Un loc din Romania este in TOP: Topul 10 al celor mai urate destinatii de vacanta din lume:

61512780

Cartierul Ferentari din Bucureşti ocupă locul al patrulea în Topul 10 al celor mai urâte destinaţii de vacanţă din lume, potrivit unui clasament întocmit de un site specializat în lifestyle, cadouri şi turism.

Ţinând cont de mai mulţi factori monitorizaţi în ultimele 18 luni, precum rata criminalităţii, eficienţa autorităţilor locale şi statisticile referitoare la gradul de curăţenie din zonă, site-ul buyagift.com a alcătuit Topul 10 al celor mai urâte destinaţii de vacanţă pe care turiştii din lumea întreagă trebuie să le evite cu orice preţ, informează dailymail.co.uk.

Cu 3.234 de automobile furate, 141 crime şi 2.462 de acte de violenţă, cartierul Stolipinovo din oraşul Plovdiv din Bulgaria, a fost desemnat cea mai urâtă destinaţie de vacanţă din lume.

Pe locul al doilea, la mică distanţă, s-a clasat oraşul Bogota din Columbia, cu 55.575 de infracţiuni violente şi 63.440 de furturi.

Ferentari, cele mai urate destinatii, Top 10

Cartierul Galianovo din Moscova, Rusia, ocupă locul al treilea în acest clasament, cu 36.934 de automobile furate şi 13.120 de crime.

Cartierul Ferentari din Bucureşti se află pe poziţia a patra în Topul 10 al celor mai urâte destinaţii de vacanţă, cu 1.881 de automobile furate, 378 de crime, 12.299 de acte de violenţă şi 2.251 de furturi. Cartierul bucureştean punctează şi la capitolul "Notorietate", fiind renumit pentru numărul mare de automobile parcate ilegal, nivelul ridicat al crimei organizate, numărul ridicat de furturi de buzunar şi pentru arhitectura "eclectică". Totodată, cartierul Ferentari a obţinut scorul minim la fiecare dintre cei patru factori din categoria "Rating": Zonă, Infracţionalitate, Pericol şi Curăţenie.

"Străzile pline de gropi, mirosul greu degajat de gunoaie, casele într-o stare proastă de conservare şi câinii vagabonzi reprezintă motive suficient de puternice pentru a-i îndepărta chiar şi pe cei mai aventuroşi dintre turişti. Bine aţi venit în Ferentari! Deşi Bucureştiul se mândreşte cu denumirea de "Micul Paris", există prea puţine lucruri care să amintească de Paris în acest cartier afectat de sărăcie", se afirmă în textul dedicat acestui cartier bucureştean. Textul este însoţit de fotografia unui bloc insalubru, cu o faţadă afectată de trecerea vremii, aflat într-o zonă cu multe gunoaie.

Locul al cincilea este ocupat de cartierul Naucalpan din oraşul Juarez din Mexic.

Topul 10 al celor mai urâte destinaţii de vacanţă din lume este completat de cartierul Bywater din oraşul american New Orleans, oraşul Camden din statul american New Jersey, cartierul The Cape Flats din oraşul sud-african Cape Town, oraşul american Detroit şi cartierul Hrebendova din capitala slovacă, Bratislava.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Peste 2.000.000 de oameni au vazut clipul: Cine este Jazzy Jo! VIDEO

I se spune cantareata alba cu voce neagra, iar reteta ei este simpla: un timbru interesant si dragostea pentru note.

Femeia perfecta are buzele lui Nicole Scherzinger si ochii lui Kim Kardashian! Cum arata Femeia perfecta:

5 celebrităţi feminine din SUA şi Marea Britanie, între care starleta Kim Kardashian şi ducesa de Cambridge, Catherine, au unele dintre cele mai atrăgătoare trăsături faciale, care împreună alcătuiesc "chipul perfect", informează dailymail.co.uk.

Gropile se observa si din satelit: Asa arata cea mai putin circulata sosea din lume! VIDEO

O autostradă din Coreea de Nord, care leagă capitala Phenian de Nampo, un oraş aflat pe coasta Golfului Coreei, este cea mai puţin circulată şosea din lume.

Recomandări
Sesiune extraordinară la Parlament. Legi de care depind miliardele de euro din PNRR trebuie votate până la finalul lunii

Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate în sesiune extraordinară, săptămâna aceasta, pe agendă aflându-se Legea hidrogenului, jalon în PNRR și alte proiecte de lege.

RO-Alert în Galați. MApN a ridicat două avioane F-16 și un elicopter. „Semnal intermitent” detectat în zona Târgu Bujor

Luni dimineață, în jurul orei 6:00, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării a detectat semnale intermitente în spațiul aerian al Republicii Moldova, zona Cahul.  

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, amânată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.