(P) Inițiativă culturală unică în România: Muzeul Cărții și Exilului Românesc se deschide la Craiova

62233249
StirilePROTV

Muzeul Cărții și Exilului Românesc, unicul de acest fel din România, se va deschide peste doar câteva luni la Craiova.

Muzeul va fi găzduit de celebra Casă Dianu, un monument arhitectural, restaurat prin mii de oră de muncă și 5 milioane de euro finanțare prin fonduri europene. Inițiativa aparține Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

Casa Dianu a devenit Muzeul Cărții și Exilului Românesc la inițiativa Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”, printr-un proiect de finanțare european în valoare de 5 milioane de euro. Muzeul este unic în România și va reuni opere ale autorilor români aflați în exil, precum Mircea Eliade, Basarab Nicolescu, Vintilă Horia și Andrei Șerban.

Reintegrarea muzeului în circuitul cultural și turistic redă, astfel, valoarea de patrimoniu al imobilului și valorifică potențialul istoric inestimabil al colecțiilor prezente.

Ce se va putea vizita la muzeu

 

„Noua instituție este fondată în jurul a două direcții principale. Pe de o parte, în ceea ce privește zona de muzeu al cărții, vom integra donațiile academicienilor Dan Berindei și Dinu C. Giurescu și, cu titlu de noutate, într-un timp relativ scurt vom primi o importantă colecție de carte cu profil juridic, pe care o vom organiza în regim distinct în ansamblul viitorului muzeu.

Pe de altă parte, secția acoperind Exilul Românesc va fi alcătuită din fondurile pe care le-am recuperat până în acest moment, dar și cele pe care le vom recupera în perioada următoare. Este vorba aici despre fondurile Basarab Nicolescu, Mircea Eliade și Vintilă Horia, pentru acesta din urmă fiind deja planificat un al doilea transport pentru completarea colecției pe care o avem deja la bibliotecă”. a declarat Lucian Dindirică - Directorul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Muzeul va cuprinde și piese de mobilier din locuinţa lui Vintilă Horia de la Madrid, fondul personal al lui Leonid Mămăligă, precum şi Arhivele Cenaclului de la ¬Neuilly și ale Asociației Hyperion.

Casa Dianu – o bijuterie arhitectonică readusă la viață prin mii de ore de muncă

 

Casa Dianu este o bijuterie arhitectonică de la începutul secolului XX, readusă la farmecul de altă dată printr-un proiect cu finanțare europeană în valoare de 5 milioane de euro. A fost un proiect cu un grad mare de dificultate, la care specialiștii au lucrat mii de ore pentru a reda cât mai precis detaliile arhitecturale originale. La proiectul de restaurare au lucrat restauratori de fațade, restauratori de lemn, de piatră și metal, dar și sculptori și pictori.

“S-au păstrat detaliile originale de arhitectură, inclusiv foița de aur, iar 97 la sută dintre elementele de tâmplărie au fost restaurate și recondiționate. Întreg ansamblul reflectă fidel modul în care edificiul a fost construit, la începutul secolului trecut, iar pe fațada imobilului încă se păstrează inițialele proprietarului, Tache Dianu. Ne-am propus să redăm comunității clădirea exact așa cum marele boier din Bănie a conceput-o și a edificat-o.”, a declarat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.


Locuința a apariținut familiei Dianu, un neam de moșieri cunoscut în Craiova începutului de secol XX, care a dat o serie de intelectuali (magistrați, profesori și scriitori – frații Constantin N. Dianu și Dumitru N. Dianu, Costel Dianu, Romulus Dianu), dar și comercianți (Ioan Dianu).

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62232643
(P) Motivele pentru care o geacă de iarnă este esențială pentru supraviețuire

Dacă sunteți un rezident al unei regiuni reci din unele părți ale globului, atunci probabil că deja știți de ce o geacă de damă sau de bărbați de iarnă este crucială pentru a rezista pe tot parcursul zilei.

62232271
(P) BCR: Rescrie povestea unui an mai bun. Descoperă instalațiile luminoase de artă din București

După un an în care am vorbit prea mult despre frică, durere sau deznădejde, avem nevoie să ne amintim de acele lucruri care au puterea să ne aducă bucurie și încredere.

62231930
(P) Mega Image deschide o nouă cantină socială pentru copiii din Sectorul 5

Mega Image inaugurează o nouă cantină socială dedicată sprijinirii persoanelor defavorizate, prin intermediul căreia vor fi oferite gratuit mese calde copiilor din Sectorul 5, cartierul Ferentari din București.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.