Amânare în dosarul în care Tăriceanu e acuzat de mărturie mincinoasă. Nu a venit la proces

61872395

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 25 martie, judecarea apelului DNA în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă.

Tăriceanu nu a fost prezent la proces şi a transmis prin avocatul său că nu doreşte să fie audiat în sala de judecată deoarece nu mai are nimic de adăugat faţă de ce a spus la instanţa de fond, însă stă la dispoziţia instanţei pentru orice lămurire.

Judecătorii i-au spus avocatului că Tăriceanu poate să se prezinte la următorul termen al procesului din 25 martie sau poate depune un înscris care să ateste că nu mai doreşte să fie audiat.

De cealaltă parte, procurorul de şedinţă a solicitat reaudierea unor martori, printre care Victor Ponta, Dan Motreanu şi Dan Andronic.

În replică, avocatul s-a opus reaudierii de martori şi a cerut să fie trimise adrese la DNA pentru a se comunica dacă procurorii au respectat dispoziţiile legale în legătură cu interceptarea lui Tăriceanu şi a fostei sale soţii, Ioana Valmar.

Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea de probe.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, el fiind achitat pe 22 mai 2018, de un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători.

Decizia a fost atacată cu apel de procurorii anticorupţie, procesul fiind pe rolul completului de 5 judecători.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62024197
Orașul din România care i-ar putea obliga pe artiști să dea o audiție la primărie

Târgu Mureş vrea să intre în rândul oraşelor europene care nu permit oricui să cânte pe stradă.

62024170
Ce a pățit un tânăr din Craiova după ce a încercat să vândă un pistol pe internet

Un tânăr de 20 de ani din judeţul Dolj a fost prins în flagrant în timp ce încerca să vândă un pistol cu bile, chiar în centrul Craiovei.

62024118
Reacţia poliţiştilor după ce un şofer le-a spus că a băut bere înainte să urce la volan

Sute de şoferi au fost amendaţi, iar unii au rămas fără permis după o razie de amploare făcută pe şoselele din Dâmboviţa.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.