Clădire prăbușită lângă Mumbai, India. Sunt zece morți și 25 de persoane prinse sub dărâmături

62148806

Zece persoane au fost ucise în prăbuşirea unei clădiri rezidenţiale cu trei etaje luni, înaintea zorilor, în India, potrivit mass-media locale, în timp ce un oficial al agenţiei pentru dezastre a declarat că alte 25 ar fi prinse sub dărâmături.

Accidentul a avut loc în jurul orei 03.40 (22.10 GMT duminică) la Bhiwandi, un oraş în apropiere de capitala financiară a ţării, Mumbai.

Televiziunea a arătat imagini cu un câine de salvare alergând peste dărâmăturile clădirii din Bhiwandi, la periferia oraşului Mumbai. Partenerul Reuters, ANI, l-a citat pe purtătorul de cuvânt al corporaţiei municipale Bhiwandi declarând că opt persoane au murit. ANI a anunţat de asemenea că un copil a fost salvat.

"Zece persoane au murit, am salvat 11 persoane", a declarat la rândul său un responsabil al municipalităţii Thane, de care aparţine Bhiwandi, citat de AFP.

Satya Pradhan, şeful Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre (NDRF), a declarat într-o postare pe Twitter că 20-25 de persoane ar fi rămas prinse sub dărâmături şi că mai multe echipe de salvare au fost trimise la faţa locului.

Prăbuşirea unor clădiri este ceva obişnuit în India, în special în timpul ploilor musonice sezoniere între iunie şi septembrie, din cauza construcţiilor vechi şi adesea ilegale. Nu a fost oferit imediat niciun motiv pentru ultimul incident din Bhiwandi.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62148774
Britanicii au sărbătorit 80 de ani de la Bătălia pentru Anglia. Patru avioane de epocă au zburat deasupra Londrei
Marea Britanie a sărbătorit ieri 80 de ani de la Bătălia pentru Anglia, o campanie aeriană hotărâtoare dusă de britanici împotriva naziştilor, în Al Doilea Război Mondial.
62148771
Soldații de elită care se lasă foarte rar filmați s-au antrenat în estul Ucrainei. „E foarte tensionată situația aici”
Pe fondul tensiunilor persistente din regiune, în ultimele zile, sute de militari britanici s-au antrenat în estul Ucrainei, practic în curtea din spate a Rusiei, alături de armata țării-gazdă.
62148775
Restricții mai dure în Anglia din cauza pandemiei și amenzi care ajung la 10.000 de lire
Restricţiile în Anglia din cauza pandemiei vor fi şi mai dure dacă regulile actuale nu sunt respectate, a avertizat ministrul britanic al Sănătăţii.