Ordonanta cu care ministrul Culturii a inflamat lumea teatrului. Arsinel: "Hai sa vedem daca am urme de dinti pe scaun"

×
Publicitate

Este razboi intre reprezentantii institutiilor de cultura care s-au impartit in doua tabere, dupa ce ministrul Vlad Alexandrescu a propus modificarea legii care reglementeaza ocuparea unui post de manager.

Noul document le-ar fi permis tuturor celor cu studii umaniste sa ocupe un post de director. Printre cei care se opun sunt Ion Caramitru si Alexandru Arsinel. In urma scandalului iscat, ministrul a decis sa revina asupra ideii.

"Teatrul nu poate fi condus decat de un om care s-a frecat mult de scandura scenei", spune Alexandru Arsinel, directorul Teatrului de Revista Constantin Tanase.

"Iertati-ma, studiile acestea de specialitate teatrala iti dau garantia ca esti un bun manager? Mi se pare extrem de restrictiv si chiar discriminatoriu pentru celelalte specializari", spune Marinela Tepus, directorul Teatrului Nottara.

In actuala forma a legii, doar cei care au studii de licenta de specialitate pot candida la postul de manager al unei institutii de cultura.Aasta inseamna ca cei care au alta facultate, insa au terminat poate un masterat sau un doctorat in domeniu, nu pot ocupa aceasta functie, desi invatamantul romanesc ne incurajeaza sa ne specializam abia dupa facultate.

Citește și
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Schimbarea e sustinuta, de cativa ani, de actorii si regizori tineri, care considera ca actualii directori de teatre tin cu dintii de scaunele lor.

"Eu am sa te duc la mine in birou, ca nu asta e biroul meu, sa vezi daca scaunul meu are urme de dinti, cu toate ca dintii au inceput sa ma mai lase”, a glumit Arsinel.

"Am regizat un spectacol la Londra, la Theatre Royal Stratford East, de un teatru condus de un manager care nu avea nici macar facultatea. Cred ca e momentul sa ne deschidem si sa dam sansa cat mai multor oameni sa modeleze cultura cu noi idei", spune si regizorul Ioana Paun.

Ministrul propunea si ca actualii manageri sa nu mai primeasca note de evaluare, ci sa dea concurs.

"Nu e ceva logic? Daca un om munceste bine si demonstreaza ca e bun si ia nota 9 sau 10, sa mearga mai departe?", spune Ion Caramitru, directorul TNB. "Daca se da aviz pe aceasta ordonanta, asa cum a fost prezentata, absolut toti directorii, toti pleaca! Dispar din sistem".

Directorii de muzee aproba concursul, dar sunt impotriva celor care nu au studii de specialitate.

"Consider ca aici responsabilitatea este dubla pentru ca orice distrugere, voita sau nevoita a patrimoniului, are consecinte irecuperabile", spune Ernest Oberlander Tarnoveanu, directorul Muzeului National de Istorie.

In toiul acestui scandal, ministrul a renuntat la proiect.

"Ideea este de a face o noua lege care sa fie in intampinarea dorintelor sectorului cultural. Daca a intampinat aceasta opozitie, ea nu poate fi mentinuta in forma actuala", spune Vlad Alexandrescu, ministrul culturii. Va reveni insa cu un nou document peste citeva luni.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație
Câți cetățeni non-UE locuiesc acum București. În câțiva ani, străinii vor reprezenta cam un sfert din populație

Bucureștiul este pe cale să devină o capitală multinațională în care, în câțiva ani, oameni din alte țări vor reprezenta cam un sfert din populație. 

Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”
Mai multe sate din România cer și ele metrou. ”Solicităm autorităților competente măsuri concrete”

Locuitorii mai multor localități din nordul Bucureștiului au inițiat o petiție prin care cer ca metroul să ajungă și în nordul județului Ilfov, invocând probleme majore de mobilitate. 

România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni
România urcă în topul celor mai influente țări din lume. Domeniul în care ne aflăm între primele 40 de națiuni

România a urcat în topul puterii globale ”soft”, a celor mai influente țări din lume, în primul rând datorită unei percepții mult îmbunătățite asupra mass-media, tehnologiei și unor atribute precum generozitatea și încrederea. 

Recomandări
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos
Donald Trump a conturat cadrul unui acord „pe vecie” pentru Groenlanda după discuțiile cu NATO, la Davos

Donald Trump a conturat „cadrul unui viitor acord” privind Groenlanda, după o întâlnire cu șeful NATO, Mark Rutte, la Forumul Economic Mondial.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”
Șeful NATO afirmă că suveranitatea Groenlandei nu a fost discutată cu Trump: „El e concentrat pe protejarea regiunii”

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a precizat că, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu preşedintele american Donald Trump, nu a fost abordată chestiunea suveranităţii Groenlandei, relatează AFP.