rimes știe cel mai bine cum să-și țină aproape fanii.

 

Artista a lansat de curând o provocare pentru cei peste un milion de urmăritori ai săi de pe rețelele de socializare. #FreeClipChallenge a constat într-un dans fără bariere pe melodia „Vara în care nu ne-am combinat”. Apoi, Irina și-a invitat fanii la distracție și în timpul celui mai recent concert.

Invitația la dans fără bariere, #FreeClipChallenge

Vedeta de la Vocea României a încheiat de curând turneul „Sufrageria Irinei” care a constat într-o serie de nouă concerte în interval de mai puțin de-o lună.

„Acest turneu a venit după 7 ani de muncă și 7 ani de compus muzică. 7 ani în care am simțit și am trăit intens, în care mi-am pus cele mai importante și semnificative sentimente pe foaie. Indiferent de cât de obosită aș fi, când știu că urmează să urc pe scenă și să fac ceea ce îmi place și iubesc, mă încarc automat și încerc să dau tot ceea ce este mai bun”, spune Irina.

Din sufrageria de acasă, Irina a lansat provocarea #FreeClipChallenge pentru fanii ei de pe rețelele de socializare. I-a invitat să arate cum știu să se miște pe melodia „Vara în care nu ne-am combinat”. Prin intermediul #FreeClipChallenge cântăreața și-a propus să le arate urmăritorilor ei și principalele calități ale căștior HUAWEI FreeClip: aceea că nu îți pică din urechi, indiferent de mișcările pe care le faci. 

Irina Rimes
Irina Rimes: „Căștile au rămas la locul lor, indiferent de cât de tare m-am mișcat”

Irina a dansat și împreună cu fanii veniți s-o vadă la cel mai recent concert.

„Publicul meu este special și unic. Mereu mă surprinde și fiecare concert este diferit cu o atmosferă complet nouă. Cred că am avut cu toții nevoie de un moment în care să ne simțim bine și fără bariere. Să nu ne mai gândim la ce ar putea să zică persoana de lângă tine, să ne simțim liberi. Pur și simplu să ascultăm muzică și să ne bucurăm de moment!”, a adăugat Irina Rimes. 

Mai multe imagini cu Irina Rimes pot fi văzute în GALERIA FOTO. 

Provocarea lansată de Irina Rimes pentru comunitatea sa a pornit de la dorința artistei de a transmite ideea de libertate de mișcare și confort. Sunt două dintre principalele calități pe care le bifează noile căști HUAWEI FreeClip.

„Am fost plăcut suprinsă că nu mi-au căzut deloc. Indiferent de cât de tare m-am mișcat și cât de tare am dansat, căștile au rămas la locul lor. Cu siguranță, îmi va face plăcere să le port și de acum încolo”, a fost concluzia Irinei Rimes despre HUAWEI FreeClip. 

Irina Rimes

Noile căști adoptă un mecanism de tip clip-on prin care se fixează de urechi ca niște cercei, fără a acoperi în întregime canalul auditiv. HUAWEI FreeClip sunt realizate din materiale premium foarte rezistente, fiecare cască cântărind doar 5.6 grame. Confortul și libertatea de mișcare este asigurată, indiferent de activitatea practicată, fie că e vorba de dans, antrenamente, pe stradă sau la birou. HUAWEI FreeClip le permit utilizatorilor să atenți și la zgomotele ambientale, menținând în același timp calitatea audio la un nivel ridicat.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62444205
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români

UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund, aducând noi oportunități de investiții pentru piața românească, prin lansarea a 14 noi fonduri mutuale.

62438335
Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024

PRO TV și VOYO sunt parteneri media principali ai GpeC. Aflat la a 19-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din CEE și se va desfășura în București pe 20-21 Mai.

62444149
(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara

Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.