Romanii si lumea intreaga au daruit Pamantului 60 de minute de intuneric

×
Publicitate

UPDATE: Romanii au gasit ragaz de o ora sa arate ca le pasa de sanatatea planetei si sambata seara au stins luminile in Capitala si in alte 50 de orase din tara. Pentru al treilea an consecutiv au daruit Pamantului cele 60 de minute de intuneric.

Gestul simbolic ne reaminteste ca suntem responsabili de efectul de sera care ne otraveste mediul.

La 20.30, luminile s-au stins la Parlament. In acelasi moment, un grup de biciclisti sosea in Piata George Enescu, punct de pornire, dar si final al circuitului pe care l-au parcurs, pe doua roti, prin Capitala. Impreuna cu alti bucuresteni au urmarit aici concertul ecologic al trupei Sistem si al corului Sound.

In hotelurile din Capitala, care au participat la eveniment, clientii au petrecut Ora Pamantului la lumina lumanarilor.

In Piata Unirii din Cluj sute de studenti cercetasi au celebrat Ora Pamantului prin jonglerii cu flacari si cu sute de lumanari aprinse.

Intr-un restaurant, toti cei aflati la mese au fost surprinsi cand becurile s-au stins si chelnerii au venit cu lumanari. Chiar si bucatarii au gatit in lumina mica a flacarilor.

La Hunedoara, cateva sute de elevi s-au adunat in fata Casei de Cultura, au aprins lumanari si au format cu ele numarul 60.

60 inseamna 60 de minute fara consum de energie.

In cladirea Consiliului judetului Galati, proiectoarele s-au stins fix la 20:30 de minute. La fel s-a intamplat si la Biblioteca, la Muzeul de Istorie, Muzeul de Arta si la cel de Stiinte ale Naturii.

A fost o ora de intuneric si in Piata Sfatului, din Brasov.

Celor care au participat la eveniment, cativa tineri le-au oferit un show pirotehnic de exceptie si un concert numai cu instrumente acustice.

In oras insa, suporterii nationalei de fotbal nici n-au vrut sa auda de stingerea televizoarelor pe care urmareau meciul cu Bosnia.

Si alte 134 de tari au sarbatorit Ora Pamantului. Timp de 60 de minute, Opera din Sydney, Poarta Brandenburg, Colosseumul si Poarta Indiei si-au stins luminile, in cadrul unei actiuni menita sa traga un semnal de alarma privind pericolul in care se afla planeta.

Opera din Sydney a fost cufundata in intuneric, moment salutat de feriboturile care treceau prin portul metropolei australiene.

Consumul de energie a scazut cu 12%, echivalentul a peste doua milioane de becuri stinse timp de o ora.

"Faptul ca evenimentul a depasit rasa, religia, granitele geografice este un lucru uluitor", a declarat Andy Ridley, director si fondator Ora Pamantului.

World Trade Center 3, cea mai inalta cladire din Beijing, s-a cufundat si ea in bezna timp de 60 de minute. Alte 85 de orase din China au participat la Ora Pamantului.

Rand pe rand s-au stins luminile si in New Delhi. Localnicii au eliberat in aer zeci de lampioane pentru a marca evenimentul si au izbucnit in aplauze cand intunericul a cuprins Poarta Indiei. Lucrurile au decurs exact la fel si in Jakarta sau Hanoi.

Oamenii stransi in fata Portii Brandenburg din Berlin s-au trezit si ei in intuneric.

Luminile s-au stins si in Piata Mare din inima Bruxelles-ului, la Colosseumul din Roma si la Primaria din Viena.

Ora Pamantului a debutat in urma cu 4 ani in Sydney, cand peste doua milioane de oameni si aproximativ 2.000 de companii au stins luminile timp de o ora, pentru a atrage atentia asupra schimbarilor climatice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Ati pierdut procesul din cauza avocatului? Il puteti reclama Baroului

Numai prin tribunale sa nu ajungi, se vaita sute de romani, care sustin ca au dat peste avocati nepregatiti si au pierdut procesele pe mana lor. Ar trebui sa fie sanctionati pentru asta, dar putini romani stiu ca pot sa-i reclame Baroului.

Amorul la birou: nunta sau somaj? Sfaturi de la cupluri celebre

Ti s-a intamplat vreodata ca, dupa ore intregi petrecute la serviciu in compania colegilor, sa ti se para ca ti-ai gasit perechea potrivita? Sau sa o surprinzi pe colega din fata ta ca te priveste pe furis?

Consuma etnobotanice si ajung la spital. Medicii nu stiu cum sa-i trateze

Luptam cu un inamic necunoscut si de aceea nu gasim intotdeauna cele mai bune arme, se plang medicii, de cand consumul de etnobotanice a devenit o "calamitate nationala". Nimeni nu stie compozitia exacta a sutelor de substante din aceasta categorie.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.