Meteorologii au prelungit avertizarea de caniculă. Codul portocaliu de caniculă a intrat în vigoare | HARTĂ

Agerpres canicula
Agerpres

Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări cod galben și cod portocaliu pentru zilele de marți și miercuri, fiind prognozate temperaturi de până la 39 de grade Celsius, disconfort termic ridicat și nopți tropicale.

Potrivit ANM, în intervalul 11 august, ora 10:00 – 12 august, ora 10:00, va fi în vigoare un cod galben pentru temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă, disconfort termic ridicat și nopți tropicale în Oltenia, Muntenia, sudul și local centrul Moldovei și în cea mai mare parte a Transilvaniei.

Marți, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul Olteniei. Pe arii restrânse, noaptea va fi tropicală, cu minime de 18-20 de grade.

În același interval, ANM a emis cod portocaliu pentru județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș. Aici, canicula se va intensifica, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor încadra între 35 și 38 de grade, iar în Câmpia de Vest, izolat, se vor atinge 39 de grade. Local, în special în zonele deluroase, noaptea va fi tropicală, cu minime de 19-21 de grade.

Cod galben de caniculă și miercuri

Pentru intervalul 12 august, ora 10:00 – 13 august, ora 10:00, ANM a emis un nou cod galben pentru județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu.

Miercuri, temperaturile vor fi deosebit de ridicate, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Olteniei.

Pe arii restrânse, noaptea va fi tropicală, cu minime în jurul valorii de 20 de grade.

ANM a emis cod galben și pentru intensificări ale vântului, valabil în 12 august, între orele 05:00 și 16:00, în sudul Moldovei și estul Munteniei.

În aceste zone, vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50-70 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze de 40-45 km/h, vor fi și în Banat, Crișana, Dobrogea și în restul Munteniei și Moldovei.

Averse torențiale la munte

În zona de munte a județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu și Brașov va fi în vigoare un cod galben pentru instabilitate atmosferică și averse torențiale însemnate cantitativ.

Avertizarea este valabilă în 12 august, între orele 12:00 și 21:00. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 50-70 km/h, și izolat grindină de mici dimensiuni, de 1-2 cm.

În intervale scurte de timp, de 1-3 ore, și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

Bucureștiul intră sub cod galben

În Capitală, în intervalul 11 august, ora 10:00 – 12 august, ora 10:00, vremea va deveni caniculară, iar disconfortul termic se va accentua. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar minima va fi de 17-20 de grade, fiind posibilă o noapte tropicală. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab ziua și va deveni moderat spre sfârșitul intervalului.

În perioada 12 august, ora 10:00 – 13 august, ora 10:00, vremea va fi călduroasă, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 32-34 de grade, iar cele minime de 16-18 grade.

Cerul va fi variabil, cu înnorări și posibile ploi slabe noaptea, când cantitățile de apă vor fi de 1-2 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, cu rafale de 35-45 km/h.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62379605
Cum să scapi de mirosul de usturoi de pe mâini. Metoda de care nu știai

Nu este plăcut să îți miroasă mâinile a usturoi sau a diverse alimente pe care le folosești la gătit, mai ales când urmează să ieși din casă după ce ai făcut mâncare.

horoscop zodii
Horoscop 11 august 2026. Marte, planeta acțiunii, tranzitează zodia Rac, acțiunile fiind dictate de emoții și intuiție

Horoscopul zilei de 11 august 2026 are în centru planeta acțiunii, Marte, care traversează semnul Racului. Până pe 28 septembrie modul de acțiune și de atingere a obiectivelor se schimbă complet. 

Politia
Un piroman periculos a fost arestat în București, după ce a provocat trei incendii în 22 de minute, în Sectorul 6

Un piroman în vârstă de 39 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a provocat trei incendii într-o singură noapte în sectorul 6 al Bucureștiului, pe Bulevardul Iuliu Maniu. 

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.