La 34 de ani, joaca in cea mai tare liga a mecanicilor din Europa. "Nu exista niciun meserias adevarat care moare de foame"
Cele mai serioase lucruri au voie sa inceapa din joaca. Una cu efect identic si pentru amintirile oamenilor mari si pentru bucuriile de moment ale celor mici.
Baietii au avut toate modelele. Fetele, doar cateva si numai daca erau rebele sau se plictiseau de papusi. Bineinteles, in joaca de care vorbim e vorba despre masini.
Masini de toate felurile, in surprizele de la guma de mestecat. Masini de vitrina, cu telecomanda sau fara. Masini care isi deschideau portierele si portbagajul, care se dadeau in spate si mergeau singure, pe urma.
Mecanismul nu si-l explicau decat parintii, dar asta conta cel mai putin in fata blocului. Masini mici de un deget, care costau cat o minge sparta de la primul sut. Masini cu un singur loc, in care te urcai si te tinea minte tot cartierul.
Victor Strimbeanu a avut curajul sa faca pasul urmator in joaca lui. I-a placut atat de mult, incat si-a spus ca trebuie sa faca ceva pe viata din asta. La 34 de ani, a ajuns in Liga Campionilor pentru mecanicii auto din Europa. Play!
"Cand eram mic, imi placea sa iau masinutele, sa le desfac, piesa cu piesa. Ma uitam la ele, incercam sa fac totul inapoi, sa tin minte mecanismele din interior. De cele mai multe ori reuseam. Existau si cazuri in care ma complicam atat de tare, incat imi era imposibil. Voiam mai mult decat puteau ele sa-mi ofere", isi incepe Victor povestea.
Cum jucariile nu-l mai multumeau, a zis ca trebuie sa treaca la provocari adevarate. La masini adevarate. Si sa fie cel mai bun, indiferent ce sacrificiu vine odata cu asta.
"Ai mei au vazut ca imi plac mult masinile. Imi luam carti cu scheme electrice inca de pe la 12-13 ani, imprumutam din biblioteca unor rude si incercam sa fac si eu ce vedeam acolo. Pe urma, cand a venit vremea sa aleg unde sa invat, le-am zis parintilor ca vreau sa devin mecanic auto si asta s-a intamplat. Mi-a placut din prima, am stiut de mic sa-mi fac lista de prioritati astfel incat sa nu am dubii. Am facut profesionala, am stat pe langa maistrii de acolo, am progresat impreuna. Daca esti serios, atent la ce se intampla in jurul tau si pui putina pasiune, n-are cum sa nu-ti iasa", crede Victor.
A visat la viteze mari, deci n-a mai avut timp si pentru alti microbi. Fotbalul nu i-a placut. Chiar si asa, a ajuns sa (se) joace in Liga Campionilor. Dupa un concurs castigat in Romania, a fost ales sa participe la un test international, la Frankfurt. Cei mai buni meseriasi din Europa i-au fost adversari. Presiune? "Ce-i aia?", zambeste Victor.
"Am obtinut cel mai mare punctaj la nivel national, apoi am plecat in Germania, la evenimentul european. Am iesit pe locul 7 din 24. Expertii lor verificau tot, analizau fiecare miscare pe care o faceai. Cred ca m-am descurcat bine. Cel mai important e sa fie lumea multumita de mine aici, acasa, cand isi ia masinile de la mine. Si diploma asta ma ajuta foarte mult in plan personal, e foarte important ca munca sa-ti fie recunoscuta".
De fapt, Liga Campionilor pentru Victor e in fiecare zi, in atelierul de unde clientii pleaca in viteza, ca si cum masinile lor n-ar fi avut vreodata probleme.
"Se spune ca sunt meserias? Mai am de invatat. Oricine mai are. Important e sa te implici, sa faci totul ca sa fii mai bun. Cred ca nu poti niciodata sa te opresti, sa spui ca stii totul. Apar situatii pe care nu le astepti, proprietari care iti spun ca nu au bani si ca vor sa repari fara sa-i pui sa cumpere piese noi. Asa-i in viata, trebuie sa te descurci, sa muncesti pentru ceea ce vrei sa obtii, si nu sa te plangi. Cand cineva pleaca de la mine, as vrea sa nu se mai intoarca niciodata. Asta ar insemna ca masina merge bine si ca nu mai are nicio problema. Poate doar sa ma recomande mai departe".
Secretul profesional al lui Victor Strimbeanu e simplu. Munca l-a adus la zambetul si linistea pe care le are acum pe fata. In hala unde lucreaza alaturi de alti aproape 150 de oameni, e coada de masini. Seara, cand se inchid portile si luminile, coada trebuie sa fie in sens invers. Iar cei care pleaca nu pot sa o faca decat la fel de multumiti cum e Victor. Altfel, ziua e una pierduta si pentru el.
"Sunt zile in care lucrez si la 30 de masini. Asta inseamna ca avem ce face, nu stam, avem provocari noi ora de ora. In atelierul asta e ca in viata: tot ce faci e pe mana ta. Tu alegi cum pleci acasa, tu stii pentru cine si pentru ce muncesti. Dar, daca muncesti, n-ai cum sa nu reusesti. Vreau sa vad si eu un meserias adevarat care moare de foame! Nu exista, va spun eu. Bratara de aur tu ti-o faci!"
