Nici măcar Kremlinul nu crede afirmația lui Carlson în care susține că aministrația Biden a vrut să îl asasineze pe Putin

62500059

Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, fără să prezinte vreo probă, că ar fi vrut "să-l asasineze" pe preşedintele rus Vladimir Putin, sunt pe larg comentate în Rusia.

Kremlinul a declarat că nu crede într-o astfel de ipoteză, şeful Dumei de Stat a propus ca fostul preşedinte american să fie trimis pe "scaunul electric", relatează miercuri The Moscow Times şi Gazeta.ru.

Kremlinul a pus sub semnul îndoielii declaraţiile făcute la 28 ianuarie de către prezentatorul conservator de talk-show american Tucker Carlson.

"Nu ştim cu adevărat ce a vrut să spună Carlson când a afirmat asta", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, când i s-a solicitat să comenteze presupusa tentativă de asasinat, într-o conferinţă de presă.

Carlson "nu a furnizat nicio dovadă" atunci când a afirmat în podcastul său de la începutul acestei săptămâni că administraţia Biden "a încercat să-l ucidă pe Putin", a spus Peskov, adăugând că "vremurile sunt de aşa natură încât, fără dovezi, cel mai bine este să nu crezi tot ce auzi, indiferent cine ar vorbi".

Într-o primă reacţie marţi, Kremlinul a emis un amplu comunicat în care menţiona că agenţiile de securitate ruse iau toate măsurile pentru a-l proteja pe Putin şi pe alţi oficiali aflaţi sub protecţia statului.

Mult mai vehement a fost preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, un apropiat al lui Putin, care a propus ca fostul preşedinte american Joe Biden şi secretarul său de stat Antony Blinken să fie trimişi pe "scaunul electric".

"Este o crimă. Ar trebui ca (americanii) să demonstreze că au o ţară democratică şi să-l trimită pe Biden împreună cu Blinken pe scaunul electric. Atunci toată lumea ar vedea că (SUA) sunt într-adevăr o democraţie. Dar dacă vor tăcea, vor tărăgăna lucrurile, ei bine, atunci să nu mai deschidă gura şi să nu ne mai dea lecţii", a declarat Volodin, citat de Gazeta.ru.

Într-o postare separată pe contul său de Telegram, Volodin a cerut ca declaraţia lui Carlson să fie luată în serios. Volodin a menţionat că în ultimele 24 de ore, nici Biden, nici Blinken nu au negat public "dezvăluirea" lui Carlson.

"Pregătirea asasinării lui Putin, chiar numai luarea în discuţie a unei astfel de posibilităţi, este o crimă. O ameninţare extrem de gravă pentru securitatea globală. O cale directă către cel de-al Treilea Război Mondial. Aceasta ar trebui să devină baza investigaţiilor pentru toate instanţele internaţionale", susţine Viaceslav Volodin, cerând ca Biden şi Blinken să fie investigaţi şi traşi la răspundere. El a amintit în acest context de tentativele de asasinare a actualului preşedinte american Donald Trump şi a premierului slovac Robert Fico.

Duma de Stat intenţionează să se adreseze Congresului SUA şi ONU în legătură cu declaraţiile lui Tucker Carlson, a anunţat miercuri serviciul de presă al camerei inferioare a parlamentului rus. Această iniţiativă a fost înaintată de preşedintele Comisiei Dumei pentru securitate şi combaterea corupţiei, Vasili Piskariov, şi a fost susţinută de liderii tuturor grupurilor parlamentare, conform media ruse.

Carlson a vizitat de două ori Rusia în ultimul timp pentru a realiza două interviuri, primul cu preşedintele Vladimir Putin, cel de-al doilea cu ministrul de externe Serghei Lavrov, în care aceştia au reiterat discursurile oficiale ale Moscovei de justificare a războiului în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Groenlanda ar trebui să se alăture UE pentru „protecție”, spune un europarlamentar danez

Groenlanda ar trebui să ia în considerare aderarea din nou la Uniunea Europeană pentru „protecție” în fața amenințărilor președintelui american Donald Trump de a achiziționa insula arctică, a declarat miercuri europarlamentarul danez Morten Løkkegaard.

20 de persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit în Sudanul de Sud. Un singur pasager a supraviețuit. FOTO

Un avion de mici dimensiuni care transporta muncitori din industria petrolieră în statul Unity, Sudanul de Sud, s-a prăbușit miercuri, provocând moartea a 20 de persoane, a anunțat un oficial.

Un camion a fost înghițit de o groapă uriașă apărută în asfalt, în Japonia. FOTO & VIDEO

Serviciile de urgență japoneze s-au luptat ore în șir marți pentru a salva șoferul unui camion care a căzut într-o groapă uriașă apărută brusc în asfalt, lângă Tokyo.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.