"Avioanele coboara atat de mult incat aproape ca pot atinge nivelul la care este instalata o plasa de volei." Cele mai spectaculoase aeroporturi din lume: FOTO

61399233

Aterizarea pe un aeroport nu este mereu un eveniment memorabil, însă acesta poate fi un motiv în plus pentru a vă cumpăra bilete pentru o cursă care aterizează pe unul dintre cele mai spectaculoase aeroporturi din lume.

Aeroportul Internaţional Prinţesa Juliana, din St. Maarten, în Caraibe

Turiştii se înghesuie să ajungă în Caraibe pentru o vacanţă plină de relaxare, scrie CNN.

Totuşi, sosirea pe aeroporturile din zonă este departe de a fi o relaxare: mediul accidentat, înghesuit al multora dintre aceste insule forţează construcţia pistelor în cele mai ciudate locuri. Probabil că vă veţi simţi mai liniştiţi după aterizare.

Citește și
Studiu: Doar 27% dintre angajaţi sunt fericiţi la locul de muncă. 55% susţin că angajatorii nu îi sprijină suficient
Studiu: Doar 27% dintre angajaţi sunt fericiţi la locul de muncă. 55% susţin că angajatorii nu îi sprijină suficient

St. Maarten

Pe Aeroportul Internaţional Prinţesa Juliana, din St. Maarten, aterizarea unui avion este o experienţă foarte palpitantă. Pista începe la câţiva metri de apa oceanului, iar avioanele coboară atât de mult încât aproape că pot atinge nivelul la care este instalată o plasă de volei.

Altiportul Courchevel din Franţa

Spre deosebire de pasagerii din Caraibe, schiorii şi snowboarderii care aterizează la Courchevel sunt în căutare de adrenalină. Şi aşa trebuie să fie, pentru că iarna, pista de aterizare din staţiunea franceză, situată la peste 2.000 de metri desupra nivelului mării, este singurul lucru care nu este acoperit de zăpadă.

Courchevel Altiport, France

Avioanele zboară pe un culoar între munţi şi aterizează pe o pistă scurtă, înclinată şi care se termină brusc, ca o trambulină destinată schiorilor. Locul este atât de impresionant, încât a fost folosit pentru cascadorii într-un film cu James Bond - "Goldeneye".

Pista Matekane, din Lesotho

Sunt foarte puţine şanse de a mai extinde această pistă, întrucât ea se termină abrupt, la marginea unei prăpăstii de 600 de metri.

Pista Matekane, din Lesotho

Numai avioanele uşoare folosesc această pistă izolată de pe platoul situat în sudul micuţului regat african.

Uneori avioanele nu reuşesc să atingă viteza de decolare până la capătul pistei, astfel că ele coboară uşor în prăpastie, înainte de a se redresa după atingerea vitezei de zbor.

Aeroportul Juancho E. Yrausquin, din Saba, în Caraibe

Rivalizând cu aeroportul din St. Maarten în materie de emoţii oferite, aeroportul Juancho E. Yrausquin, de pe insula Saba, are una dintre cele mai scurte piste din lume.

Juancho E. Yrausquin, din Saba, în Caraibe

Plasată pe un afloriment stâncos, la poalele unui munte, cu ambele capete terminându-se deasupra oceanului, pista oferă o aterizare extraordinară.

Aeroportul Internaţional din Gibraltar

Să zbori direct spre un monolit gigantic în încercarea de a ateriza este o experienţă care îţi pune nervii la încercare, însă nu există alt loc pentru a amplasa o pistă pe această posesiune britanică de 6,2 kilometri pătraţi.

Spaţiul este atât de strâmt în această extremitate a peninsulei Iberice, încât pista de aterizare se intersectează cu autostrada.

Aeroportul Internaţional din Gibraltar

Deoarece avioanele au prioritate în faţa autovehiculelor, drumul este închis ori de câte ori un avion aterizează sau decolează.

Aeroportul Internaţional Barra, din Outer Hebrides, în Scoţia

În loc să se gândească unde să construiască o pistă de aterizare atunci când nu au suficient spaţiu, cei de pe insula Bara, din Outer Herbides, au preferat o altă abordare: nu au mai construit nicio pistă.

Aeroportul Internaţional Barra, din Outer Hebrides, în Scoţia

Piloţii aşteaptă refluxul şi aterizează direct pe plajă, acesta fiind singurul aeroport cunoscut din lume unde aterizările au loc pe nisip.

Între zborurile spre şi dinspre Glasgow, accesul publicului este permis pe pista-plajă.

Aeroportul Paro, din Bhutan

Dacă ar exista un premiu pentru cele mai izolate aeroporturi înconjurate de un peisaj spectaculos, cele din Himalaya ar fi câştigător.

La loc de cinste ar putea sta singurul aeroport internaţional din regatul muntos al Bhutanului.

Paro Airport, Bhutan

Coborând într-o vale îngustă, înconjurată de piscuri de 6.000 de metri, piloţii, care primesc un instructaj special pentru a ateriza aici, îşi înclină aeronavele într-un viraj strâns spre dreapta, înainte de a coborî lin deasupra caselor.

