La 37 de ani, Alex spune ca viata pe locul din fata ii arata in fiecare zi ca are chef de joaca. "Cursele sunt o provocare"
Modul in care stii sa profiti de bucuriile mici ale vietii face diferenta. Cel putin, asta e mesajul in 8 din ultimele 10 mesaje de pe wall-ul fiecaruia de Facebook.
Sub o forma sau alta, scrisa cu mai putine sau mai multe litere, ideea e una singura, sustin statisticile. Vrei sa fii fericit? Perfect. Deschide ochii, plimba-i in stanga, putin la dreapta, apoi uita-te inainte sau intoarce-te si da pe spate cu ei. Esti liber sa privesti in ce directie ai chef de fapt. Sigur o sa gasesti motive sa spui ca viata e frumoasa. Doar setarile de unghi trebuie facute corect.
Stanga, dreapta, inainte, inapoi. Pentru Alex Dumitru sunt mai mult decat miscari din ochi. Alex e sofer de autobuz in traficul bolnav din Bucuresti. Chiar daca privitul e cat se poate de profesionist pentru el, viata pe locul din fata ii arata in fiecare zi ca are chef de joaca.
"Toate cursele sunt o provocare pentru mine. Vreau sa conduc oamenii in conditii de siguranta, sa nu am probleme in masina. E important sa vezi ca sunt multumiti cand coboara. Multa lume se grabeste, multi sunt stresati, nu trebuie sa fie si autobuzul o problema in plus pentru ei. Nici pentru ei, nici pentru mine", se amuza Alex.
Are 37 de ani si isi stie traseele la perfectie de cel putin 7. Plictiseala? Rutina? "Nu exista. E stabilitate, nu rutina! In meseria asta nicio zi nu seamana cu cealalta. De fiecare data apare altceva, o intamplare noua, o situatie careia trebuie sa-i faci fata. Cel mai important si pentru tine, si pentru oameni, e sa termini totul cu bine!".
Scoala de soferi profesionala nu e suficienta pentru a transforma un pusti in meserias la volan. Pasiunea face totul, indiferent cat de simpla ar putea sa para vocatia. Pentru Alex, educatia din scoala a dat directia. Versiunea lui de succes a aratat mereu la fel.
"L-am avut exemplu pe tata. Si el a fost sofer, mi-a placut si mie, am zis ca e o chestie interesanta. Am lucrat pe TIR, pe urma sotia a nascut si am zis ca trebuie sa tinem familia aproape, sa ne bucuram de perioada asta. Am ajuns la RATB, un loc unde am stabilitate. Daca ai stabilitatea asta de care va tot spun, iti poti intretine familia. Le poti da ceva pentru ziua de maine. Noua ne e foarte bine asa. Scoala m-a invatat si ea multe, m-a ajutat, am castigat experienta", spune Alex.
Destinatia pare sa urmeze un scenariu usor, la fel ca intr-o cursa cu autobuzul prin Bucuresti. Nu e niciodata asa. Nicio curba nu se ia la fel, niciun drum nu-i mai are pe aceiasi oameni acolo unde i-ai lasat. Suna cunoscut.
"Nu e simplu, stiu ca asa se vede din exterior. Ar fi interesant ca cineva care spune asta sa vina intr-o zi cu noi in cabina, sa faca exact ce facem noi. Sa puna cate frane punem, sa stie ca trebuie sa ajunga la o anumita ora intr-un loc fara sa poata sa aleaga el pe unde s-o ia. Si fara sa aiba voie sa faca stanga sau dreapta unde-l taie capul. E, nu-i nimic. Important e sa pleci linistit acasa. Asta-i tot ce conteaza. Trebuie sa fii atent, responsabil, intelegator. Si cu cei din trafic, si, mai ales, cu cei din masina".
Depourile de autobuze nu vor sa spuna povestile oamenilor care le pornesc motoarele inainte sa se faca dimineata. Nici nu e nevoie. Un 'pana la capat' prin orasul cu de toate aduce suficienta culoare intr-o cariera in care ai interdictie la rutina. Oricat de neobisnuit ar putea sa para asta pentru un sofer de autobuz. Al aceluiasi autobuz, in fiecare zi.
Restul? 'E doar viata'.
ULTIMELE STIRI
CELE MAI CITITE
