De 50 de ani, intr-o camera din centrul Capitalei, el transforma lemnele in arta. "Meseria, domnule, te tine in viata"
Ce ai face daca ai putea sa cumperi timp? Macar o zi. Ai trai-o la fel ca pe toate celelalte? Ai zambi mai mult? Ai cere doar cateva ore de rutina?
Nu, probabil ca nu. Asta ar fi ultima optiune, desi suna cel mai ieftin. Te-ai duce la munca sau ai fugi cat mai departe de oameni si de tine? Poate asta.
Unii aleg sa ramana. De fiecare data. Indiferent de alegerile pe care le fac ceilalti si de felul in care ii afecteaza. Sunt cei care nu vor si nu stiu cum sa fuga. Cei care si-au facut viata frumoasa cu mijloace mici. Fara sa aiba nevoie de solutii imposibile care sa-i scape din ea.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Ion Burcea are o poveste de spus. Una in care viata e vedeta. Viata impartita cate putin la sutele de mii de oameni care au intrat in atelierul lui. In centrul Bucurestiului, in ultimii 50 de ani, maestrul tamplar Burcea le-a trait pe toate. Din camera unde lemnele se transforma in arta, lucrurile se privesc in lumina cea mai buna. Bucuria de pe fata lui se traduce simplu, in zambetul plin care pleaca spre tine dupa fiecare replica.
"Ma bucur ca pot sa muncesc. Si ca pot sa-i fac pe oameni sa plece multumiti de la mine. Atelierul asta e lumea mea. Cand ceea ce se intampla pe langa mine ma oboseste, ma inchid aici si lucrez. Cand o gramada de aschii ajunge sa aiba o forma, cand vezi ca ai obtinut ceva din aproape nimic, atunci stii ca orice efort merita. Si stii ca ai facut ceva cu adevarat bun, iti dai seama de asta, simti. O vezi in ochii celor pe care ii ai in fata. Si ajungi sa te pricepi foarte bine la caractere. Intelegi multe dintre lucrurile care afara, de fata cu toti, pot sa-ti scape", isi incepe Burcea istoria.
Prin mainile maestrului au trecut piese in valoare de mii de euro. Secrete nu are, sau cel putin asa spune. N-a visat cu ochii deschisi decat atunci cand a stiut ca totul poate deveni realitate.
"Vin dintr-o familie modesta, mama ne facea mancare din nimic! Da, din nimic! Si o duceam bine asa, nu aveam de ce sa ma plang. Mi-a placut sa traiesc, sa iau o masa buna, sa vad un spectacol, sa ies in oras. Libertatea mi-a placut si ea. Dar si sa muncesc. De luni pana vineri lucram tare de tot, mancam piesele. Mereu am tras tare de tot, stiam ca vine sambata si ca totul se schimba. Lucram la client chiar si pana la 1 noaptea. In comunism m-a oprit si politia sa ma intrebe ce am in geanta si de ce umblu la ora aia pe strazi. Daca nu aveam legitimatia de meserias la mine, o incurcam", isi aminteste Burcea.
In fiecare dimineata, inainte sa vina spre atelier, nea Ion deschide sifonierul si face prima alegere a zilei. Nu iese din casa decat imbracat in costum. E semnul lui de respect fata de lume si fata de el.
"Am invatat mereu, si acum mai am de invatat o multime de lucruri. Am facut scoala, 8 clase, pe urma am intrat la meserie. Si am vrut s-o stiu bine, cat mai bine, s-o fac perfect! Daca nu vrei mult, nu ai mult, niciodata. Asa ca e bine sa-ti propui sa fii cel mai bun. Si de la clientii mei am invatat o multime de lucruri, am muncit la oameni extraordinari, cum ar fi, de exemplu, Alexandru Paleologu. Niste caractere fine, blande, intelepte, de la care nu poti sa nu iei ceva, daca ai deschidere pentru asta".
Ion Burcea are modul lui unic de a invata. La 70 de ani, priveste totul din unghiul simplu al modestiei. Viata complicata e pentru altii. El se ia in serios doar in momentul in care scoate aparatul foto din sertar pentru poze. Cu lucrarile de care e mandru.
"Fac fotografii, am mii si mii. Nu am aparat de-asta nou, doar unul mai vechi, cu film! Dar stiti ce poze face?! Au, au, au! Extraordinare. Unele piese care vin la mine imi plac mult, mult de tot, ar fi pacat sa nu le pastrez in memorie. E chiar frumoasa meseria asta, e mai mare dragul sa vezi niste obiecte atat de vechi, unicat, la care au muncit meseriasi de la cele mai mari ateliere. Le desfac, notez tot, ma uit si la numarul de cusaturi, la toate detaliile. Trebuie sa ai rabdare si pasiune sa faci asta, niciodata sa nu te lase pasiunea. E asa peste tot, nu?".
Ion Burcea tine discursul in timp ce priveste o canapea care pentru ochiul amator arata a lemn jalnic. In lumina lui, e arta. La fel ca toate obiectele triste pe care mainile trebuie sa le ajute sa zambeasca inca o data.
"Meseria, domnule, te tine in viata. Iti da o identitate. Eu nu am calculator. Calculatorul meu e aici (duce mana la cap). Dar pe calculator nu poti sa faci ce fac eu aici. Nici pe telefonul mobil nu poti, nu? Ma si uit la tineretul asta, ar trebui sa stie cat de important e sa fii cineva. Sa fii cineva, adica sa faci ceva, sa fii recunoscut ca un om de care societatea are nevoie. Intotdeauna vor fi cautati oamenii care fac bine ce fac. Astia niciodata nu vor muri de foame".
E adevarat. Din magazinul de aplicatii pentru smartphone, meseriile nu pot fi descarcate. Nici zambete sincere, cum e cel al maestrului Burcea.