Aeroportul Internaţional Kansai, din Osaka, în Japonia

Aterizarea pe un portavion poate părea o experienţă incitantă, însă este nevoie, de obicei, să te înrolezi în armată pentru a putea face asta.

A doua cea mai tare experienţă de acest gen este aterizarea pe Aeroportul Internaţional Kansai din Japonia, unde cele două piste par a pluti departe de ţărm, în largul Golfului Osaka.

Aeroportul Paro, din Bhutan

Pistele sunt plasate pe o insulă artificială, ridicată special pentru acest scop, cu intenţia de a reduce poluarea sonoră a locuitorilor. Ele sunt legate de ţărm de un pod de patru kilometri.

Dar, din aer, aceasta este cea mai bună metodă de a trăi senzaţia de "Top Gun" într-un avion comercial.

Aeroportul Harstad/Narvik, din Norvegia

Apropiindu-se de Aeroportul Harstad/Narvik din regiunea Evenes, avioanele ocolesc fiordurile şi plutesc deasupra lacurilor îngheţate, trecând pe lângă crestele înzăpezite.

Aeroportul Internaţional Kansai, din Osaka, în Japonia

Să ajungi la Hammerfest, în nord-estul extrem al ţării, oferă senzaţia aterizării pe un patinoar, în cea mai mare parte a anului.

Aeroportul Madeira, din Funchal, Portugalia

Aeroportul Internaţional din Madeira pare că ar fi trişat în competiţia pistelor problematice.

Înghesuită între panta abruptă a unui deal şi mare, scurta pistă a aeroportului a fost extinsă pe piloni, deasupra apei, pentru a o face sigură pentru aterizare.

Aeroportul Harstad/Narvik, din Norvegia

Aterizările pot fi spectaculoase dacă ne gândim la furtunile din Atlantic.

Aeroportul Malé, din Maldive

Aeroportul Malé oferă o privelişte impresionantă. Construit pe propriul atol, Hulhulé, el are o pistă plasată cu puţin peste nivelul mării.

Malé Airport, Maldives

După ce coboară deasupra celor 26 de insule din Arhipeleagul Maldive, trenul de aterizare al avionului pare atât de aproape de mare, încât pare că avionul aterizează în apă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Decizia luată de Recep Tayyip Erdogan chiar în ziua meciului Turcia - România
NEWS ALERT Decizia luată de Recep Tayyip Erdogan chiar în ziua meciului Turcia - România
Citește și...
Oficial: Alegerile pentru Primăria Capitalei vor avea loc pe 7 decembrie
Oficial: Alegerile pentru Primăria Capitalei vor avea loc pe 7 decembrie

Guvernul a stabilit data de duminică, 7 decembrie 2025, pentru organizarea alegerilor locale parţiale pentru primarul general al municipiului Bucureşti, Consiliul Judeţean Buzău şi pentru primari în mai multe localităţi.

Despre sport și determinarea de a îți urma pasiunea cu Remus Boroiu
Despre sport și determinarea de a îți urma pasiunea cu Remus Boroiu

Ferma – Un nou început a adus în atenția spectatorilor personalități cât se poate de diferite, probe tot mai dificile și intrigi care s-au complicat cu fiecare săptămână. Printre concurenții din acest an, unul dintre cei mai bine pregătiți sportivi și mai deciși să meargă cât mai departe a fost Remus Boroiu, unul dintre finaliștii Ninja Warrior România 2018.

Eleganța lui VLAD (Adrian Nartea) din serial
Eleganța lui VLAD (Adrian Nartea) din serial

Încă de la lansarea primului episod din producția VLAD, fiecare dintre cei care am urmărit cum au avansat intrigile, am putut observa ținutele elegante purtate de actorul principal. Adi Nartea a impresionat la fiecare apariție prin zâmbetul sau seriozitat

Recomandări
Guvernul a adoptat ordonanța privind criza carburanților. Adaosul comercial, plafonat până la 30 iunie
Guvernul a adoptat ordonanța privind criza carburanților. Adaosul comercial, plafonat până la 30 iunie

Guvernul a aprobat OUG-ul prin care limitează marja comercială a benzinei şi motorinei, a explicat ministrul Dezvoltării. Proiectul nu are încă avizul de la Consiliul Economic și Social.

Baraj de foc pentru România: Drăgușin anunță un mediu ostil la Istanbul, Guler avertizează că „nu va fi ușor”
Baraj de foc pentru România: Drăgușin anunță un mediu ostil la Istanbul, Guler avertizează că „nu va fi ușor”

Naţionala României dispută, astăzi, semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială 2026, cu Turcia, pe Beşiktaş Park din Istanbul, cu începere de la ora 19:00 (ora României).

HARTA scumpirilor la benzină și motorină în UE de la începutul războiului din Iran. Locul neașteptat al României în clasament
HARTA scumpirilor la benzină și motorină în UE de la începutul războiului din Iran. Locul neașteptat al României în clasament

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a declanșat a treia mare criză energetică a deceniului, după pandemia din 2020 și războiul din Ucraina, iar efectele se resimt deja în Europa prin scumpiri accelerate la petrol, gaze și carburanți.