(P) Care sunt costurile ascunse ale unui automobil nou?

62115661

Dacă privim lucrurile strict din punct de vedere calitativ, achiziția unei mașini noi este clar cea mai bună soluție, în comparație cea a unei mașini la mâna a doua, însă puțini știu că o astfel de tranzacție presupune și câteva costuri ascunse.

 

Prin urmare, dacă ai în plan să-ți cumperi o mașină în viitorul apropiat, îți arătăm care sunt costurile reale pe care le ai de suportat dacă de vei decide pentru un autoturism nou.

Creditul de finanțare
 

De obicei, prețul unei mașini noi nu este unul de neglijat, iar cei care au o situație financiară care să le permită să cumpere un autoturism „cu banii jos” sunt foarte puțini. E foarte posibil să nu te numeri printre ei, iar în acest caz trebuie să găsești o soluție pentru a face rost de suma necesară.

Dacă ai nevoie de bani urgent să-ți cumperi mașina, o soluție este să faci un credit și astfel, la costul autovehiculului se vor adăuga și dobânzile pe care le vei avea de plătit. Mulți dealeri auto lucrează în parteneriat cu anumite bănci sau alte instituții financiare, iar dacă ți se oferă o astfel de ofertă de creditare trebuie să citești cu mare atenție clauzele din contract. Deși, la prima vedere, oferta pare extrem de avantajoasă, există riscul să te convingi ulterior că nu este chiar așa, iar atunci va fi prea târziu pentru a mai putea îndrepta lucrurile.

Asigurarea CASCO
 

Presupunând în continuare că nu îți poți permite să cumperi mașina cu banii jos și ai nevoie de un împrumut, în acest caz vei fi obligat să închei și o poliță de asigurare facultativă cunoscută mai bine sub denumirea de CASCO. „Cine mă poate obliga să fac asta?”, te vei întreba, ținând cont de faptul că este vorba de o asigurare facultativă, nu una obligatorie, așa cum este poliță de răspundere civilă auto – RCA. Răspunsul este foarte simplu: te obligă instituția financiară care-ți acordă împrumutul, deoarece mașina devine garanție pentru creditul contractat, iar creditorul vrea să aibă certitudinea că își poate recupera investiția în caz de accident cu daună totală sau de furt. Astfel, până când vei achita și ultima rată din împrumut vei fi obligat să îți faci și CASCO pentru mașină, iar asta înseamnă o altă cheltuială în plus.

Costurile service-ului
 

În cazul unei mașini noi beneficiezi și de garanție, iar la prima vedere asta pare un lucru extraordinar. Într-adevăr, e bine să ai mașina în garanție, doar că asta te și costă în plus, iar cu cât mai lungă este garanția, cu atât mai mulți bani vei scoate din buzunar. Pentru a-ți păstra această garanție, dealerul te obligă să faci reviziile periodice ale mașinii doar în service-uri agreate, care practică de obicei, prețuri mai mari decât alte ateliere auto. La fel, și piesele și consumabilele care trebuie înlocuite periodic sunt mai scumpe, iar orice reparație sau revizie efectuată în alt service decât cel agreat de dealer duce la pierderea garanției.

Prin urmare, nu îți rămâne decât să respecți contractul de garanție și să scoți din buzunar de fiecare dată mai mulți bani decât ai scoate la un service obișnuit.

La toate acestea s-ar mai putea adăuga și taxele vamale, în cazul în care te-ai hotărât să îți cumperi o mașină din afara spațiului Uniunii Europene. Mașinile achiziționate din spațiul intracomunitar sunt scutite de aceste taxe, însă, în ambele situații, e nevoie de multă alergătură pentru a întocmi toate actele necesare, la care de adaugă și costurile aferente, care sunt suportate integral de cumpărător.

Acestea ar fi cele mai importante costuri suplimentare care s-ar putea să-ți scape din vedere la momentul respectiv, pe fondul entuziasmului generat de noua achiziție și trebuie să ții cont că valoarea lor cumulată nu este deloc mică.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
62115658
(P) La ce riscuri te expui dacă nu îți achiți la timp creditele

Contractarea unui credit presupune și asumarea unei responsabilități, de aceea, o astfel de decizie se ia după o analiză amănunțită a posibilităților de rambursare.

62115652
(P) Ce este supralegalizarea documentelor și când ai nevoie de ea?

Dacă urmează să te deplasezi într-o țară străină pentru afaceri, studii, muncă sau pentru încheierea căsătoriei, trebuie să rezolvi mai întâi câteva formalități, ca să nu ai probleme de ordin juridic.

62115440
(P) Mastercard se alătură Asociației Dăruiește Viață în lupta împotriva COVID-19

Mastercard se alătură inițiativei Asociației Dăruiește Viață de combatere a coronavirusului COVID-19 în România.

Recomandări
62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.

Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.