Şeful Jandarmeriei: intervenţia din 10 august a fost legală. "Diferenţa a dat-o emoţia"

61978772
Inquam Photos/ Octav Ganea

Intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august 2018 a respectat legea în vigoare, precum şi prevederile internaţionale, a declarat, luni, inspectorul general al Jandarmeriei Române, Ionuţ Cătălin Sindile, la bilanţul instituţiei.

"Vă asigur că Jandarmeria Română a acţionat legal şi conform procedurilor de intervenţie aplicabile la nivel european. (...) Deja acţiuni de protest se desfăşoară în ţara noastră de aproximativ 700 de zile, iar jandarmii au asigurat condiţiile de exprimare a acestui drept constituţional în toate aceste situaţii. Şi aş dori să nu amestec exprimarea paşnică, de bună credinţă, cu manifestările de natură a afecta ordinea publică, proprietatea publică şi privată, precum şi drepturile celorlalţi cetăţeni", a spus Ionuţ Sindile.

El a dat ca exemplu privind modul de acţiune, când este vorba de violenţe, abordarea legală de "notorietate" a forţelor de ordine în Belgia, Franţa, Spania sau Germania.

Colonel Ionut Sindile, director general adjunct Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti,

Sindile a caracterizat anul 2018 ca unul "intens" în domeniul asigurării şi restabilirii ordinii publice, în special pentru că numărul adunărilor publice declarate şi, mai ales, nedeclarate a crescut, ele devenind "aproape o obişnuinţă în toate oraşele", cu implicaţii directe asupra dimensionării dispozitivelor.

Proteste Piata Victoriei 10 august

"Punctul de referinţă pentru anul 2018 va fi, cu siguranţă, 10 august, când am fost nevoiţi să intervenim pentru restabilirea ordinii publice. Intervenţia nu a depăşit specificul misiunilor similare din ultimii ani, şi vă pot da exemplu intervenţia din anul 2017, din februarie. Am intervenit pentru restabilirea ordinii publice în acelaşi loc, cu acelaşi subiect al protestului, aceiaşi jandarmi, acelaşi mod de acţiune. Rezultatul, însă, diferit ca interpretare. Diferenţa a fost dată de acoperirea mediatică, emoţia produsă anul trecut, care a dus la o criză semnificativă de imagine a Jandarmeriei Române, reală sau indusă, vom vedea", a precizat Sindile.

Proteste Piata Victoriei 10 august

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
61872395
Amânare în dosarul în care Tăriceanu e acuzat de mărturie mincinoasă. Nu a venit la proces

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 25 martie, judecarea apelului DNA în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă.

62024197
Orașul din România care i-ar putea obliga pe artiști să dea o audiție la primărie

Târgu Mureş vrea să intre în rândul oraşelor europene care nu permit oricui să cânte pe stradă.

62024170
Ce a pățit un tânăr din Craiova după ce a încercat să vândă un pistol pe internet

Un tânăr de 20 de ani din judeţul Dolj a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă un pistol cu bile, chiar în centrul Craiovei.

Recomandări
Original desemnare luca niculescu administratia prezidentiala
Un nou nume pentru Palatul Victoria, aceleași probleme în Parlament. Ce urmează după desemnarea lui Luca Niculescu

România are un nou premier desemnat. Președintele Nicușor Dan l-a nominalizat luni seară pe Luca Niculescu, după aproape șase ore de consultări cu partidele parlamentare.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.